Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Seara dedicată romanului „Laur” de Evgheni Vodolazkin

10.12.2014 @ 7:00 pm - 9:00 pm

Miercuri, 10 decembrie, ora 19.00 vă aşteptăm la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) alături de Francisca BăltăceanuMonica BroşteanuTeodora StanciuSorin Lavric şiDenisa Comănescu pentru o seară dedicată unei capodopere a literaturii ruse contemporane, recent apărută la Editura Humanitas Fiction, romanul „Laur“ de Evgheni Vodolazkin. Bestseller Humanitas Fiction la Gaudeamus 2014, romanul este dublu câştigător al Premiului Bolşaia Kniga în 2013 – Premiul întâi şi Premiul cititorilor şi al Premiului Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi) în acelaşi an.

Amintind de filmul Andrei Rubliov şi de romanul Numele trandafirului, bestsellerul Laur readuce la viaţă secolul al XV-lea, într-o intrigă străbătând timpul şi spaţiul, cu un personaj complex, care este pe rând vraci, nebun sfânt, pelerin şi călugăr. Cu o scriitură de o simplitate rafinată, trecând firesc de la real la fantastic şi de la cele lumeşti la cele sfinte, cu un spirit liber în religiozitatea lui inteligentă, cu un umor subtil şi o sensibilitate cuceritoare, Evgheni Vodolazkin ne oferă o carte de o mare frumuseţe şi profunzime, pentru a ne spune o poveste tulburătoare, pe care o numeşte „roman neistoric“.

„Sunt lucruri despre care este mai uşor să vorbeşti în contextul unei Rusii străvechi. Despre Dumnezeu, de exemplu. După părerea mea, legăturile cu El erau mai directe pe vremuri. Mai mult decât atât, pur şi simplu existau. Acum natura acestor legături îi preocupă doar pe puţini, şi asta e neliniştitor. Să fi aflat noi, din Evul Mediu încoace, vreun lucru complet nou, care să ne permită să ne relaxăm?“ (Evgheni VODOLAZKIN)

Details

Date:
10.12.2014
Time:
7:00 pm - 9:00 pm
Website:
https://www.facebook.com/events/559215897515010/

Organizer

Editura Humanitas
View Organizer Website

Venue

Librăria Humanitas de la Cişmigiu
Bld. Regina Elisabeta, nr. 38
București, Romania
+ Google Map