Tag: lansare de carte

Romanul premiat cu Goncourt, Busola, de Mathias Enard, se lansează pe 2 octombrie

Editura Nemira începe toamna evenimentelor cu lansarea romanului câștigător al prestigiosului premiu Goncourt, ”Busola”, de Mathias Enard, apărut în colecția Babel, în traducerea lui Cristian Fulaș. Evenimentul are loc la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, pe 2 octombrie, de la ora 19:00, alături de Carmen Mușat, Cristian Fulaș, Marius Constantinescu și moderat de Dana Ionescu, redactor șef la editura Nemira. Citeşte tot articolul


Lansare de carte: „Cox sau Mersul timpului“ de Cristoph Ransmayr, o bijuterie literară și o reflecție filozofică asupra timpului pe fundalul Chinei secolului al XVIII-lea

Editura Humanitas Fiction vă aşteaptă miercuri, 26 septembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr. 38), la lansarea romanului ”Cox sau Mersul timpului” de Cristoph Ransmayr, cea mai importantă voce a literaturii contemporane de limbă germană, apărut în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Danielei Ștefănescu. Citeşte tot articolul


Lansarea volumului “Care dintre noi” de Chris Simion-Mercurian

Chris Simion-Mercurian, cunoscuta regizoare și autoare, lansează volumul CARE DINTRE NOI / WHICH ONE OF US, un proiect special realizat împreună cu prietena ei Cătălina Flămînzeanu, fotograf, și publicat la Editura Trei. Dialogul dintre cele două artiste va fi moderat de Magdalena Mărculescu, director editorial TREI.

Evenimentul va avea loc marți, 2 octombrie 2018, de la ora 19.00, în cafeneaua librăriei Cărturești Verona.

CARE DINTRE NOI / WHICH ONE OF US este experiența majoră-magică a lui Chris după ce a primit recent diagnosticul de cancer și, în loc să închidă fereastra, a deschis-o larg. Albumul a început ca o joacă între ea și Cătălina, devenind pe parcurs un joc între ea și toată lumea. Chris vede paharul plin și când acesta e gol și scoate din orice suferință sensul, latura izbăvitoare: „Am ieșit pe plus, acest diagnostic mi-a reamintit ce e esențial. Am primit această «boală» ca pe un dar. Nu ca pe o nenorocire. Și am simțit neîncetat că Dumnezeu e cu mine.“

Chris Simion-Mercurian (n. 1977) este absolventă a două facultăți din cadrul U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale“ (teatrologie în 1999 și regie teatru în 2004). A publicat nouă cărți, printre care Ce ne spunem când nu ne vorbim, 40 de zile, În fiecare zi Dumnezeu se roagă la Mine și Imperativele adolescenței, toate la Editura Trei. În teatru este recunoscută drept o regizoare cu o viziune modernă, inedită și cu un curaj estetic rar. Este inițiatoarea Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD și a proiectului Grivița 53 / G 53 – PRIMUL TEATRU CONSTRUIT ÎMPREUNĂ.

Cătălina Flămînzeanu (n. 1979) este absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“, Cluj-Napoca. Pasionată de portretistică și fotografie de teatru, este fotograful oficial al Festivalului UNDERCLOUD. A realizat expozițiile „FotografIE cu IE“ și „Mama. Eseu despre iubire“. Convinsă că emoțiile nu cad niciodată în banalitate, Cătălina știe să creeze, pentru cel aflat în fața aparatului foto, acel moment unic de încredere și, totodată, de vulnerabilitate.


”Bucureștiul mutilat”, album-document, în dezbatere la Librăria Humanitas de la Cișmigiu – marți, 25 septembrie, ora 19

Vă invităm la Librăria Humanitas de la Cișmigiu marți, 25 septembrie, ora 19, la lansarea albumului-document Bucureștiul mutilat de Andrei Pandele, un volum cu fotografii de Andrei Pandele, Dan Vartanian, Dan Dinescu, Sorin Vasilescu, Peter Derer, Şerban Lăcriţeanu, Andrei Bîrsan, Nic Hanu, Radu Ştefănescu, apărut recent la Editura Humanitas. Citeşte tot articolul


Întâlnire cu Cătălin Dorian Florescu despre bestsellerul ‘Bărbatul care aduce fericirea’; dialog cu Cristian Pătrășconiu, lectură publică și sesiune de autografe

Cătălin Dorian Florescu este invitatul primului eveniment Humanitas din această toamnă de la Librăria Cișmigiu. Marți, 18 septembrie, de la ora 19, Cătălin Dorian Florescu, laureat al Premiului Literar Andreas Gryphius 2018 pentru întreaga operă, va purta un dialog cu publicistul Cristian Pătrășconiu despre cel mai recent roman al său, Bărbatul care aduce fericirea, apărut la Humanitas, în traducerea Marianei Bărbulescu.

