Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Spectacol-lectură și lansare de carte: „Oriunde mă duc, numai de mine dau”, de Valentin Nicolau

31.03.2015 @ 6:30 pm - 8:30 pm

Marţi, 31 martie, de la ora 18:30, Editura Nemira vă invită la un eveniment cu totul special: un spectacol-lectură în regia lui Victor Ioan Frunză, pornind de la piesa într-un act Oriunde mă duc, numai de mine dau, şi lansarea volumului omonim semnat de Valentin Nicolau, apărut la Nemira în ianuarie 2015.
Citesc actorii George Costin, Adrian Nicolae, Sorin Miron, Alexandru Pavel, Nicoleta Hâncu şi Mihaela Velicu.

Spectacolul va fi urmat de o prezentare a volumului făcută de regizorul Victor Ioan Frunză şi criticii de teatru Ludmila Patlanjoglu şi Monica Andronescu.

Evenimentul are loc în grădina Cafenelei Cărtureşti Verona, în pergola recent amenajată.

Oriunde mă duc, numai de mine dau (Nemira, 2015) este un volum de texte dramatice la care Valentin Nicolau lucra în clipa când timpul n-a mai avut răbdare. Cartea, pe care n-a mai apucat s-o vadă tipărită, cuprinde trei “vise într-un act”, precum şi eseul “Un teatru al cunoaşterii interioare”, în care se regăseşte crezul autorului despre arta teatrului.

George Banu semnează prefaţa volumului: “Am citit această piesă și m-am neliniștit: cum să o reprezinți? Ea mi-a apărut ca echivalentul unui mister medieval, unde lumea în integralitatea sa era convocată – „lumea largă“ – și complex reprezentată. Am resimțit impactul vorbelor și forța situațiilor, dar, constant, pe fond de îndoială „scenică“. Cum să restitui în registrul vizibilului această viziune a lumii? Întrebarea m-a perturbat. Până când mi-am amintit convingerea a doi mari regizori, Vsevolod Meyerhold și Antoine Vitez. Ei afirmă, ipoteză care mi-a luat mult timp pentru a o înțelege și a o admite, că marii scriitori, nu regizorii, pun teatrul față în față cu …imposibilul! Că ei formulează pariurile extreme, că ei nu recunosc, nici nu admit teritoriul balizat, că ei invită la depășirea frontierelor. Ei formulează întrebările, iar scena, mai târziu, încearcă și deseori parvine să le răspundă. Acesta a fost cazul cu Claudel și cu …atâția alții. Valentin se înscrie printre ei. Cât aș vrea să-și găsească un „vizionar“ al scenei!” (fragment)

VALENTIN NICOLAU (1960–2015) a fost scriitor şi a publicat, de-a lungul anilor, volume de literatură şi de nonficţiune. A absolvit cursurile Facultăţii de Geologie-Geofizică, Universita tea Bucureşti, în 1985. În 2009 a obţinut titlul de doctor în Ştiin ţele Comunicării. În iulie 1991 a fondat Editura Nemira. În 1994 a publicat prima carte şi în 1998 i-a fost pusă în scenă prima piesă. În iulie 2002 a devenit Preşedinte Director General al Societăţii Române de Televiziune. În septembrie 2006 a devenit consultant pentru România al Grupului Lagardère. În ianuarie 2007 a înfiinţat postul de radio Smart FM. Pentru scurte perioade a coordonat activitatea mai multor instituţii din domeniul audiovizualului. Din octom brie 2007, a început activitatea didactică la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, Universitatea „Transilvania“ din Braşov şi la Uni versitatea din Bucureşti. Ultimul volum publicat în timpul vieţii a fost Basmania. Răspântia gândurilor, apărut în noiembrie 2014.

Volume de teatru publicate: Dacă aş fi un înger, Editura UNITEXT, 2000, Ultimul împărat, Editura Polirom, 2001, Mai jos de Figueras, Editura Nemira, 2006, Taina îngerilor, Editura Nemira, 2009, Poveşti din al nouălea cer, Editura Nemira, 2012, Păstrează copia şi nu uita originalul, Editura Nemira, 2012.

Venue

Cafe Verona Cărturești
Strada Pictor Arthur Verona 13-15
București, Romania
+ Google Map
View Venue Website