Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Bookfest 2014 – program

28.05.2014 @ 10:00 am - 01.06.2014 @ 8:00 pm

MIERCURI, 28 MAI

 

10.30-11.30 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP

Editorii la dispoziția Scriitorilor: întâlnire între Editorii ZIP și scriitori care doresc să fie publicați.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

11.00 INSTITUTUL FRANCEZ DIN BUCUREȘTI

Atelier de traduceri cu Bogdan Ghiu

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

12.00 Deschiderea oficială a Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediția a IX-a.

Vorbitori: Grigore Arsene (preşedinte AER, co-preşedinte FER), Kelemen Hunor (ministrul Culturii), Bogdan Zdrojewski (ministrul polonez al Culturii şi Patrimoniului Naţional), E.S. Marek Szczygieł (ambasador al Poloniei în România), Leszek Biały (director adjunct al Institutului Polonez din Bucureşti), Mihail Penescu (preşedinte UER, co-preşedinte FER), Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României.

(INTRAREA ÎN PAV. C1./ STANDUL INVITATULUI DE ONOARE/ SCENA AGORA, PAV. C4)

 

12.00-13.00 EDITURA UNIVERSITĂȚII „AL. I CUZA” DIN IAȘI

Lansări de carte: Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688. Pars XX: Sapientia, Ecclesiasticus, Susanna, De Belo sive Dracone Babylonico;Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688. PARS XIV: Ieremia. Lamentationes IeremiaeMonumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia de la 1688, Pars VIII: Regum III, Regum IV. Volume coordonate de Eugen Munteanu.

Invitaţi: Gheorghe Chivu (Universitatea din Bucureşti, m.c. al Academiei Române), prof. dr. Zamfira Mihail (Institutul de Studii Sud Est Europene), prof. dr. Mihai Moraru (Universitatea din Bucureşti).

Tombolă: Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi va premia cele mai bune două intervenţii cu câte un exemplar din volumul lansat.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

13.00-13.30 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP

Lansare de carte: Viața ca un joc.

Invitați: Florin Iordache, Florentin Streche, Alex Groza.

Moderator: Ion Gabriel Pușcă.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

13.00-14.00 CORPUL EXPERȚILOR CONTABILI ȘI CONTABILILOR AUTORIZAȚI DIN ROMÂNIA

Masă rotundă cu tema „Implementarea IAS-IFRS la nivel național. Convergența cu noua directivă contabilă europeană”.

Moderator: lect. univ. dr. Florentin Caloian (director filiala București).

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

13.00-14.00 EDITURA UNIVERSITĂȚII „AL. I CUZA” DIN IAȘI

Lansări de carte: Liberalii. Structuri şi sociabilităţi politice liberale în România interbelicăConstruind opoziţia. Istoria politică a Partidului Naţional Liberal între anii 1927 şi 1933Liberalismul românesc şi valenţele sale europeneLiberalismul românesc. Tendinţe, structuri, personalităţi. Autori: Ovidiu Buruiană, Liviu Brătescu.

Invitaţi: Adrian Cioroianu, Mihai Răzvan Ungureanu,  Daniel Barbu, Laurențiu Vlad, Liviu Brătescu.

Tombolă: Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi va premia cele mai bune două intervenţii cu câte un exemplar din volumele lansate.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

13.30-14.00 EDITURA POLIROM

Lansare de carte: Ipostaze ale ideologiei în teoria politică, de Daniel Şandru.

Invitați: Dan Pavel, Doru Tompea, Sorin Bocancea.

Moderator: Adrian Şerban.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

14.00-14.30 ANTET XX PRESS

Lansare de carte: Carte de călătorie – Polonia, de Adina Baranovschi.

Invitați: Adina Baranovschi.

Moderator: Mihai Fătu.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

14.00-15.00 EDITURA UNIVERSITĂȚII „AL. I CUZA” DIN IAȘI

Lansare de carte: Atlasul electoral al României: 1990-2009/ Atlas électoral de la Roumanie: 1990-2009/ Electoral Atlas of Romania: 1990-2009.Autori: Corneliu Iaţu (coord.), Ionel Boamfă, Ciprian Alupului, Sebastian Năstuţă, Silviu Petru Grecu, Romeo Asiminei, Raluca Ioana Horea-Şerban, Voicu Bodocan, Aurelian Giugăl, Cătălin Timofciuc.

Invitați: Gheorghe Teodorescu, Vasile Dancu, Emil Hurezeanu, Luca Niculescu, Cristian Pîrvulescu.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

14.30-15.00 EDITURA POLIROM

Intervenţie pe tema „Traducerea şi interpretarea filosofilor. Întrebări metodologice”, urmată de o discuţie cu Vlad Alexandrescu pe tema lansării primului volum al Corespondenţei lui Descartes în limba română, coordonat de Vlad Alexandrescu.

Invitați: Paolo Quintili, Vlad Alexandrescu.

(STANDUL INSTITUTULUI FRANCEZ, PAV. C4)

 

14.30-15.00 EDITURA POLIROM

Lansare de carte: Introducere în Islam, de Nadia Anghelescu

Invitați: Simona Sora, Yusuf Nevzat, Răzvan Voncu.

Moderator: Adrian Şerban.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

15.00-15.30 EDITURA POLIROM

Lansare de carte – Centenar Maria Banuş: Însemnările mele (două volume).

Invitați: Nora Iuga, Ovidiu Şimonca, George Neagoe, Tudor Banuş.

Moderator: Daniel Cristea-Enache.

 

15.00-16.00 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP

Editorii la dispoziția Scriitorilor: întâlnire între Editorii ZIP și scriitori care doresc să fie publicați.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

15.00-16.00 UNIUNEA EDITORILOR DIN ROMÂNIA – CENTRUL NAȚIONAL „PROEDIT”

Lansarea publicațiilor digitale Proedit; lansarea newsletterului și a revistei online Proedit; lansarea manualelor/ ghidurilor profesionale

Invitați: Mihail Penescu (co-președinte FER/ președinte UER), Grigore Arsene (co-președinte FER/ președinte AER), Claudiu Istrate (manager Centrul Național Proedit), Mihai Mitrică (director executiv AER0

Moderator: Iolanda Chioaru (organizator formare Centrul Național Proedit)

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

16.00 EDITURA VINEA

Moment Tudor Banuş – Șerban Foarţă: ABECEDAUR (ediţie bibliofilă), de Şerban Foarţă și Tudor Banuş; Ofranda muzicală/ Ofrande musicale, de Şerban Foarţă (ediție bilingvă; traducere în franceză de Benoît-Joseph Courvoisier).

(SCENA AGORA, PAV. C4)

 

16.00-16.30 EDITURA POLIROM

Lansare de carte: Viaţa din viaţa mea, de Mircea Bârsilă.

Invitați: Marian Drăghici, Nicolae Oprea.

Moderator: Daniel Cristea-Enache.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

16.00-18.00 INSTITUTUL EUDOXIU HURMUZACHI

Lansarea cărții Basm românesc, scrisă de copiii români din țară și din afara granițelor actuale ale României, etapă a proiectului cu același titlu derulat de către Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

17.00 EDITURA HERALD

PARENTAJ: lansarea cărţii Copii grozavi, de Stanley Greenspan.

Invitaţi: Otilia Mantelers (trainer de playfull parenting), Gabriela Deniz (psiholog).

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

18.30 EDITURA HERALD

ŞAMANISM: lansare de carte Calea șamanului, de Michael Harner.

Invitaţi: Roberta Neamțu (preşedinte Fundaţia „Floarea Vieții”), Mihaela Gheorghe (storyteller).

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

18.30-19.00 EDITURA INTEGRAL

Lansarea volumului de poezie Ghilotina cu miros de scorțișoară, de Sorin Lucaci.

Invitați: Costel Postolache (directorul editurii Integral), Ciprian Burcovschi (manager cultural), Mihail Gălăţanu (scriitor), Horia Gârbea (scriitor), Mugur Grosu (scriitor), Marius Ghilezan (jurnalist).

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

 

JOI, 29 MAI

 

10.30-11.30 CURTEA VECHE PUBLISHING

Atelier de desen „Mandale dacice”.

Participă: ilustratorul Mihai Ionuț Grăjdeanu și autoarea Mădălina Corina Diaconu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

10.30-11.30 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP

Editorii la dispoziția Scriitorilor: întâlnire între Editorii ZIP și scriitori care doresc să fie publicați.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

11.00-12.00 UNIUNEA EDITORILOR DIN ROMÂNIA – CENTRUL NAȚIONAL „PROEDIT”

Lansarea Clubului Editorilor Profesioniști. Ciclul Mapamond editorial: masă rotundă cu tema „Programe și metode de formare a angajaților din domeniul cărții”

Invitați: Claudiu Istrate (manager Centrul Național Proedit), Mihai Mitrică (director executiv AER)

Membri marcanți ai clubului: Denisa Comănescu, Cosmin Perța, Nicolae Țone, Silvia Colfescu, Ioana Crihană, Dan Mircea Cipariu.

Participă profesioniști / specialiști din edituri, biblioteci, tipografii, reprezentanți ai centrelor culturale străine și ICR.

Moderator: Iolanda Chioaru (organizator formare Centrul Național Proedit)

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

11.00-13.00 EDITURA SENECA

Concurs de pictură cu elevii de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” în tehnici alese de de fiecare elev – aceștia vor ilustra anumite precepte stoice.

(SCENA AGORA, PAV. C4)

 

12.00-12.30 EDITURA ARS DOCENDI

Prezentare de carte: Istorie, civilizaţie, cultură în spaţiul românesc (vol. I), de Claudiu Neagoe.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

12.00-12.30 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP

„Vocile Poetului” – moment de lectură liberă oferit de Cenaclul de Seară.

Invitați: Florin Iordache, Alex Groza, Conu Marius, Florentin Streche

Moderator: Ion Gabriel Pușcă.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

12.00-13.00 EDITURA CORINT JUNIOR

Eveniment Școala este distractivă – prezentare interactivă a noutăţilor Corint Junior.

Moderator: Mădălina Alexandrescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C1)

 

13.00-14.00 CORPUL EXPERȚILOR CONTABILI ȘI CONTABILILOR AUTORIZAȚI DIN ROMÂNIA

Masă rotundă cu tema „Raportarea financiară între regulă contabilă și regulă fiscală. Imaginea fidelă”.

Moderator: lector univ. dr. Florentin Caloian.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

13.00-14.00 Rotondă organizată de Muzeul Literaturii Române – discuție despre Marin Preda la care vor lua parte Eugen Simion, Lucian Chișu, Ioana Diaconescu, Sorin Preda și Ioan Cristescu.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

13.00-14.00 UNIUNEA EDITORILOR DIN ROMÂNIA – CENTRUL NAȚIONAL „PROEDIT”

Ciclul „Cu cărțile pe masă” – conferința „Industria europeană a cărții: actualitate, perspective și provocări”

Participă: Piotr Marciszuck (președinte al Federației Editorilor Europeni, editori, profesioniști din industria cărții.

(SCENA AGORA, PAV. C1)

 

14.00 EDITURA ARAMIS PRINT

Întâlnire cu prietenii și sesiune de autografe: romanul Randez-vous la Moulin Rouge, de Mariana Petrescu.

