Cineva îmi spunea odată, când încercam să îi explic fascinația mea pentru cărți pe care alții nu le-ar răsfoi nici la budă, între două integrame și o tentativă de a citi cu voce tare textele în poloneză de pe cutiile de detergent, că viața e prea scurtă pentru cărți proaste. L-am contrazis. Dincolo de o lungă dezbatere apropo de ce înseamnă asta pentru oameni diferiți, cărțile cu adevărat proaste, cele absolut ridicole, pe care la fiecare două - trei pagini le arunc de pereți sau mă trezesc zbierând la vreun personaj stupid ca bunică-mea la Tânăr și neliniștit - alea sunt, pentru mine cel puțin, o plăcere mai mult sau mai puțin vinovată. Odată la câteva luni, o carte precum Fifty Shades of Grey e ca o gură de aer proaspăt pentru că nu e nimic mai hilar decât un autor de dramolete bombastice care chiar se ia în serios. Citeşte tot articolul