Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

SERILE SIBIULUI: Mircea Ivănescu. Poezia ca umanizare absolută

29.03.2017 @ 6:00 pm - 8:00 pm

Întâlnirea Serile Sibiului de luna aceasta va avea loc miercuri, 29 martie, începând cu ora 18:00, la Cafe Wien.

Mircea Ivănescu. Poezia ca umanizare absolută
Invitat: Conf.dr. Radu VANCU (ULBS)

————————–————–
Pe 26 martie se împlinesc 86 de ani de la nașterea lui Mircea Ivănescu, poetul care a schimbat cel mai radical modul de a scrie poezie în limba română în ultima jumătate de secol. Conferința lui Radu Vancu va urmări maniera în care, în vremuri profund anti-umane, poezia lui Mircea Ivânescu a urmărit reinstaurarea în centrul literaturii a figurii și a valorilor umanului.

Radu Vancu a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu. Este conferențiar la aceeași facultate și redactor la revistele Transilvania și Poesis internațional. Coordonează secțiunea literară a revistei Timpul. A tradus în română din poezia lui Ezra Pound, William Butler Yeats (Editura Humanitas Fiction) și John Berryman (Casa de editură Max Blecher). A publicat mai multe antologii literare pe diverse teme, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Claudiu Komartin ori Marius Chivu. A îngrijit ediții din poezia lui Alexandru Macedonski și Alexandru Mușina.

————————–————–
● Pentru că locurile sunt limitate, vă rugăm să vă faceţi din timp rezervare la numărul de telefon: 0733.223.223.

● Intrarea gratuită!

● Evenimentul ”Călător în lume” este realizat în cadrul proiectului „Cuvintele Sibiului” organizat de către Asociatia pentru Infrumusetarea Orasului Sibiu (AIOS) – www.aios.ro