Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Vino la cel mai mare schimb de cărți! – Noaptea Cărților Deschise, Editura Litera

23.04.2017 @ 8:00 pm

Vino pe 23 aprilie în Parcul Colțea din București să sărbătorim împreună, pentru al 5-lea an consecutiv, Noaptea Cărților Deschise – cea mai importantă campanie dedicată lecturii!

CEL MAI MARE SCHIMB DE CĂRȚI. CITIM ȘI DĂRUIM.
Oferă o carte din biblioteca ta și primești una nouă de la Litera!

Pe 23 aprilie vă invităm să oferiți o carte din biblioteca voastră în schimbul altei cărți noi, de la Editura Litera. Inițiem cu această ocazie cel mai mare schimb de cărți unde cei pasionați de lectură se vor alătura demersului nostru care are ca scop final schimbarea destinului unor cărți și, implicit, al unor oameni. Cărțile strânse în cadrul campaniei, în data de 23 aprilie 2017, în Parcul Colțea din București, în intervalul orar 20.00 – 24.00, vor fi donate către cinci biblioteci școlare din zone defavorizate ale țării.

După schimbul de cărți, această seară specială continuă cu o invitație inedită din partea Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”. Cititorii participanți la Noaptea Cărților Deschise vor putea privi cerul și stelele prin telescopul Observatorului și la îndrumarea specialiștilor. Biletul de intrare, în intervalul orar 20.00 – 1.00, în noaptea de 23 spre 24 aprilie, îl reprezintă cartea însemnată cu logo-ul Noaptea Cărților Deschise, de la Litera.

Mai mult, o serie de premii așteaptă nerăbdătoare să fie câștigate prin tombola Noaptea Cărților Deschise.

Vă așteptăm cu mic, cu mare să descoperiți și să citiți cărți minunate din colecțiile Litera, precum Buzz Books, Blue Moon, Prima mea lectură, Cavalerii Pardaillan, Disney Violetta, Cele mai frumoase romane de dragoste, Agatha Christie, Lira, Cartea pentru toți, Thriller, Romanul de dragoste, Biblioteca pentru toți copiii.

Informații generale:
Intrare liberă

Adresă Parcul Colțea: Bulevardul Carol I, zona metrou Universitate, vis-a-vis Teatrul Național București > descarcă harta
https://1drv.ms/f/s!AtNbCQ_oXQF-p16UkDvcywGsiIIv

Adresă Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”: Bulevardul Lascăr Catargiu 21, București > descarcă harta
https://1drv.ms/f/s!AtNbCQ_oXQF-p2CgGCo8xAwEQpL9

Cum ajungi de la Noaptea Cărților Deschise la Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” > descarcă harta https://1drv.ms/f/s!AtNbCQ_oXQF-p2Kvh3v8S6RshNtl

Dă vestea mai departe #noapteacartilordeschise#noapteacartilordeschise2017 #celmaimareschimbdecarti
___________________________________________________

În fiecare an marcăm împreună Ziua Mondială a Cărții. Alături de voi, prieteni ai cărților, copii, studenți, părinți, bunici, acest eveniment a devenit un adevărat manifest pro-cultură ale cărui ecouri au depășit granițele țării. Este o realizare importantă pentru România, țară pe care statisticile europene încă o plasează la coada listei la capitolul obișnuințelor de lectură. 23 aprilie este o zi simbolică pentru literatura universală: în această zi, în anul 1616, au murit Miguel de Cervantes și William Shakespeare. În alți ani, dar la aceeași dată, au murit sau s-au născut scriitori celebri precum Maurice Druon, Vladimir Nabokov sau Josep Pla. Pe 23 aprilie, în lumea întreagă se sărbătorește Ziua Internațională a Cărții. În România, Editura Litera organizează de cinci ani cea mai importantă campanie dedicată încurajării lecturii, Noaptea Cărților Deschise. Vă mulțumim că ne sunteți alături!

http://litera.ro/noapteacartilordeschise/?v=1#litera_descriere

Organizer

Editura Litera
Phone
021.319.63.93
Email
info@litera.ro
View Organizer Website

Venue

Parcul Colțea
Piața Universității
București, 030167 Romania
+ Google Map