Moderator: Ana Munteanu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

14.00-14.30 EDITURA ARS DOCENDI

Prezentare de carte: Relaţiile Moldovei cu Țara Românească în veacul al XV-lea, de Lucian Constantin Palade.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

14.00-14.30 EDITURA NEMIRA

Lansarea volumului Cunoaştere şi credinţă. Lecturi paralele, de Gheorghe Săsărman.

Invitați: Gheorghe Săsărman, acad. Gheorghe Păun, dr. Marian Nencescu, dr. Dan Farcaş.

Moderator: Luca Dinulescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

14.00-14.30 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP

Lansare de carte: Trenul de dantelă.

Invitati: Florin Iordache, Alex Groza.

Moderator: Ion Gabriel Pușcă.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

14.00-15.00 EDITURA VREMEA

Cărţi noi în colecţia „Roşu şi negru”: Lumi stranii

Invitaţi: Cătălin Badea-Gheracostea, Ştefan Ghidoveanu, Silvia Colfescu.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

14.00-16.00 EDITURA SENECA

Dezbatere despre concepte filozofice și transpunerea ideii în desen cu elevii claselor a V-a și a VI-a a Școlii Little London. Participanții împreună cu un profesor al școlii și un ilustrator al Editurii Seneca vor discuta câteva citate și vor crea propriile desene.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

15.00 INSTITUTUL FRANCEZ DIN BUCUREȘTI

Reviste, fanzine, romane grafice. Piaţa editorială de bandă desenată din România.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

15.00-15.30 EDITURA NEMIRA

Lansarea romanului Rozeta, de Mihai Sin.

Invitați: Mihai Sin, Magdalena Popescu Bedrosian, Bedros Horasangian, Ion Bogdan Lefter.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

15.00-15.30 EDITURA ZIP

„Vocile Poetului”, moment de lectură liberă oferit de Cenaclul de Seară.

Invitați: Florin Iordache, Alex Groza, Conu Marius, Florentin Streche.

Moderator: Ion Gabriel Pușcă.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

15.00-16.00 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP

Editorii la dispoziția Scriitorilor: întâlnire între Editorii ZIP și scriitori care doresc să fie publicați.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

15.30-16.00 EDITURA MIX

Lansare carte Cercul de foc, de Don Miguel Ruiz.

Moderator: Florin Zamfir (editor)

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

15.30-16.30 EDITURA POLIROM

Lansare de carte și dezbatere: Punct şi de la capăt, de Gabriel Chifu.

Invitați: Livius Ciocârlie, Nicolae Manolescu, Mircea Mihăieş, Dan Cristea, Răzvan Voncu, Cosmin Ciotloş.

Moderator: Daniel Cristea-Enache.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

16.00 DONAU LOUNGE

Discuţii literare despre Dunăre

Participă: Darvasi László (Hu), Daniel Bănulescu (Ro).

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

16.00 EDITURA HERALD

JUNGIANA: Istoria aroganţei, de Luigi Zoja; Dicționar critic al psihologiei analitice jungiene, de Andrew Samules.

Invitaţi: Gabriela Deniz (psiholog, coordonatoarea colecţiei), Iulia Feordeanu (psiholog, Asociaţia Sol Mentis), Anca Irina Ionescu (profesor universitar).

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

16.00 INSTITUTUL FRANCEZ DIN BUCUREȘTI

Banda benzilor desenate: critică, jurnalism independent şi comunităţi. Discuţie dirijată de Alin Răuţoiu.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

16.00-17.00 EDITURA ADENIUM

Lansarea colecției de științe politice COLLOQUIUM.

Invitați: Excelența Sa Claudio Perez Palladino, Ambasadorul Argentinei; Liviu Antonesei; Sorin Bocancea; Antonio Momoc; Dorina Țicu; Corina Barbaros; Matei Demetrescu; Codrin Tăut.

Moderator: Daniel Șandru.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

16.00-17.00 EDITURA PARALELA 45

Lansare de carte: Translucidități (Colecția „Studii”), de Sabina Frânaru.

Invitați: Ion Bogdan Lefter, Sabina Frânaru, Călin Vlasie.

Moderator: Tudor Călin Zarojanu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

16.00-18.00 UNIUNEA EDITORILOR DIN ROMÂNIA – CENTRUL NAȚIONAL „PROEDIT”

Ciclul „Cu cărțile pe masă” – dezbatere pe tema „Suntem gata pentru Manualul digital? Temeri, speranțe, dileme”.

Participă: autori și producători de manuale, cadre didactice, specialiști în educație, părinți, jurnaliști, psihologi, sociologi, reprezentanți ai ONG-urilor educaționale.

Moderator: Paul Balogh (managing partner Read Forward).

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

16.30-17.30 EDITURA DACOROMÂNĂ TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA

Prezentare de carte: O istorie a literaturii române pe înțelesul fiecăruia și la îndemâna tuturor, de prof. Floarea Necșoiu; Ancora… în adevar (vol. 3-4), de Octavian Bratan FADRTDC de la vis la realitate, de dr. Geo Stroe.

Invitați: Petru Demetru Popescu, Mihai Prepeliță, Aurel David

Moderator: Geo Stroe

(SCENA AGORA, PAV. C4)

 

17.00 EDITURA HERALD

DAOISM: lansarea cărţii Vorbe meşteşugite despre DAO

Invitaţi: Tatiana Segal (sinolog), Luminiţa Balan (sinolog).

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

17.00 EDITURA HUMANITAS

Lansarea ediție de colecție a volumului Confesiunile unui cafegiu, de Gheorghe Florescu.

Întâlnire cu Gheorghe Florescu şi şi Anton Carabelaian.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

17.00 INSTITUTUL FRANCEZ DIN BUCUREȘTI

Emile Bravo, prezentare.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

 

17.00 EDITURA VINEA

Lansări: Mitealogia (versuri), de Marius Mitea; Scara b apartament 3 (versuri), de Angela Nache-Mamier.

Participă: Marius Mitea, conf. dr. Sebastian Grama, Mihail Gălăţanu, Florin Caragiu, Nicolae Tzone.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

18.00 EDITURA HERALD

ŞTIINŢĂ: Cosmos, de Carl Sagan; Despre natura umană, de E. Wilson.

Invitaţi: Anca Becherescu (profesor de biologie, vice-preşedintă ASUR), Toma Pătraşcu (preşedinte ASUR, coordonator Bucharest ScienceFest).

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

17.00-17.30 EDITURA ALL

Lansarea romanului Culoarea timpului

Invitați: Ioan Bogdan Lefter, Bedros Horasangian, Bujor Nedelcovici.

Moderator: Viorel Zaicu.

(STAND PROPRIU, PAV. C1)

 

17.00-17.30 ANTET XX PRESS

Lansare de carte: Terorismul de franciză, de Col. dr. Niţă Dan Laurenţiu.

Invitat: Col. dr. Niţă Dan Laurenţiu.

Moderator: Mihai Fătu.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

17.00-18.00 METEOR PRESS

Lansare de carte: Gestapoul japonez

Invitati: prof.univ. Adrian Cioroianu, Ion M. Ioniță (redactor-șef revista Historia), Dorin Matei (redactor-șef revista Magazin Istoric).

Moderator: Bedros Horasangian.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

17.00-18.00 EDITURA PARALELA 45

Lansare de carte: Fantomateca, de Nicolae Prelipceanu, apărută în „Seria Premiul Eminescu”.

Invitați: Nicolae Manolescu, Gellu Dorian, Nicolae Prelipceanu, Călin Vlasie.

Moderator: Tudor Călin Zarojanu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

17.30 EDITURA HUMANITAS

Lansarea volumului Copilăria lui Isus, de J.M. Coetzee.

Invitați: Irina Horea, T.O. Bobe, Silvia Dumitrache, Raluca Popescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

17.30-18.00 EDITURA POLIROM

Lansarea volumului Monologurile neîmplinirii, de George Banu. Fragmente din volum vor fi lecturate de actriţa Ana Ciontea.

Invitați: George Banu, Matei Martin.

Moderator: Adrian Şerban.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

17.30-19.00 CURTEA VECHE PUBLISHING

Lansarea volumului Visuri și secrete. Emil Hurezeanu în dialog cu Danuta Wałęsa și Piotr Adamowicz.

Participă: Danuta Wałęsa, Piotr Adamowicz, Leszek Biały, Ștefania Nalbant.

Moderator: Emil Hurezeanu.

(SCENA AGORA, PAV. C4)

 

18.00 INSTITUTUL FRANCEZ DIN BUCUREȘTI

Atelier de ilustraţie cu Emile Bravo

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

18.00-19.00 EDITURA LITERA

Festivitatea de premiere pentru concursul de poezie „Cel mai frumos poem dedicat limbii române”.

Invitați: Dan C. Mihăilescu, Elisabeta Lasconi, Daniel Cristea Enache, Ciprian Măceșaru.

Moderator: Bedros Horasa

 

ngian.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

18.00-19.00 METEOR PRESS

Lansare carte: Spectacolul propagandei.

Invitati: prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, Bedros Horasangian, Călin Hentea, Mihai Fulger.

Moderator: Bedros Horasangian.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

18.00-19.00 EDITURA PARALELA 45

Lansarea volumelor Tranziția spre nimic și Lacrima Indiei, de Viorel Pătrașcu.

Invitați: Tudor Octavian, Viorel Pătrașcu, Călin Vlasie.

Moderator: Tudor Călin Zarojanu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

18.00-19.00 EDITURA VREMEA

Lansarea noilor volume din colecţia „Autori Români”: Confesiunea unui amnezic, de Mira Vainaş; Colierul şi cortina roşie, de Ovion.

Invitați: Mira Vainaș, dr. Ovidiu Ioniţă.

Moderator: Silvia Colfescu

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

18.30-19.30 EDITURA POLIROM/BOOKBLOG.RO

Improvizaţie ca la carte: Bookblog.ro şi prietenii de la Improvizaţie.ro au pregătit un eveniment care vă îndeamnă să priviţi cărţile cu multă creativitate. Vă aşteptăm pentru a improviza împreună cu şi despre cărţi, plecând de la titluri celebre, citate sau scriind propria noastră carte. Cu toţii suntem scriitorii propriei noastre vieţi. Însă nu scriem viaţa aşa cum scriem cărţile pentru că, oricît am încerca să o planificăm, ea reuşeşte să ne surprindă. De aceea cu toţii suntem improvizatori. Improvizaţia, ca artă şi metodă de învăţare, ne ajută nu doar să ne scriem povestea, ci să ne şi bucurăm de proces: fiind atenţi, pe fază, spontani şi creativi, bucurându-ne de fiecare filă.

Moderator: Andreea Chebac.

(STAND POLIROM, PAV. C2)

 

19.00 EDITURA VREMEA

Confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru, de Corneliu Coposu

Invitat: Doina Alexandru.

Moderator: Silvia Colfescu.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

LANSĂRI ALE EDITURII RAO LA STAND (în prezența autorilor):

– Refugii, de Augustin Buzura, în prezența autorului;

– Ctitoriile lui Matei Basarab din Oltenia, de Florin Epure.

– BRICS. Între speranța și dezamăgire, de Alexandru Cristian.

– Istoria politică a literaturii Române postbelice, de Petre Anghel.

– Mari olteni, de Alex Mihai Stoenescu.

