Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Yard Sale în Grădina Verona: 12/13 aprilie

12.04.2014 @ 11:00 pm

În Grădina Verona, sub cerul albastru ca o petală de miozot, cărţile ies la soare şi vă aşteaptă să le frunzăriţi, să vă împrieteniţi şi să le luaţi acasă dinprimul Yard Sale al anului la Cărtureşti. Înweekendul 12-13 aprilie facem ordine la raft, scuturăm bine preţurile pentru căutătorii de chilipiruri şi scoatem la lumină cele mai frumoase cărţi în engleză şi franceză de pe rafturile noastre.

Mii de titluri sunt pregătite să facă saltul la voi în bibliotecă: de la cele de arhitectură, ca Extreme Venues sau Letterscapes, la cele dedicate cinefililor (Cinema Now sau Le Dictionnaire mondial des films Larousse), graphic designerilor (Viva Grafica) sau pasionaţilor de carte ilustrată (veţi observa câteva albume franţuzeşti pentru copii minunat ilustrate). Nu lipsesc albume pentru pasionaţii de street art (cum ar fi colecţia On the Run a celor de la From Here to Fame Publishing) sau cărţi mari şi deştepte despre designul de produs cum este colecţia celor de la Braun care cuprinde ToyGreen şi Swiss Design.

Puteţi culege din grădină şi romane captivante în engleză sau franceză. Autori precum Dante, Pirandello, Flaubert, Jane Austen vor fi prezenţi cu titluri din colecţia One World Classics. Dar curăţenia de primăvară scoate la iveală şi titluri contemporane, ca Salmon Fishing in the Yemen, de Paul Torday, sau Pilgrims, de Elizabeth Gilbert.

Vă aşteptăm cu soare, ceai rece din partea casei şi cu preţuri speciale (de la 5 lei la 100 de lei) pentru cei cu poftă mare de citit.

Venue

Grădina Verona
Pictor Arthur Verona, nr. 15
București, România
+ Google Map
Phone
0732 003 060