- This event has passed.
Vinerea aceasta are loc inaugurarea noului sediu al Librăriei „Mihail Sadoveanu”
12.02.2016 @ 5:00 pm - 7:00 pm
• Participă: criticii literari Alex. Ştefănescu şi Daniel Cristea-Enache, alături de Georgeta Munteanu, ani la rând, responsabilul cu evenimentele organizate la Librăria „Mihail Sadoveanu” şi Marieta Seba, directoarea Companiei de Librării Bucureşti
• „Librăria «Mihail Sadoveanu» nu e numai un magazin de cărți, e o instituție de cultură. […] În ediția a II-a a lucrării mele, Istoria literaturii române contemporane, voi rezerva un capitol Librăriei «Mihail Sadoveanu».” (Alex. Ștefănescu)
• În 2015, Compania de Librării București – cel mai vechi lanţ de distribuţie din România – a aniversat 65 de ani de la fondarea sa
Vineri, 12 februarie, începând cu ora 17.00, va avea loc inaugurarea noului sediul al Librăriei „Mihail Sadoveanu”, în prezenţa criticilor literari Alex. Ştefănescu şi Daniel Cristea-Enache.
Librăria „Mihail Sadoveanu” a rămas fără sediul istoric luna trecută din cauza restituirii acestui spaţiu proprietarilor. Pentru a nu întrerupe istoria de peste 65 de ani a cunoscutei librării, Compania de Librării București a decis ca Librăria 88, de pe strada Edgar Quinet să preia numele Librăria „Mihail Sadoveanu”.
„Librăria «Mihail Sadoveanu» nu e numai un magazin de cărți, e o instituție de cultură. De-a lungul timpului, în spațiul ei generos și-au lansat noile volume scriitori de prim-plan ai literaturii române, îndrăgiți de cititori: Marin Preda, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Nicolae Breban, Nicolae Manolescu, Fănuș Neagu, Eugen Simion, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Mircea Dinescu și mulți, mulți alții. Am fost și eu prezent de numeroase ori în incinta magică a librăriei, ca să prezint cărțile altora sau propriile mele cărți, totdeauna cu emoția de-a vorbi în fața unui public select și cu bucuria de-a o revedea pe doamna Geta Munteanu, zâna bună a scriitorilor.
Sper că Librăria «Mihail Sadoveanu» va fi la înălțime și la noua ei adresă, care prezintă și avantajul de a se afla în vecinătatea Universității. Mă înclin în fața tuturor lucrătoarelor acestei instituții, a lucrătorilor ei, ca și a tuturor iubitorilor de carte care o vor frecventa. În ediția a II-a a lucrării mele, Istoria literaturii române contemporane, voi rezerva un capitol Librăriei «Mihail Sadoveanu»”, a mărturisit criticul literar Alex. Ștefănescu.
Compania de Librării Bucureşti este cea mai importantă rețea de librării fondată înainte de ’ ’89, care a supraviețuit cu succes după Revoluție: în prezent, Compania de Librării București (CLB) numără 44 de librarii, răspândite unitar în toate cele 6 sectoare ale capitalei.
În cadrul reţeţei CLB, Librăria „Mihail Sadoveanu” de pe Bulevardul Magheru avea un statut special, prin lansările de carte, fiind frecventată de iubitorii de carte din capitală, neîntrerupt, de trei generații încoace.