 

 

VINERI, 30 MAI

 

10.30-11.30 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP

Editorii la dispoziția Scriitorilor: întâlnire între Editorii ZIP și scriitori care doresc să fie publicați.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

11.00 INSTITUTUL FRANCEZ DIN BUCUREȘTI

Workshop pentru adolescenți și tineri propus de Departamentul de Cursuri de Limbă.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

11.00-12.00 CURTEA VECHE PUBLISHING

Atelier de povestit și desenat „Domișoara Poimâine și Joaca de-a Timpul” (copii 3-8 ani).

Participă: scriitoarea Adina Rosetti și ilustratoarea Cristiana Radu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

12.00-13.00 FUNDAȚIA ROMÂNIA DE MÂINE

Lansări de carte: Societatea economică socială de piață, de Ion Tudosescu (colecția „Studii și eseuri de filosofie”); Au pays de la littérature comparée. Recherches interdisciplinaires et interculturelles, de Efstratia Oktapoda (colecția „Multiligvism și culturi în dialog”).

(SCENA AGORA, PAV. C4)

 

11.00-12.00 EDITURA ALL

Eveniment pentru copii: lansarea colecției „Pixi” și întâlnire cu spiridușul Pixi.

(STAND PROPRIU, PAV. C1)

 

11.30-12.00 CARTEA DAATH

Prezentarea Colecției „Povești și Povestiri”

Invitați: Ioan Gyuri Pascu, Zully Mustafa.

Moderator: Daniela Marin.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

11.30-12.00 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP

„Vocile Poetului” – moment de lectură liberă oferit de Cenaclul de Seară.

Invitați: Florentin Streche, Elena Diaconescu, Alex Groza, Conu Marius.

Moderator: Ion Gabriel Pușcă.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

12.00-13.00 EDITURA ADENIUM

Lansarea cărții Bătrâna canapea albastră și alte povestiri, de Seymour Mayne.

Invitați: Seymour Mayne, Raluca Tănăsescu, Excelența Sa Joanne Lemay (ambasador al Canadei în Romania), Felix Nicolau.

Moderator: Liviu Antonesei.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

12.00-13.00 EDITURA UNIVERSITĂȚII „AL. I CUZA” DIN IAȘI

Lansări de carte: Figuri ale vulnerabilităţii existenţiale. De la uitarea de sine la uitarea fiinţeiDe gustibus. Breviar de gastrosofieDosare metafizice. Reconstrucţie hermeneutică şi istorie criticăImagine şi text.

Invitați: Nicu Gavriluță, George Bondor, Paul Marinescu, Sorin Lavric.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

12.30-12.30 EDITURA NEMIRA

Lansarea volumului O introducere în studiul vieţii şi operei lui Grigore Palama, de John Meyendorff.

Invitați: Vasile Adrian Carabă (coordonatorul colecţiei „Byzantium”), Măriuca Alexandrescu, Părintele Gheorghe Holbea (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti), Radu Preda (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj).

Moderator: Vasile Adrian Carabă.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

13.00-13.30 EDITURA POLIROM

Lansare de carte: Sindromul Robinson, de Radu Mareş.

Invitați: Marcel Petrişor, Ion Papuc, Bedros Horasangian.

Moderator: Daniel Cristea-Enache.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

13.00-14.00 CORPUL EXPERȚILOR CONTABILI ȘI CONTABILILOR AUTORIZAȚI DIN ROMÂNIA

Masă rotundă cu tema „Fiscalitatea din România: între normal și legal”

Moderator: lector univ. dr. Florin Dobre (secretar general IFA)

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

13.00-14.00 EDITURA EIKON

Lansări de carte: Maria cea fără de moarte, de Gaby Michăilescu; Educație fizică, sport și societate în România interbelică, de Bogdan Popa;Psihokinetoterapia, de Dumitru Buiac;

Invitați: Mihai Petrovici, Dumitru Buiac, Bogdan Popa.

Moderator: Valentin Ajder.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

13.00-14.00 MUZEUL NAȚIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

Lansarea volumelor Capodopere din colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României 2014 şi Anuarul Muzeului Naţional de Istorie a României ediția a XXVI-a.

Moderator: Ernest Oberländer-Târnoveanu (director general al muzeului)

(SCENA AGORA, PAV. C4)

 

13.30-14.00 EDITURA POLIROM

Lansare de care: Beniamin, de Eugen Uricaru.

Invitați: Gabriel Dimisianu, Ioan Holban, Paul Cernat.

Moderator: Daniel Cristea-Enache.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

14.00 INSTITUTUL FRANCEZ DIN BUCUREȘTI

Workshop pentru adolescenți și tineri propus de Departamentul de Cursuri de Limbă.

 (STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

14.00-14.30 EDITURA POLIROM

Lansare de carte: Sociologia religiilor. Credinţe, ritualuri, ideologii, de Nicu Gavriluţă.

Invitați: Marian Preda, Liviu Chelcea.

Moderator: Adrian Şerban.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

 

14.00-15.30 EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE

Lansare de carte: Probleme vechi, relații noi în agricultură, de Gabriel Popescu.

Invitați: acad. Gheorghe Zaman, prof. univ. dr. Cristina Suciu, cercet. științ. dr. Simona Bara, dr. Doina Argesanu, dr. Simona Gadea.

Moderator: Popa Mihai.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

14.30-15.00 EDITURA POLIROM

Lansare de carte: Tu n-ai trăit nimic, de Gabriel Decuble.

Invitați: Cosmin Ciotloş, George Neagoe.

Moderator: Ana-Maria Tăbârcă.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

14.30-15.30 ASOCIAȚIA AMICII LUI PAVESE – EDITURA PAVESIANA

Lansarea volumului bilingv de poezie: Guillaume poetul și administratorul/ Guillaume il poeta e l’amministratore, de Virgil Mazilescu, traducere în italiană de Clara Mitola (colecția „Poesis”).

Invitați: Ion Bogdan Lefter,  Clara Mitola.

Moderator: Mara Chirițescu.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

15.00-15.30 EDITURA ARS DOCENDI

Prezentare de carte: Pamfil Şeicaru, de Fănel Teodoraşcu.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

15.00-16.00 EDITURA ANTET XX PRESS

Lansarea volumelor Pustia se lumește și Amintiri din hristosferă, de Vasile Andru.

Invitați: Vasile Andru, Radu Comănescu, Dan Stanca, Mihail Gălăţanu, Liviu Ioan Stoiciu.

Moderator: Mihai Fătu.

(SCENA AGORA, PAV. C4)

 

15.00-16.00 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP

Editorii la dispoziția Scriitorilor: întâlnire între Editorii ZIP și scriitori care doresc să fie publicați.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

15.30-16.00 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP

„Vocile Poetului” – moment de lectură liberă oferit de Cenaclul de Seară.

Invitați: Florentin Streche, Elena Diaconescu, Alex Groza, Conu Marius.

Moderator: Ion Gabriel Pușcă.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

16.00 DONAU LOUNGE

Masă rotundă: „Strategia Dunăreană: regionalism şi sustenabilitate”.

Participă: Peter Langer (DE), Jutta Sommerbauer (AT), Méhes Márton (HU), Szávics Petra (RO), Bara  Gyula (RO).

Moderator: Liviu MIHAIU (RO).

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

16.00 INSTITUTUL FRANCEZ DIN BUCUREȘTI

Improvizaţie teatrală alături de Alexandra Holban.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

16.30 EDITURA HERALD

MINDFULNES: o nouă perspectivă în psihologie.

Invitaţi: Daniela Andreescu (scriitoare şi life coach), Mihai Popa Radu (director Mindfulness Institute).

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

16.00-16.30 EDITURA ARS DOCENDI

Prezentare de carte: Achiziţia limbii la preşcolari. Un studiu neuro-socio-lingvistic, de Filip Bacalu.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

16.00-16.30 EDITURA POLIROM

Lansare de carte: Noaptea soarelui răsare, de Ovidiu Pecican.

Invitat: Cosmin Ciotloş.

Moderator: Daniel Cristea-Enache.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

16.00-17.00 EDITURA ADENIUM

Lansarea cărții „Iluzoria vulpe a fericirii”, de Doina Popescu.

Invitați: Doina Popescu, Liviu Antonesei, Tudor Călin Zarojanu.

Moderator: Gabriel Cheșcu

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

16.30-17.00 EDITURA POLIROM

Lansare de carte: Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană, de Mirel Bănică.

Invitați: Andrei Oişteanu, Luca Niculescu.

Moderator: Adrian Şerban.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

17.00 EDITURA HUMANITAS

Lansare de carte: Poem deschis. Antologie 1947-2013, de Tadeusz Różewicz.

Vor vorbi: Denisa Comănescu, Wojciech Bonowicz, Leszek Biały, Constantin Geambaşu.

Lectura versurilor: Lari Giorgescu.

(STANDUL INVITATULUI DE ONOARE, PAV. C4)

 

17.00 EDITURA HUMANITAS

Sesiune de autografe cu Dan C. Mihăilescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

17.00-17.30 EDITURA POLIROM

Lansare de carte: Leonid Dimov. Un oniric în turnul Babel, de Luminiţa Corneanu.

Invitat: Emil Brumaru.

Moderator: Daniel Cristea-Enache.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

17.00-17.30 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP

Lansare de carte: Te rog ai grijă de mama.

Invitați: Marius Conu, Florentin Streche.

Moderator: Ion Gabriel Pușcă.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

17.00-18.00 EDITURA CORINT

Lansare de carte urmată de o sesiune de autografe: Talismanul etrusc, de Alessandro Baussmerth.

Prezintă: Alessandro Baussmerth, Bedros Horasangian, Walter Riess (ilustrator).

Moderator: Ana Antonescu (redactor-şef Editura Corint).

(STAND PROPRIU, PAV. C1)

 

17.00-18.00 METEOR PRESS

Lansare de carte: Țarul Putin – din interiorul cultului puterii în Rusia, de Anna Arutunyan; Rusia în secolul XX, de David R. Marples.

Invitați: Armand Goșu (redactor-șef Revista 22), Constantin Degeratu (general în rezervă, fost consilier prezidențial, fost Șef de Stat Major al Armatei Romane).

Moderator: Bedros Horasangian.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

17.00-18.00 EDITURA VREMEA

Lansare de carte: Lăcaşul zeilor. Jurnal sentimental de călătorie, de Alexander Bibac.

Invitați: Doina Jela, Alexander Bibac.

Moderator: Silvia Colfescu

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

17.00-18.30 EDITURA PARALELA 45

Lansări: Aceasta nu este o carte, de Keri Smith, Termină această carte, de Keri Smith, autoarea Jurnalului meu trasnit (Colecția „Cercul de lectură și scriere creativă); Cum se citește o carte: Ghid clasic pentru o lectură inteligentă, de Mortimer J. Adler și Ch. Van Doren (Colecția „Compact”).

Invitați: Simona Popescu, Florin Iaru, Ion Bogdan Lefter, Doru Căstăian, Călin Vlasie.

Moderator: Tudor Călin Zarojanu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

17.15-18.00 EDITURA NEMIRA

Lansarea colecţiei PHILEMON, care se deschide cu volumele Diavolul în viziuni, vise şi poveşti, de Lavinia Bârlogeanu şi Ego şi arhetip, de Edward Edinger.

Invitați: Lavinia Bârlogeanu (coordonatoarea colecţiei), Carmen Muşat, Claudia Vîlceanu, Ileana Efrim, Gabriela Deniz, Eugen Ciurtin.

