Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Seară pariziană, Hélène Grémillon – Confidentul

18.06.2014 @ 7:00 pm - 9:00 pm

Miercuri, 18 iunie, ora 19.00 vă aşteptăm pe terasa, Librăriei Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr.45), pentru o seara pariziană stropită cu vin bun, muzică franţuzească şi delicate “viennoiseries”. Întâlnirea este prilejuită de lansarea volumului “Confidentul” a scriitorei Hélène Grémillon, unul din bestsellerurile Humanitas Fiction la Bookfest – Salonul Internațional de Carte 2014. Invitatele acestei seri sunt: Elisabeta Lăsconi, Mihaela Dedeoglu, Ana-Maria Caia şi Cristina Bazavan. Lectură: Ada Condeescu. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director editorial Humanitas Fiction.

Un adevărat fenomen editorial, romanul de debut al scriitoarei franceze Hélène Grémillon a devenit bestseller imediat după apariţie, în 2010, fiind tradus până în prezent în 27 de ţări. Confidentul a fost încununat în Franţa cu numeroase premii, printre care Lauriers Verts de la Forêt des Livres – Prix du Premier Roman (2010),  Prix Palissy (2011), Prix Emmanuel Roblès (2011), Prix Montalembert (2011) şi Prix Jeune Talent Littéraire des Clubs de Lecture Saint-Germain-en-Laye (2011), în Germania primind Euregio-Schüler- Literaturpreis (2013).

Paris, 1975.  După tragicul accident în care-şi pierde mama, tânăra editoare Camille Werner descoperă printre misivele previzibile un plic ciudat. În el, o scrisoare de câteva pagini, relatând întâmplări din copilăria unor necunoscuţi. O eroare a poştei, sau poate o scăpare a expeditorului anonim, crede Camille. Dar primul plic e doar începutul unui şir de scrisori care, filă cu filă, deapănă povestea a două iubiri imposibile şi a nenumărate vieţi sfărâmate. Încetul cu încetul, Camille înţelege că teribila taină pe care vrea să i-o împărtăşească autorul anonim o priveşte chiar pe ea. În acest roman, care are suflul marilor istorisiri, Hélène Grémillon asociă pasiunea cu suspansul psihologic, într-un admirabil stil literar.

 „Pe cât este povestea de complexă, pe-atât de fluidă şi palpitantă este lectura. Talentul izbitor al lui Hélène Grémillon este evident din acest prim roman – stil, precizie a informaţiei istorice, suspans care durează până la ultimul paragraf. Cât despre personajele principale, ele sunt vii, imprevizibile şi, mai ales, fascinante.“Le Nouvel Observateur

În ajunul celui de-al Doilea Război Mondial, un cuplu înstărit se instalează într-un sătuc liniştit din Champagne. Domnul şi doamna M. fac parte din înalta burghezie pariziană, dar par să aprecieze mai mult compania lui Annie, o adolescentă frumoasă şi inocentă, decât atracţiile lumii bune din capitală. La rândul ei, Annie nu vrea decât să-şi petreacă timpul cu doamna M., care îi încurajează pasiunea pentru pictură. Părinţii fetei şi Louis, colegul îndrăgostit fără speranţă, asistă neputincioşi la orbirea adolescentei atrase de traiul lipsit de griji al familiei M., fără să-şi închipuie nici o clipă ce pact îi uneşte, de fapt, pe cei trei. După război, întâmplările din trecut continuă să arunce umbre peste destinele ce păreau să se reaşeze în matcă, iar mărturisirea adevărului dureros se dovedeşte singura ispăşire posibilă.

Scriitoarea franceză Hélène Grémillon s-a născut în 1977 la Poitiers. După studii de filologie şi istorie, se lansează în presă (lucrează pentru Le Figaro şiL’Avant-scène cinéma) şi în regia de scurt-metraj. În 2010 debutează cu romanul Confidentul (Le confident) – o poveste în care pasiunile şi întâmplările dramatice se înlănţuie pe fundalul tulbure al Franţei ameninţate şi apoi ocupate de nazişti –, în aceeaşi măsură un succes de public şi de critică. Cartea, tradusă până în prezent în 27 de ţări, a fost distinsă cu cinci premii importante în Franţa şi cu Euregio-Schüler-Literatur-preis (2013) în Germania. În 2012, Hélène Grémillon îşi publică cel de-al doilea roman, Garsoniera (La Garçonnière), care se bucură de acelaşi succes.

Organizer

Editura Humanitas
Website:
www.humanitas.ro

Venue

Librăria Humanitas Kretzulescu
Calea Victoriei nr. 45
București, România
+ Google Map
Phone:
021 313 50 35
Website:
http://www.humanitas.ro