Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Seara de Carte de la Institutul pentru Fericire: „Cum să ne exprimăm emoțiile și sentimentele”

14.04.2016 @ 7:00 pm - 8:00 pm

Te așteptăm joi, 14 aprilie, de la ora 19.00, la Seara de Carte, un prilej de a descoperi în fiecare lună cărți care pot schimba percepții, obiceiuri, păreri sau chiar vieți și, totodată, un pretext de a ne reuni și de a cunoaște oameni noi, de a explora împreună căutările interioare.

***
cat-ico-evenings-book-night

Joia aceasta îți propunem o discuție în jurul volumului „Cum să ne exprimăm emoțiile și sentimentele”, din colecția Psihologie Practică de la Editura Trei.

Într-o lume a informaticii şi a informaţiei, a muncii normate şi a stresului, într-un secol în care eficienţa a devenit o inevitabilă lege nescrisă, emoţiile şi sentimentele au devenit, pentru mulţi, adevărate obstacole, dacă nu chiar inamici, în calea succesului. Iar pentru ceilalţi, cei care încă le mai apreciază şi înţeleg, la ei şi la ceilalţi, un motiv de jenă sau ascunderi.”

Pentru toţi aceştia, pentru noi toţi, cartea de joi vine cu întrebări, răspunsuri şi sfaturi pentru umanul din noi, pentru reîntoarcerea la viaţa trăită pe deplin. Te așteptăm la o discuție cu și despre emoții.

Alături de noi, la Seara de Carte, o avem pe Mirela Horumbă, psiholog, trainer certificat CNFPA și psihoterapeut acreditat de Colegiul Psihologilor din România.

***
Comunitate

Participarea presupune o donație sugerată de 30 lei, care ne ajută să acoperim costurile sălii, dar oricine este binevenit să participe, indiferent de suma cu care poate contribui.

Întrucât numărul de locuri este limitat, înscrierea laSeara de Carte se face pe bază de rezervare, cu un click aici.

Noi te așteptăm cu drag, cu ceai și biscuiți! 🙂

Organizer

Institutul pentru Fericire
Email
oana.bratila@ipf.ro
View Organizer Website

Venue

Institutul pentru Fericire
Bd. Dacia nr. 14, Sector 1
Bucuresti, Romania
+ Google Map
View Venue Website