Moderator: Alexandra Florescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

17.30 EDITURA HERALD

Lansare de carte: Homeopatie în psihoterapie

Invitată: Mirela Pop, autoare.

(STAND HERALD, PAV. C2)

 

17.30-18.00 EDITURA POLIROM

Lansare de carte: Controlul cărţii. Cenzura literaturii în regimul comunist din România, de Liliana Corobca.

Invitați: Magda Cârneci, George Neagoe.

Moderator: Daniel Cristea-Enache.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

18.00 DONAU LOUNGE

Darvasi László (HU): A lojangi kutyavadászok / Vânătorii de câini din Loyang.

Lectură moderată de DEMETER Zsuzsa (RO).

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

18.00 EDITURA HUMANITAS

Lansare de carte: Chenzine literare, de Tania Radu.

Invitați: Tania Radu, Ioana Pârvulescu, Angelo Mitchevici, Lidia Bodea.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

18.00 INSTITUTUL FRANCEZ DIN BUCUREȘTI

Masă rotundă: Drumul scriiturii: creaţie, traducere, publicare

Invitați: Sorj Chalandon, Denisa Comănescu, Doru Mareş

Moderator : Gabriela Adameşteanu.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

18.00 EDITURA VINEA

Lansarea volumului de versuri „o seară cu johnny răducanu şi andreea” (colecţia „debut”), de Karla Zercicov.

Participă: Karla Zercicov, Mihail Gălăţanu, Nicolae Tzone.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

18.30 EDITURA HERALD

Lansarea colecției MENTOR (artă şi dezvoltare personală): Kafka pentru deprimaţi, de Allan Percy; Oscar Wilde pentru blazaţi, de Allan Percy;Nietzche pentru stresaţi, de Allan Percy

Invitaţi: Amalia Săvinescu (photographic coach), Mitos Miclauşean (artist).

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

18.00-18.30 EDITURA MARTOR – MUZEUL ȚĂRANULUI ROMÂN

Lansarea revistei MARTOR nr. 18 / 2013 – „Remembering Childhood”

Invitați: Ioana Popescu, Anamaria Iuga, Bogdan Iancu.

Moderator: Simina Bădica.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

18.00-18.30 EDITURA POLIROM

Lansare de carte: Elefantul de cîmpie, de Constantin Iftime.

Invitați: Ioan Es. Pop, Cosmin Perţa.

Moderator: Daniel Cristea-Enache.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

18.00-19.00 CURTEA VECHE PUBLISHING

Lansarea volumelor Este Dumnezeu fericit? și Prezența mitului, de Leszek Kołakowski.

Participă: Vladimir Tismăneanu, Horia-Roman Patapievici, Ioan Stanomir, Constantin Geambașu.

(SCENA AGORA, PAV. C4)

 

18.00-19.00 EDITURA TREI

Lansare de carte: Operaţiunea Seruven, de Stanislas Pierret şi Arnaud Littardi.

Invitați: Stanislas Pierret, Arnaud Littardi şi Svetlana Cârstean.

Moderator: Magdalena Mărculescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C1)

 

18.30-19.00 EDITURA PARALELA 45

Lansare de carte: De profesie autodidact, de Tudor Octavian (Colecția „Biblioteca românească”).

Invitați: Tudor Călin Zarojanu, Tudor Octavian.

Moderator: Tudor Călin Zarojanu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

18.30-19.00 EDITURA POLIROM

Lansare de carte: Şugubina, de Mircea Diaconu.

Invitați: Bianca Burţa-Cernat, Bedros Horasangian.

Moderator: Claudia Fitcoschi.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

18.30-19.00 EDITURA SHAMBALA

Lansarea volumului Aproape totul despre pielea trupului și tainele ei. Minienciclopedia remediilor naturale pentru îngrijirea, regenerarea și înfrumusețarea pielii, de profesor yoga Gregorian Bivolaru.

Invitați: farmacist Bădescu Lorena.

Moderator: prof. Teodorescu Teofil.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

18.30-19.20 EDITURA LITERA

Lansare de carte: Dragostea. Gene egoiste, chimie sau romantism?, de Richard David Precht.

Invitați: Monica Davidescu, Aurelian Temișan.

Moderator: Dana Săvuică.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

18.30-19.30 EDITURA ALL

Lansarea volumului Turnul, de Simon Toyne, în videoconferință cu autorul.

Invitat: Simon Toyne.

Moderator: Sanda Nicola.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

19.00 CONCERT DE MUZICĂ VECHE

Formația TREI PARALE. Selecție de cântece urbane orale și muzici țărănești.

(SCENA AGORA, PAV. C4)

 

19.00 DONAU LOUNGE

Jutta SOMMERBAUER (AT): Lesereise Donau: Vom Schwarzwald zum Schwarzen Meer / Călătorie literară dunăreană: de la Pădurea Neagră până la Marea Neagră

Lectură moderată de MÉHES Márton (HU).

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

19.00-19.30 EDITURA SHAMBALA

Lansarea volumului Povești celebre ale Indiei ce se adresează atât celor mari, cât şi celor mijlocii, şi care sunt pline de tâlcuri tainice (hrană pentru suflet).

Invitați: prof. Julieta Teodorescu.

Moderator: prof. Teofil Teodorescu.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

19.30-20.30 EDITURA ALL

Lansarea volumului in memoriam Diana Sorescu, Diana cu Vanilie – The Book.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

20.00 DONAU LOUNGE

Aléa TORIK (DE): Aléas Ich

Lectură publică cu invitat surpriză

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

EVENIMENTE ALE EDITURII RAO LA STAND:

– 7 teme fundamentale pentru România 2014, coordonată de Dan Dungaciu, Vasile Iuga, Marius Stoian și a autorilor.

– Incertitudine. Gândire strategică și relații internaționale în secolul XXI, în prezența autorului George Cristian Maior.

– Winston Churchill. Tânărul titan, de Michael Shelden, în prezența ambasadorului George Cristian Maior.

– Bătălia pentru NATO. Raport personal, de Ioan Mircea Pascu, în prezența autorului.

– Aliați incompatibili, în prezența autorului de  Larry L. Watts.

 

 

SÂMBĂTĂ, 31 MAI

 

10.00-11.00 EDITURA SIGMA

Lansarea volumului Caută-mă! Locuiesc în poveste, alcătuită de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 56 din București și ai Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu; profesori coordonatori Cheroiu Mariana (Șc. Gimnazială Nr. 56, București), Roată Elena și Veltan Elena (Colegiul Național „T. Valdimirescu”, Târgu-Jiu).

Invitați: conf. univ. dr. Mina Maria Rusu (inspector general de limba română, MEN),

conf. univ. dr. Daniel Cristea-Enache (Facultatea de Litere, Universitatea din București), Monica Anisie (director genereal MEN), Mihaela Cârstea, Ileana Sanda (inspectori ISMB), Î.P.S. Arhiepiecop de București Varsanufie Gogescu, Dan Ciachir (scriitor).

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

10.00-12.00 FUNDAȚIA ROMÂNIA DE MÂINE

Lansări de carte: Eficiența economică în condițiile dezvoltării durabile, de Gheorghe Zaman și Marinela Geamanu (colecția „Probleme economice fundamentale”); Crâmpeie de economie, de Mircea Coșea (colecția „Probleme economice fundamentale”); Acțiune și teorie în educație. Personalități ale vieții spirituale și stiintifice – în dialog cu Matei Georgescu.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

11.00 INSTITUTUL FRANCEZ DIN BUCUREȘTI

Vremea poveştilor / L’heure du conte alături de Isabelle Magny

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

11.00 EDITURA VINEA

Autografe/dedicaţii: Confesive (poeme), de Dumitru Bădiţa; Îmnul CioZvârtei (poeme), de Raluca Bleznic.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

11.00-12.00 COMPANIA DE TEATRU PASSE-PARTOUT DAN PURIC

Lansarea volumului O viață și toate începuturile, de Alexandra Neacșu.

Participă autoarea și Dan Puric.

(SCENA AGORA, PAV. C4)

 

11.00-12.00 EDITURA LITERA

Moment artistic pentru copii: întâlnire cu fanii Violetta.

Invitați: Andra Gogan.

Moderator:Irina Ilie.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

11.00-19.00 Atelier de creativitate – Semn de carte pentru cartea preferată de poveşti. Atelier susținut de Popa Ruxandra Adriana.

(STAND BIO MANUFAKTURA, PAV. C4)

 

11.00-11.30 EDITURA NEMIRA

Lansarea bestseller-ului internaţional SAS: Ghidul supravieţuitorului. Cum să supravieţuieşti oricând şi oriunde, de John „Lofty” Wiseman.

Invitat special: Alex Găvan (alpinist).

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

11.00-12.00 CURTEA VECHE PUBLISHING

Lansarea  volumului Ruleta maghiară. Convorbiri cu Markó Béla despre literatură, politică, societate, de Kőrössi P. József .

Participă: Markó Béla, Ion M. Ioniță.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

11.30 EDITURA HUMANITAS

Lansare de carte: Invitaţie la vis. Opt poveşti vindecătoare, de Monica Pillat.

Invitați: Horia-Roman Patapievici, Monica Pillat, Iustina Croitoru.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

11.30-12.30 EDITURA NEMIRA

Lansarea volumelor Vegetal, roman scris la patru mâini de Dănuţ Ungureanu şi Marian Truţă, şi Xenos. Contact între civilizaţii, antologie de proză SF alcătuită de Antuza Genescu.

Invitati: Dănuţ Ungureanu, Marian Truţă, Antuza Genescu, Cătălin Badea Gheracostea.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

12.00 DONAU LOUNGE

Daniel BĂNULESCU (RO): Te pup în fund, conducător iubit!

Lectură publică cu ocazia apariţiei cărţii în limba maghiară.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

12.00 EDITURA HUMANITAS

Lansare de carte: Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, de Vladimir Tismăneanu.

Invitați: Horia -Roman Patapievici, Ioan Stanomir, Cristian Vasile, Vladimir Tismăneanu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

12.00 INSTITUTUL FRANCEZ DIN BUCUREȘTI

Atelier de scenariu de bandă desenată cu Alexandru Berceanu, scenaristul romanului grafic  Mickey pe Dunăre (Jumătatea plină, 2014).

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

12.00 EDITURA VINEA

Autografe/dedicaţii: MADRUGADA. Cântece de dragoste şi furie (versuri), de Anca Mizumschi; Pavilioane cu ruj (poeme), de Paul Gorban.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

12.00-12.30 EDITURA EIKON

Lansare de carte: Între cuvânt și tăcere, de Angela Martin.

Invitați: Bedros Horasangian, Răzvan Voncu.

(SCENA AGORA, PAV. C4)

 

12.30-14.00 EDITURA EIKON

Lansările volumelor Maşina de ucis amintirile. Istorii pentru mai târziu, de Florian Bichir; Opiniile unui străin absolut (eseuri), de Octavian Hoandră;Fiecare pustiu cu vorbele lui (poezie), de Octavian Hoandră; Ianuarie şi alte amărăciuni (poezie), de Octavian Hoandră.

Invitați: Eugen Simion, Răzvan Teodorescu, Daniel Cristea-Enache, Bogdan Chireac, Dan Mircea Cipariu.

(SCENA AGORA, PAV. C4)

 

12.30 EDITURA HUMANITAS

Lansarea ediției ilustrate a volumului Civilizaţii şi tipare istorice, de Neagu Djuvara.

Invitați: Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

12.30-13.00 EDITURA NEMIRA

Lansarea antologiei 111 cele mai frumoase poezii, de Emil Brumaru, alcătuită de Daniel Cristea-Enache.

Invitați: Emil Brumaru, Daniel Cristea-Enache, Luminiţa Corneanu.

Moderator: Alexandra Florescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

12.00-12.30 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP

Lansare de carte: Spectre în labirintul uitării – Romanul Familiei Rebreanu, de Ilderim Rebreanu.

Invitați: Ștefan Mitroi, Aureliu Goci, Mircea Colosenco, Marius Conu.

Moderator: Ion Gabriel Pușcă.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

12.00-12.30 EDITURA PARALELA 45

Lansarea volumului Alți postmoderni, de Ion Bogdan Lefter (Seria „Ion Bogdan Lefter”).

Invitați: Livius Ciocârlie, Marta Petreu, Ion Bogdan Lefter, Călin Vlasie.

Moderator: Tudor Călin Zarojanu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

12.00-13.00 EDITURA CORINT

Lansarea cărţii Putin. o biografie interzisă, de Stanislav Belkovski, o carte absolut incendiară şi incomodă pentru Kremlin, interzisă în Rusia.

Invitați: Emil Hurezeanu, Ion M. Ioniţă şi Marius Oprea.

Moderator: Ana Antonescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C1)

 

12.00-13.00 EDITURA MICA VALAHIE

Lansare carte: Tratamentul psihozelor la copil și adolescent, de Raluca Grozăvescu.

Invitați: acad. Ștefan Milea, prof. univ. dr. Luminița Mihai, Raluca Grozăvescu.

Moderator: Mariana Heroiu

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

12.00-13.00 UNIVERS PUBLISHING HOUSE

Relansarea colecției „Globus”: prezentarea colecție și schimb de cărți – „Un Globus nou pentru un Globus vechi”.

Moderator: Cristian Teodorescu.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

12.30-13.00 EDITURA ALL

Lansarea volumului Lista lui Alex. Ștefănescu.

Invitați: Alex. Ștefănescu, Vlad Popescu, Cornel Popa, Silvian Floarea, Freddy Garbaci.

Moderator: Viorel Zaicu.

(STAND PROPRIU, PAV. C1)

 

12.30-13.30 EDITURA TREI

Franceza, un avantaj, de Mihai Duţescu.

Invitați: Mihai Duţescu, Bogdan Alexandru Stănescu, Svetlana Cârstean.

Moderator: Magdalena Mărculescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C1)

 

13.00 EDITURA HUMANITAS MULTIMEDIA

Lansare audiobookuri: Continentele insomniei. Cioran şi Dumnezeu, de Gabriel Liiceanu (în lectura lui Gabriel Liiceanu) și Cartea lui Iov, în lectura lui Andrei Pleşu

Invitați: Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

13.00 EDITURA VINEA

Lansare de carte: Efectul Calmantelor, de Dan Ciupureanu.

Participă: Dan Ciupureanu, Anca Mizumschi, Radu Aldulescu, Dan Iancu, Paul Vinicius, Mihail Gălăţanu şi Nicolae Tzone.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

13.00-13.30 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM –EDITURA ZIP

Lansare de carte: Revolta bigotului sau Replici eretice

Invitați: Conu Marius, Florentin Streche, Alex Groza.

Moderator: Ion Gabriel Puşcă.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

13.00-13.30 EDITURA POLIROM

Lansarea volumelor: Asta nu este viaţa mea şi Biblioteci în aer liber, de Marta Petreu (Seriile de autor Marta Petreu).

Invitat: Ion Bogdan Lefter.

Moderator: Adrian Şerban.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

13.00-14.00 GRUPUL EDITORIAL ART

Adolescenții aleg! – o discuție despre literatura Young Adult

Invitați: grupele de debate ale liceelor bucureștene Iulia Hașdeu, Cantemir și Goethe.

Moderator: Matei Sâmihăian.

(STAND PROPRIU, PAV. C1)

 

13.00-14.00 EDITURA EIKON

Lansare de carte: Petru Ursache – Etnosofia; Etnoestetica; Etnofrumosul sau cazul MărieMoartea formei.

Invitați: Antoaneta Olteanu, Lucian Pricop, Marius Vasileanu.

Moderator: Valentin Ajder.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

13.00-14.00 EDITURA LITERA

Lansare de carte: Răzbunarea geografiei, de Robert D. Kaplan.

Invitați: Adrian Cioroianu, Moise Guran, Theodor Paleologu, Paul Dobrescu.

Moderator: Bedros Horasangian

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

13.00-14.00 EDITURA VREMEA

Lansare de carte Familia Casassovici. 1810-1976. Cinci generaţii în România, de Dan Casassovici.

Invitați: Dan Casassovici, Sorin Lavric.

Moderator: Silvia Colfescu.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

13.30 EDITURA HUMANITAS

Lansarea noului volum semnat Radu Paraschivescu, Muşte pe parbrizul vieţii.

Invitați: Andrei Pleşu, Radu Paraschivescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

13.30-14.00 EDITURA POLIROM

Lansare de carte: Seinfeld şi sora lui Nabokov, de Simona Sora

Invitați: Ileana Mălăncioiu, Bogdan-Alexandru Stănescu.

Moderator: Ana-Maria Tăbârcă.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

14.00 DONAU LOUNGE

Liviu Mihaiu: Ghidul Deltei Dunării.

Lansare de carte prezentată de Marius Cosmeanu.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

14.00 EDITURA HERALD

Lansarea cărţii Istorie şi taină la Muntele Athos, de Vasile Andru.

Invitaţi: Vasile Andru, Dan C. Mihăilescu, Părintele Ioan Buga, Caius Dragomir (scriitor și medic).

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

14.00 EDITURA HUMANITAS

Lansarea volumului Al patrulea zid de Sorj Chalandon. (Câştigătorul Prix Goncourt/Le choix roumain)

Invitați: Sorj Chalandon, Stanislas Pierret (directorul Institutului Francez din România), Doru Mareş, Mircea Vasilescu, Andreea Răsuceanu, Denisa Comănescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

14.00 EDITURA VINEA

Collection „Vinea International”:«Bucarest-Paris : huit livres de poésie pour la France.», Ediţia a II-a. Proiectul Editurii Vinea, inaugurat în 2013 cu o primă serie de opt volume de poezie în limba franceză, prezentate în premieră la Salon du Livre 2013, continuă cu opt cărţi noi: Madrugada. Chansons d’amour et de furie, de Anca Mizumschi (traducere de Angela Nache-Mamier); L’Épreuve, de Cassian Maria Spiridon (traducere de Miron Kiropol); Madame Bovary / votre fidèle et savante lectrice, de Angela Nache-Mamier (tradusă de autor); Le harem des parfums, de Mihail Gălăţanu (traducere de Vasile Savin și Daniel-Pierre Cattaneo); Lamé, de Lia Faur (traducere de Alfred Hamm); L’homme avec deux cœurs, de Florin Caragiu (traducere de Anamaria Lupan); Pavillons au rouge à lèvres, de Paul Gorban (traducere de Letiţia Ilea); Respire avec moi, de Diana Caragiu (traducere de Anamaria Lupan).

Prezintă coordonatorii proiectului: Nicolae Tzone, Miron Kiropol şi Claudiu Soare.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

14.00-14.30 EDITURA POLIROM

Lansare de carte: Anii romantici, de Gabriela Adameșteanu (Seriile de autor Gabriela Adameşteanu).

Invitați: Carmen Muşat, Adina Diniţoiu, Mircea Martin.

Moderator: Ovidiu Şimonca.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

14.00-15.00 EDITURA EIKON

Lansare de carte: Ziua cea mai albă, de Andreea Nanu.

Invitați: Daniel Cristea-Enache, Teodora Stanciu, Andreea Nanu.

Moderator: Valentin Ajder.

(SCENA AGORA, PAV. C4)

 

14.00-15.00 EDITURA PARALELA 45

Lansare de carte: Învățătorul e vraiște, de Mircea Florian (Colecția „Biblioteca românească”).

Invitați: Mircea Florian, Ion Bogdan Lefter.

Moderator: Tudor Călin Zarojanu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

14.00-15.00 EDITURA RATIO ET REVELATIO

Lansare de carte: Instituția cenzurii comuniste în România (1949-1977), vol. 1, de Liliana Corobca.

Invitați: Liliana Corobca, Daniel Cristea Enache, Cristina Diac.

Moderator: Otniel-Laurean Vereș.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

14.00-15.00 EDITURA POLIROM

Lansare de carte: Istoria Poloniei (două volume), de Norman Davies.

Invitați: ES Marek Szczygieł (ambasadorul Poloniei în România), Mihai-Răzvan Ungureanu, Adrian Şerban.

(STANDUL INVITATULUI DE ONOARE, PAV. C4)

 

14.00-15.00 EDITURA TRACUS ARTE

Lansarea antologie de poezie Salonul ludicilor.

Prezintă: George Mihăiță, Mircea Dinescu, Horațiu Mălăele, Ioan Cristescu.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

14.00-15.00 EDITURA VELLANT

„Greuceanu”, un super-erou local: Sesiune de autografe bricolate de Alexandru Ciubotariu/Pisica Pătrată.

Invitat: Alexandru Ciubotariu.

Moderator: Oana Dumitru.

 

14.00-15.00 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP

Lansarea volumelor NicotinăBunătăți de la Bunicu și Poem în lanţ.

Invitați: Șerban Zilișteanu, Conu Marius, Adina Stoicescu, Alex Groza, Florentin Streche.

Moderator: Ion Gabriel Pușcă.

(CINEMATOGRAFUL DE ARTĂ BOOKFEST, PAV. C1, BALCON)

 

 

14.00-15.00 EDITURA VREMEA

Lansare de carte: Străzi din Bucureşti şi numele lor – nume de militari, de Aurel Ionescu.

Invitați: Aurel Ionescu.

Moderator: Silvia Colfescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C1)

 

14.30 EDITURA HUMANITAS

Lansarea ediţie de colecţie a volumului Orbitor, de Mircea Cărtărescu.

Invitați: Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

14.30-15.00 EDITURA POLIROM

Lansare de carte: Volumul IV din  seria de Opere Emil Brumaru – Dumnezeu se uită la noi cu binoclul.

Invitați: Adina Diniţoiu, Alex. Ştefănescu.

Moderator: Daniel Cristea-Enache.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

14.30-15.15 CURTEA VECHE PUBLISHING

Cartea cehă la Curtea Veche: lansarea volumelor Scrisori către Dubenka, de Bohumil Hrabal, și Rugă pentru Kateřina Horovitzová, de Arnošt Lustig.

Participă: ES Jiří Šitler (Ambasadorul Cehiei în București), Mircea Dan Duță, Anca Irina Ionescu, Călin-Andrei Mihăilescu.

Moderator: Ștefania Nalbant.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

15.00 EDITURA HUMANITAS

Lansare de carte: Amintirile unei nonagenare. Călătoriile mele, scriitorii mei, de Antoaneta Ralian.

Invitați: Antoaneta Ralian, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Lidia Bodea.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

15.00 EDITURA VINEA

Lansări: Dramaturgia lucioaselor funii (poezie), de Silvia Goteanschii; Eu cu Dumnezeu prin Flandra (poeme), de George Bogdan.

Participă: Silvia Goteanschii, George Bogdan, Mihail Gălăţanu, Florin Caragiu, Nicolae Tzone.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

15.30 DONAU LOUNGE

HAMVAS Béla (HU): A bor filozófiája / Filosofia vinului

Lansare de carte prezentată de traducătorul HUBBES László (RO) în dialog cu LAKATOS Mihály (HU) şi Ştefania NALBANT (RO)

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

15.00-15.30 EDITURA ARS DOCENDI

Lansare de carte: Impactul globalizării asupra politicilor educaţionale contemporane, de Oana Şerban, Gheorghe Tarara, Ionel Banu (coord.).

Invitați: Oana Şerban, George Tarara, Ionel Banu, Laurenţiu Tepeluş, Anca Florea, Victoria Lupaşcu.

(CINEMATOGRAFUL DE ARTĂ BOOKFEST, PAV. C1, BALCON)

 

15.00-16.00 EDITURA EIKON

Lansări de carte: Nae Ionescu şi discipolii săi în arhiva Securităţii. Volumul V: Mircea VulcănescuUniversalism românesc, de Sandu Tudor; Studii etno-sociologice, de Dumitru Cristian Amzăr; Isografii. Eseuri despre evadarea în esenţial, de Christian Crăciun;  Încercări de hermeneutică antropologică asupra ritualurilor religios-creștine, de Bogdan-Costin Georgescu.

Invitați: Măriuca Vulcănescu, Christian Crăciun, Bogdan-Costin Georgescu, Marius Vasileanu.

Moderator: Valentin Ajder

(SCENA AGORA, PAV. C4)

 

15.00-16.00 FUNDAȚIA IAȘI CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ

Întâlnirea din cadrul Bookfest are ca scop promovarea celei de a doua ediții a Festivalului Internațional al Educației, care va avea loc între 20 și 29 iunie și va cuprinde peste 100 de evenimente, de la unele de mare amploare, cum ar fi Gala Operelor Naționale sau Copoul cărților, până la reprezentații de stradă și lecturi publice.

Un asemenea eveniment trebuie plasat în contextul mai larg al aspirației municipiului Iași de a deveni Capitală Culturală Europeană în 2021, iar organizatorii și-au dorit să pornească de la Bookfest 2014 seria de inițiative menite să atragă atenția întregii Românii asupra potențialului cultural, academic și spiritual al Iașului. Ca urmare, unui auditoriu format în special din oameni de cultură care au legături cu Iașul, va fi lansat un apel către toți aceia care se simt aproape de orașul care și-a sarificat statutul de capitală pentru realizarea visului Unirii, de a sprijini candidatura Iașului la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021.

Se vor adresa participanților, printre alții: Gheorghe Nichita (primarul municipiului Iași), Ion Caramitru (președinte de onoare al FIE 2014), Cristian Mungiu, Adrian Păduraru, Daniela Nane.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

15.00-16.00 EDITURA LITERA

Lansare de carte: Dragoste, prietenie, ură, căsătorie, de Alice Munro.

Volumul Runaway, de aceeași autoare, lecturat în avampremieră de Maia Morgenstern.

Invitați: Elisabeta Lasconi, Bedros Horsangian.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

15.00-16.00 EDITURA PARALELA 45

Lansare de carte: În umbra luminii, de Liviu Georgescu.

Invitați: Ioan Es. Pop, Călin Vlasie.

Moderator: Tudor Călin Zarojanu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

15.00-16.00 EDITURA RATIO ET REVELATIO

Lansarea volumelor Cercetare asupra intelectului omenesc, de David Hume și Știința și religia: Sînt ele compatibile?, de Alvin Plantinga și Daniel Dennett.

Invitați: prof. Adrian-Paul Iliescu, prof. Mircea Flonta, prof. Mircea Dumitru (rectorul Universității din București).

Moderator: Otniel-Laurean Vereș.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

15.00-16.00 EDITURA POLIROM

Întîlnire cu Paweł Huelle, autor al volumlor Eram singur şi fericit şi Mercedes Benz (ediţia a II-a).

Invitați: Luiza Vasiliu, T.O. Bobe, Bogdan-Alexandru Stănescu.

(STANDUL INVITATULUI DE ONOARE, PAV. C4)         

 

15.00-16.00 EDITURA VREMEA

Lansare de carte: Emanuel Bădescu – primul volum din seria de autor

Invitați: Emanuel Bădescu.

Moderator: Silvia Colfescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C1)

 

15.30 EDITURA HUMANITAS

Lansarea volumului Casele vieţilor noastre. Antologie cu texte de Adriana Bittel, Ana Blandiana, Andrei Pleșu, Antoaneta Ralian, Barbu Cioculescu, Dan C. Mihăilescu

Gabriel Liiceanu, Gabriela Tabacu, H.R. Patapievici, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghițescu, Monica Pillat, Radu Paraschivescu, Tania Radu, Victor Ieronim Stoichiță.

Invitați: Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Antoaneta Ralian, Dan C. Mihăilescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

15.30-16.00 EDITURA ARS DOCENDI

Lansare de carte: Franz Brentano la Editura Ars Docendi.

Invitați: Ion Tănăsescu, Ioan Crăciun.

(CINEMATOGRAFUL DE ARTĂ BOOKFEST, PAV. C1, BALCON)

 

15.30-16.00 CURTEA VECHE PUBLISHING

Lansarea volumului Filosofia vinului, de Béla Hamvas.

Participă: Mihaly Lakatos (directorul Centrului Cultural Maghiar din Sfântu Gheorghe), Laszlo Attila Hubbes (traducător), Ștefania Nalbant (Curtea Veche Publishing).

(STAND DONAU LOUNGE, PAV. C4)

 

15.30-16.00 EDITURA POLIROM

Lansarea volumului Soacre şi nurori. La cine este cheia?, de Aurora Liiceanu. (Seriile de autor Aurora Liiceanu).

Invitați: Alina Purcaru, Luca Niculescu.

Moderator: Virginia Costeschi.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

15.30-16.00 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP

Lansare de carte: Marele Egoist

Invitați: Marius Conu, Florentin Streche.

Moderator: Ion Gabriel Pușcă.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

15.30-16.00 EDITURA MIX

Lansare de carte: Biografia lui Ramana Maharshi, de Gabriele Eber.

Moderator: Florin Zamfir (editor).

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

16.00 EDITURA HERALD

Lansare de carte: Spiritul universal al Islamului, de Charles-André Gilis

Invitaţi: Prof. Theodoru Ghiondea, Dragoş Dobre.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

16.00 EDITURA HUMANITAS

Lansarea volumului Dosarele secrete ale agentului Anton. Petru Comarnescu în arhivele Securităţii (Lucian Boia ed.).

Invitați: Lucian Boia, Tania Radu, Germina Nagâţ.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

16.00 INSTITUTUL FRANCEZ DIN BUCUREȘTI

Proiecţie de imagini ale Bucureștiului lui Roger Vercel, 1918-1919 și lecturi.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

16.00-16.30 EDITURA ARS DOCENDI

Lansare de carte: Ştiinţele umaniste azi, de Marcelo Dascal (traducere de Rodica Amel).

Invitați: Rodica Amel, Adrian Niţă.

Moderator: Ioan Crăciun.

(CINEMATOGRAFUL DE ARTĂ BOOKFEST, PAV. C1, BALCON)

 

16.00-16.30 EDITURA POLIROM

Lansare de carte: 10 ani de Ego. Proză – Sebastian, ceilalţi şi-un cîine, de Mihai Radu.

Invitați: Carmen Muşat, Doru Buşcu.

Moderator: Daniel Cristea-Enache.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

18.00-19.00 EDITURA ADENIUM

Lansarea cărții Odicolonuri, de Cornel Mihai Ungureanu.

Invitați: Cornel Mihai Ungureanu, Gabriel Andreescu, Bogdan Suceavă.

Moderator: Liviu Antonesei.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

16.00-17.00 EDITURA EIKON

Lansare de carte şi recital poetic: Dolor sau jupuind îndoiala,

de George V. Precup; Când vor veni extratereştrii, de Ion Maria; Nişte poezii, de Traian Furnea (ediţie îngrijită de Iulian Boldea); Scrieri, Volumul I – Poeme, de Darie Magheru (ediţie îngrijită de Mihaela Malea Stroe, prefaţă de Octavian Soviany); Mâna scrie sunetul. Elecţiuni afective de poezie italiană contemporană (ediție îngrijită, selecţie şi traducere de Eliza Macadan).

Invitați: Eliza Macadan, Octavian Soviany, Ceorge V. Precup, Ion Maria.

Moderator: Valentin Ajder.

(SCENA AGORA, PAV. C4)

 

16.00-17.00 EDITURA VREMEA

Victoria Dragu Dimitriu prezintă o viaţă bucureşteană: Viaţa mea, cu smerenie, de Constantin Bărbulescu.

Invitat: Victoria Dragu Dimitriu.

Moderator: Silvia Colfescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C1)

 

16.00-18.00 EDITURA VINEA

CENTENAR JULES PERAHIM, 1914-2014

Comunicări:

Cătălin Davidescu -„Cum am ratat o întalnire cu Jules Perahim” (video).

Petrişor Militaru – «Perahim. „La chronique de l’armoire”»

Dan Gulea – „Ilustraţia de carte la Perahim”

Nicolae Tzone – «Bogza şi Perahim. Prezentarea linogravurilor originale din volumul „Proverbe şi zicători” (Colecţia Ana-Maria Plămădeală şi Marian Plămădeală)»

Nicolae Tzone – „Jules Perahim la revista Alge”, prima serie (1930-1931)

Alexandru Ovidiu Vintilă: «Jules Perahim, „note despre un parcurs”»

Isabel Vintilă: „Mecanica incantatorie a lui Jules Perahim”

Igor Mocanu – «Perahim, în 1945 („Ororile războiului”)».

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

16.30 EDITURA HUMANITAS

Lansarea volumului Ce-am făcut când am tăcut,  de Andreea Esca.

Invitați: Andreea Esca, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Lidia Bodea.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

16.30-17.00 CURTEA VECHE PUBLISHING

Cărți regale la Curtea Veche: lansarea volumelor Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României și Jurnal Regal, de Ioan-Luca Vlad.

Participă: ASR Principele Nicolae al României, Iren Arsene, Filip-Lucian Iorga, Ioan-Luca Vlad.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

16.30-17.00 EDITURA POLIROM

Eveniment editorial Biblioteca Polirom: lansarea volumului Foc palid, de Vladimir Nabokov.

Invitați: Aurora Liiceanu, Veronica D. Niculescu, Florin Iaru.

Moderator: Bogdan-Alexandru Stănescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

16.30-17.30 EDITURA PARALELA 45

Lansare de carte: Jurnal. Ediție integrală, de Radu Petrescu.

Invitați: Adela Petrescu, Ion Bogdan Lefter, Călin Vlasie.

Moderator: Tudor Călin Zarojanu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

16.30-18.00 EDITURA LITERA

Vara cititoarelor romantice: întâlnire cu cititoarele colecției „Cărți romantice”.

Invitați: Simona Gherghe, Raluca Lăzăruț, Cornel Ilie.

Moderator: Marilena Iovu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

17.00 DONAU LOUNGE

Nick THORPE (GB): The Danube: A Journey Upriver from the Black Sea to the Black Forest.

Lansare de carte prezentată de Christian Mititelu.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

17.00 EDITURA HUMANITAS

Confidentul, de Elisabeta Lăsconi, de Helene Gremillon

Invitați: Alina Purcaru, Denisa Comănescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

17.00-17.30 EDITURA ALL

Lansarea volumului Aurul alchimistului, de Ada-Michaela Ciobanu.

Invitați: Ada-Michaela Ciobanu, Alex. Ștefănescu.

Moderator: Viorel Zaicu.

(STAND PROPRIU, PAV. C1)

 

17.00-17.30 EDITURA POLIROM

Eveniment editorial Biblioteca Polirom: lansarea volumului Eu sînt Malala, de Malala Yousafzai și Christina Lamb.

Invitați: Aurora Liiceanu, Daniela Zeca-Buzura, Carmen Gavrilă.

Moderator: Bogdan-Alexandru Stănescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

17.00-18.00 GRUPUL EDITORIAL ART

Lansarea volumului Solaris, de Stanisław Lem.

Invitați: Cristian Tudor Popescu, Constantin Geambașu (traducătorul cărții)

Moderator: Michael Hăulică (coordonatorul colecțiilor SF&F de la Editura Paladin)

(STANDUL INVITATULUI DE ONOARE, PAV. C4)

 

17.00-18.00 ASOCIAȚIA AMICII LUI PAVESE – EDITURA PAVESIANA

Lansarea numarului 2/2014 al revistei trimestriale bilingve Paradigma cu tema „România lui Ceaușescu – un naufragiu planificat” (volum lansat la standul României în cadrul Salonului Internațional de Carte de la Torino – mai 2014).

Invitați: Gabriel Andreescu și William Totok.

Moderator: Ion Bogdan Lefter.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

17.30 EDITURA HUMANITAS

Lansarea volumelor O istorie a literaturii române pe unde scurte și Jurnal inedit. 2001-2002, de Monica Lovinescu.

Invitați: Dan C. Mihăilescu, Cristina Cioabă, Ioana Pârvulescu, Lidia Bodea.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

17.30-18.00 EDITURA POLIROM

Eveniment editorial Biblioteca Polirom: Pe cînd eram doar nişte puşti, de Patti Smith.

Invitați: Luiza Vasiliu, Marius Chivu.

Moderator: Bogdan-Alexandru Stănescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

18.00 EDITURA HUMANITAS

Lansare de carte: Abaddón Exterminatorul, de Ernesto Sabato.

Invitați: E.S. Dl. Claudio Pérez Paladino (Ambasadorul Republicii Argentina), Tudora Şandru Mehedinţi, T.O. Bobe, Cezar-Paul Bădescu, Denisa Comănescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

18.00-18.30 EDITURA POLIROM

Lansare de carte: 10 ani de Ego. Proză – Escapada, de Lavinia Branişte.

Invitați: Costi Rogozanu, Bogdan Alexandru-Stănescu.

Moderator: Ana-Maria Tăbârcă.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

18.00-19.00 CURTEA VECHE PUBLISHING

Lansarea volumului Antifragil. Ce avem de câştigat de pe urma dezordinii, de Nassim Nicholas Taleb.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

18.00-19.00 EDITURA PARALELA 45

Lansare de carte: Matematica de excelență pentru concursuri, olimpiade și centre de excelență – 10 volume Colecția „Mate 2000+ Excelență” – coordonatori colecție Dan Ștefan Marinescu, Maranda Linț, Dana Heuberger, Cristian Heuberger, Vasile Pop, Florin Bujor, Nicolae Mușuroia.

Invitați:  acad. Solomon Marcus, conf. univ. dr. Cătălin Gherghe, Dana Heuberger, Dan Ștefan Marinescu, Maranda Linț, Călin Vlasie.

Moderator: Tudor Călin Zarojanu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

18.30 Donau Dynamics – performance

Participă: Mándli Endre Vazul (HU) – muzicuţă, flaut, loop&efecte; Czakó Máté (HU) – regizor, actor, dansator; Stefan Kainbacher (AT) – artist vizual; Mihai Balabaş (RO) – vioară.

(SCENA AGORA, PAV. C4)

 

18.30 EDITURA HUMANITAS

Lansarea volumului Secolul meu. Confesiunile unui intelectual european. Convorbiri cu Czesław Miłosz, de Aleksander Wat.

Invitați: Horia-Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Constantin Geambaşu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

18.30-19.30 EDITURA ALL

Lansarea volumului Texte care n-au folosit la nimic, de Alex. Ștefănescu.

Invitați: Alex. Ștefănescu, Mihai Tatulici, Tudorel Urian.

Moderator: Viorel Zaicu.

(STAND PROPRIU, PAV. C1)

 

19.00 EDITURA HUMANITAS

Noi apariţii în colecţia Vintage: Douăzeci de ani în România, de Maude Rea Parkinson; Bucureştii de altădată, de Constantin Bacalbaşa; Scrisori către V. Alecsandri, de Ion Ghica.

Invitați: Ioana Pârvulescu, Georgeta Filitti, Dan C. Mihăilescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

19.00-20.00 EDITURA EIKON

Lansări de carte: Sala de așteptare. Teatru, de Constantin Eretescu; Atlas. Prin lume și prin noi înșine, de Horea Porumb; Excomunicările mașinului de scris, de Dan Angelescu; Et in America, de Mihaela Albu.

Invitați: Constantin Eretescu, Mihaela Albu, Bedros Horasangian, Dan Anghelescu.

Moderator: Valentin Ajder.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

19.30 EDITURA HUMANITAS

Lansarea volumelor Portocala mecanică, de Anthony Burgess; Alesul, de Thomas Mann, ediții de colecție.

Invitați: Ioana Pârvulescu, Angelo Mitchievici, Andreea Răsuceanu, Denisa Comănescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

20.00 DONAU LOUNGE

Show gastronomic: mâncăruri şi vinuri specifice din ţările Dunărene.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

20.00-20.30 EDITURA SHAMBALA

Lansarea volumului Shambala. Secretele dezvăluite ale tărâmului ascuns ce există în cavitatea enigmatică din centrul Pământului, de profesor yoga Gregorian Bivolaru.

Invitați: Cristian Rădulescu.

Moderator: prof. Teofil Teodorescu.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

20.30-21.00 EDITURA SHAMBALA

Lansarea volumului Taina dezvăluită a celei de-a doua veniri în glorie a lui Iisus Hristos, de Jakob Lorber.

Invitati: prof. Teofil Teodorescu.

Moderator: Lazăr Cipriana.

 

EVENIMENT AL EDITURII RAO LA STAND: Omagiu autorului Gabriel Garcia Marquez. Prezintă Tudora Șandru Mehedinți.

 

 

DUMINICĂ, 1 IUNIE

 

11.00 Extragerea câştigătorilor Bookfest junior

Concurs Vine vacanţa cu … o bicicletă, cărţi şi multe alte surprize.

(STAND HUMANITAS, PAV. C2)

 

11.00 INSTITUTUL FRANCEZ DIN BUCUREȘTI

Numériludique împreună cu mediateca Institutului Francez.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

11.00-12.15 CURTEA VECHE PUBLISHING

„Cărțile copilăriei” – atelier de teatrul cititorilor (pentru copii 9-14 ani). Susținut de MINDSTAGE Acting School.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

11.30-15:00 EDITURA BETTA

Lansare multiplă de carte – Editura Betta își prezintă autorii: film de scurt metraj Odă pentru erotic_Suflet nud, de Andrei Goci; volumele de poeme Descântec de fluturi, de Ion Văduva, Doar o noapte albă dintr-o lună plină&Interviu de Constantin Capitza, Sfera (antologie) și Planuri pentru eternitate, de Marin Dumitrescu; Drumul rătăcit al vieții (roman), de Elena Ionescu Colcigeanni; Urgia, de Nică D: Lupu; Fețial (roman), de Ștefan Dorgoșan (din ciclul Impala); Zborul (roman), de Eliza Roha (al treilea din trilogia cu același nume); Mantaua Iancului (memorialistică), de Valentin Hossu-Longin; Manifestul ludic, formule extreme în critica literară și Legea Junglei, aventuri critice și alte însemnări, de Emil Lungeanu; Eliza Roha. Polivalența romanului și vocile feminității, de Aureliu Goci; Am cunoscut câțiva contemporani, de Eliza Roha.

Invitați: Ioan Adam, Mihai Antonescu, Paul Aretzu, Victor Atanasiu, prof. dr. Ion Dodu Bălan, Ion Brad, Aurel Maria Baros, Acad. Mihai Cimpoi, Dan Mircea Cipariu, Ioan Cristescu, Acad. Nicolae Dabija, Horia Gârbea, Ioan Bogdan Lefter, Prof. Adrian Mihalache, Acad. D. R. Popescu, Ion Soare, Victor Gh. Stan, Florentin Popescu, Radu Voinescu.

Moderatori:editorul Nicolae Roșu și Emil Lungeanu.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

12.00 EDITURA HUMANITAS

Lansarea volumului Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări, de Lucian Boia.

Invitați: Lucian Boia, Angelo Mitchievici, Gabriel Liiceanu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

12:00 INSTITUTUL FRANCEZ DIN BUCUREȘTI

Workshop pentru adolescenți și tineri propus de Departamentul de Cursuri de Limbă.

 (STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

12.00 EDITURA VINEA

Lansare de carte: Intimatum maximum (poezie), de Radmila Popovici.

Participă: Radmila Popovici, Ileana Popovici, Aliona Grati, Florin Caragiu,  Felix Nicolau, Mihail Galăţanu şi Nicolae Tzone.

Recită: actriţa Magda Popovici.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

12.30 EDITURA HUMANITAS

Lansare de carte: Broaşte, de Mo Yan.

Invitați: Florentina Vişan, Luminiţa Bălan, Mugur Zlotea, Denisa Comănescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

12.00-12.30 DELICATESE FLORESCU

Sesiune de autografe cu Gheorghe Florescu, prilejuită de lansarea noii ediții (cartonate și ilustrate) a volumului Confesiunile unui cafegiu (Ed. Humanitas).

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

12.00-13.00 EDITURA MICA VALAHIE

Lansare de carte: Răspuns întârziat la o problemă de mesianism și istorie, de Ion D. Vulcănescu.

Invitați: Rodica-Smaranda Vulcănescu, Silviu B. Moldovan.

Moderator: Mariana Heroiu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

12.00-13.00 EDITURA PARALELA 45

Lansare de carte: Bibliotecara, de Gudule și Virusul L.I.V. 3 sau Moartea cărților, de Christian Greiner (Colecția „Cercul de lectură & scriere creativă”).

Invitați: Simona Popescu, Aurelia Năstase, Anca Smărăndache, Călin Vlasie.

Moderator: Ioan Es. Pop.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

12.00-13.00 EDITURA POLIROM

Eveniment PAŞAPORT PENTRU CULTURĂ – premiem elevii din Bucureşti şi Ilfov înscrişi în proiectul Editurii Corint Educaţional, proiect desfăşurat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale.

Moderator: Mădălina Alexandrescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

12.00-13.30 EDITURA NAȚIUNEA

Lansarea volumelor Norul de vise (poezie), de Vasile David; Toamnă fatală (poezie), de Romeo Tarhon; Decembrie ’89 – Ce a fost, ce a rămas…(memorialistică), de Cezar Adonis Mihalache; Memoria clipei (ediția a II a, memorialistică), de Iulian Crețu.

Invitați: Iulian Crețu, Cristina Drăgan, Doru Brânaru, Andreea Arsene, Cristina Drăgan, Sever Mureșan, Vasile David

Moderatori: Romeo Tarhon, Cezar Adonis Mihalache

(SCENA AGORA, PAV. C4)

 

12.30-13.00 CURTEA VECHE PUBLISHING

Lansarea volumului Bifurcații, de Liviu Ornea.

Participă: Liviu Ornea, Paul Cernat, Ovidiu Șimonca.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

12.30-13.30 EDITURA ALL

Lansarea volumului Un scriitor, doi scriitori, de Alex. Ștefănescu.

Invitați: Alex. Ștefănescu, Mircea Dinescu, Vladimir Găitan.

Moderator: Viorel Zaicu.

(STAND PROPRIU, PAV. C1)

 

13.00 EDITURA HUMANITAS

Noutăţi din seria Memorii/Jurnale: Aşa a fost să fie. Amintiri din anii mei buni şi răi, de Barbu Ollănescu-Orendi; Constance. Tragica şi scandaloasa viaţă a doamnei Oscar Wilde, de Franny Moyle.

Invitați: Barbu Ollănescu-Orendi, Mihai Sturdza, Gabriela Creţia, Oana Pellea, Dan C. Mihăilescu, Lidia Bodea.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

13.00 EDITURA VINEA

Autografe/dedicaţii: Culegătorul de cearcăne (antologie poetică, Colecţia: „Ediţii definitive”), de Mihail Gălaţanu; Dicţionarul de rime (antologie poetică), de Octavian Soviany.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

13.00-13.30 EDITURA POLIROM

Lansare de carte: Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură, ediţia a III-a, revăzută, de Andrei Oișteanu (Seriile de autor Andrei Oişteanu).

Invitați: Daniel Cristea-Enache, Angelo Mitchievici, Cosmin Ciotloş.

Moderator: Adrian Şerban.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

13.00-14.00 EDITURA VREMEA

Lansarea volumului Istorie bucureşteană, de Nicolae Vătămanu.

Invitați: acad. Dinu C. Giurescu, prof. dr. Octavian Buda.

Moderator: Silvia Colfescu

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

13.00-14.00 GRUPUL EDITORIAL ART

O discuție despre genul literar fantasy: Colecția Excalibur – o poartă către multiversul fantasy.

Invitați: Adina Popescu, Florin Bican.

Moderator: Matei Sâmihăian.

(STAND PROPRIU, PAV. C1)

 

13.30 EDITURA HUMANITAS

Lansare de carte: Cronica vieţii care trece, de Fernando Pessoa.

Invitați: Daniel Perdigão, Mihai Zamfir, Micaela Ghiţescu, Oana Pellea, Denisa Comănescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

13.30-14.00 EDITURA ARS DOCENDI

Lansare de carte: Istoria Câmpulungului, de C.D. Aricescu.

Invitați: Emanuel Bădescu, Adrian Săvoiu, Ioan Crăciun.

(SCENA AGORA, PAV. C4)

 

14.00 EDITURA ARAMIS PRINT

Lansare de carte: Indochina mon amour, de Alexander Bibac.

Invitat: Alexander Bibac.

Moderator: Ana Munteanu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

14.00 EDITURA HUMANITAS

Lansare de carte: Teorema vie, de Cédric Villani.

Invitați: Liviu Ornea, Vlad Zografi.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

14:00 INSTITUTUL FRANCEZ DIN BUCUREȘTI

Workshop pentru adolescenți și tineri propus de Departamentul de Cursuri de Limbă.

 (STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

14.00 EDITURA VINEA

Lansări: Omul cu două inimi (poeme), de Florin Caragiu; Respiră cu mine (poeme), de Diana Caragiu.

Participă: Florin Caragiu, Diana Caragiu, Mihail Gălăţanu, Nicolae Tzone.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

14.00-14:30 EDITURA ARS DOCENDI

Lansare de carte: Titanic Vals. Variantă localizată în aromână. Comedie în trei acte, adaptare după Tudor Muşatescu, de Viorel Sdrula.

Invitați: Alexandru Gica, George Vrana, Nicu Sdrula, Emil Hagi.

Moderator: Ioan Crăciun.

(SCENA AGORA, PAV. C4)

 

14.00-14.30 EDITURA POLIROM

Lansarea a trei noi titluri în Biblioteca Polirom: Testamentul Mariei, de Colm Tóibín; Portretul artistului ca tînăr cîine, de Dylan Thomas;Operaţiunea Sweet Tooth, de Ian McEwan.

Invitați: Elisabeta Lăsconi, Carmen Muşat, Bedros Horasangian, Cristian Teodorescu, Dan Croitoru.

Moderator: Bogdan-Alexandru Stănescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

14.00-15.00 EDITURA VREMEA

Lansare de carte: Hai, nene, la Union! Teatrele din grădinile de vară ale Bucureştilor de altădată, de Vera Molea.

Invitat: Vera Molea.

Moderator: Silvia Colfescu.

(SCENA ARENA, PAV.C1)

 

14.30-15.00 EDITURA POLIROM

Lansare de carte: Opere III. Teatru, de Gellu Naum (seria de Opere Gellu Naum).

Invitați: Simona Popescu, Vlad Zografi, Ion Cocora.

Moderator: Ana-Maria Tăbârcă.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

15.00 EDITURA HUMANITAS

Lansarea volumelor Tratament împotriva revoltei și Extaz. Jurnal ingrat, de Claudiu Soare.

Invitați: Claudiu Soare, Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

15.00 EDITURA VINEA

Lansarea volumelor Hidalgo sau uşa din ce în ce mai largă (versuri) și Liderul zidit in lapte (versuri), de Paul Daian Said.

Participă: Paul Daian Said, Mihail Gălăţanu, Răzvan Ţupa, Nicolae Tzone.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

15.00-15.30 EDITURA ARS DOCENDI

Prezentarea volumului Dragoslavele, de  Pr. Ioan Răuţescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C4)

 

15.00-15.30 EDITURA POLIROM

Lansare de carte: Partea dreaptă a capului, de Dragoş Ghiţulete.

Invitați: Cristian Teodorescu, Luca Niculescu.

Moderator: Ana-Maria Tăbârcă.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

15.00-16.00 GRUPUL EDITORIAL ART/EDITURA POLIROM

Lansarea volumelor Gottland, de Mariusz Szczygieł și Praf și sânge, de Małgorzata Rejmer.

Invitați: Bogdan Ghiu, E.S. Jiří Šitler (Ambasadorul Republicii Cehe în România), E.S. Marek Szczygieł (Ambasadorul Republicii Polone în România), Małgorzata Rejmer, Adina Popescu, Adrian Șerban, Bogdan Ghiu.

Moderatori: Laura Albulescu, Matei Martin.

(SCENA AGORA, PAV.C1)

 

15.00-16.00 EDITURA VREMEA

Lansare de carte: Cu praştia după îngeri şi Balade, ofuri şi romanţe, de Cristian Bădiliţă.

Invitat: Cristian Bădiliţă.

Moderator: Silvia Colfescu.

(SCENA ARENA, PAV.C1)

 

15.00-18.00 EDITURA LITERA

Sesiune de fotografii cu Mikey Mouse.

Moderator: Irina Ilie

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

15.30 EDITURA HUMANITAS

Lansare de carte: Baricadele, de Andrei Crăciun

Invitați: Andrei Crăciun, Florin Piersic jr., Radu Paraschivescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

15.30-16.00 EDITURA POLIROM

Lansare de carte: Piedici şi arme, de Gabriel Daliş.

Invitați: Bianca Burţa-Cernat, Dan Liviu Boeriu.

Moderator: Daniel Cristea-Enache.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

15.30-17.00 EDITURA ADENIUM

Lansarea volumelor Capra cu trei iezi și alte povești în versuri, de Lidia Batali, și Abu-Hasan. Povestiri și schițe. BD (adaptare după I.L.Caragiale).

Invitați: Lidia Batali, Șerban Andreescu, Daniela Nane, Ligia Necula, Mihai Coadă.

Moderator: Liviu Antonesei.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

16.00 EDITURA HUMANITAS

Bestselleruri Humanitas Fiction: Ultimul nud, de Ellis Avery; Tabachera din Bagombo, de Kurt Vonnegut; Adio, dar mai stau puţin, de Nick Hornby;Fiica lui Hokusai, de Katherine Govier; Pescărușul Jonathan Livingston, de Richard Bach.

Invitați: Elisabeta Lăsconi, Alexandra Rusu, Denisa Comănescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

16.00-16.30 EDITURA POLIROM

Lansare de carte: Călcîiul lui Magellan, de Octavian Soviany.

Invitați: Bianca Burţa-Cernat.

Moderator: Daniel Cristea-Enache.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

16.00-17.00 EDITURA UNIVERSITĂȚII „AL. I CUZA” DIN IAȘI

Lansări de carte: Dincolo de gratii: impactul executării pedepsei asupra foştilor condamnaţi; Parentalitatea pe înţelesul tuturor. Pertinenţa şi derivele unui concept, de Diana Nastasă; Ideologia operetei şi modernitatea vieneză. Un eseu de istoria culturii, de Catherine Sellenet; Construcţia identităţii într-o societate totalitară. O cercetare sociologică asupra scriitorilor, de Moritz Csáky.

Invitați: Mihai Dinu Gheorghiu, Dan Lungu.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

 

16.30 EDITURA HUMANITAS MULTIMEDIA

Cine sunt? Ce sunt? Concursul Humanitas în licee. Un concurs de cultură generală

Invitați: Gabriel Liiceanu, Ioana PârvulescuAndrei CorneaVlad Zografi.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

Programul individual al Poloniei, al editurilor și institutelor culturale în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest

 

Polonia, invitatul de onoare la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2014 – program

Evenimente pentru copii – Bookfest Junior 2014

Julius Meinl invită iubitorii de cafea și lectură la… Cafeneaua Poeziei Julius Meinl – în cadrul Bookfest

Un Globus nou pentru un Globus vechi – un eveniment al Editurii Univers la Bookfest

Evenimente Polirom și Cartea Românească la Bookfest 2014

Humanitas la Bookfest, 28 mai – 1 iunie

Editurile ALL la Salonul de Carte Bookfest 2014

Grupul Editorial Trei la Salonul International de Carte Bookfest 2014

Lansările de carte ale editurilor Herg Benet și Karth la Bookfest 2014

La standul Nemira de la Bookfest 2014 evenimentele se țin lanț!

Lansările Editurii Tracus Arte la Bookfest 2014

 Prezenţa franceză la Bookfest 2014

Editura Vremea la Bookfest 2014

Noutăţi Vellant la Bookfest 2014

Details

Start:
28.05.2014 @ 10:00 am
End:
01.06.2014 @ 8:00 pm
Event Tags:
, , , , ,
Website:
http://www.bookfest.ro/evenimente/program-general

Organizer

Asociația Editorilor din România
Phone
021 311 06 50 // 021 311 06 60
Email
info@aer.ro
View Organizer Website

Venue

Romexpo, Pavilioanele C1, C2, C4
Marasti Blvd, nr. 65-67
București, 011465 România
+ Google Map
Phone
+40 21 207.70.00
View Venue Website