Citeşte tot articolul


Lansare de carte „Ultima dorință. Comédii”

Joi, 13 septembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta 38, Bucureşti), va avea loc lansarea volumului ”Ultima dorinţă. Comédii”, de Radu F. Alexandru, apărut de curînd la Editura Polirom. Vor vorbi, alături de autor:

Sanda Vișan Alex. Ștefănescu George Mihăiță

Va modera: George Onofrei

„Îi cunosc bine pe toţi care se bălăcesc în burta caşalotului în care trăim. Pe cei de azi şi pe cei de ieri: preşedinţi, prim-miniştri, înalţi demnitari – leadership-ul, cum i se spune acum. Au făcut şi continuă să facă tot ce este în puterile lor ca lucrurile să rămînă pe pămîntul ăsta aşa cum sunt de cînd e lumea. Nu le-a fost uşor: mai tot timpul au fost tentative ale unora şi ale altora să ne destabilizeze, să ne colonizeze, să ne facă să ne mişcăm în rînd cu ceilalţi. Nu au reuşit şi nu vor reuşi în veci. Pentru că mereu şi mereu se ridică un «nou val» de români verzi care îşi iubesc ţara şi duc mai departe lupta de rezistenţă.” (Radu F. Alexandru)

„Scriitor, dramaturg, scenarist, eseist, dar şi om politic angajat în apărarea valorilor demnităţii umane, Radu F. Alexandru este astăzi şi cel mai răsfăţat dramaturg al scenelor bucureştene. Piesele lui, viu aplaudate, fac săli pline. Plac în egală măsură publicului şi criticii, performanţă rară, pentru că, de regulă, criteriile celor două tabere nu se prea întîlnesc.” (Manuela Cernat)

„Nu avem mulţi dramaturgi care să-şi fi însuşit atît de bine limbajul acestui dificil gen artistic. Radu F. Alexandru îl cunoaşte ca pe o limbă maternă, astfel încît se şi joacă folosindu-l. Răsturnările de situaţie, paradoxurile, umorul de idei, dizolvarea neaşteptată a frivolităţii în tragism şi depăşirea disperării prin amuzament, toate aceste manifestări ale unei mobilităţi intelectuale ieşite din comun fac ca piesele de teatru să fie imprevizibile şi captivante. Nu întîmplător, după ce urmăresc un spectacol care are la bază un text de Radu F. Alexandru, îi aplaud pe actori, îl aplaud pe regizor, dar vreau neapărat să-l aplaud şi pe dramaturg.” (Alex. Ştefănescu)

„Cele cinci piese din «Ultima dorinţă» alcătuiesc deopotrivă un volum puternic şi tulburător de literatură, care abordează cu umor amărui crizele omului contemporan, şi o ofertă de repertoriu de nerefuzat pentru scenele noastre. Arta lui Radu F. Alexandru de a vedea universalul în spatele deambulărilor clipei prezente mi se pare magistrală, venind direct din marea tradiţie caragialiană.” (Răzvan Voncu)

Radu F. Alexandru s-a născut pe 12 iulie 1943 la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Matematică (1965) şi Facultatea de Filozofie (1974), Universitatea din Bucureşti, şi un curs postuniversitar de regie de teatru la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (1983). Este doctor în comunicare audiovizuală, dramaturg, scenarist, prozator, publicist. A fost profesor asociat la UNATC. Senator în legislaturile 1996-2000, 2000-2004, 2008-2012. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, preşedintele Filialei de Dramaturgie. A debutat în 1971 cu volumul de proză ”Cu faţa spre ceilalţi”. Volume de teatru: ”Buna zi de mîine” (1981), ”Mlaştina” (1992), ”Nimic despre Hamlet” (1995), ”Poveste despre tatăl meu” (2006), ”Tsunami” (2008). Spectacole de teatru, jucate pe scenele teatrelor din Bucureşti (TNB, Bulandra, Teatrul Mic, Nottara, TES) şi din ţară: Dilema, Dinu, Saltimbancii, Mansarda, Iubiri, O şansă pentru fiecare, Omul care face minuni, Privind în jur cu ochi fără lumină, Nimic despre Hamlet, Domnul Sisif, Poveste despre tatăl meu, La vita e bella, Luminiţa, de la capătul tunelului. Scenarii de film: ”La capătul liniei” (1981), ”Punct. şi de la capăt” (1986), ”Omul zilei” (1997), ”Damen-Tango” (2004), ”Second hand” (2005). I s-au decernat numeroase premii şi distincţii pentru dramaturgie, scenariu de film şi publicistică în ţară şi în străinătate.


Lansarea cărții ”#ÎnTimpCeTuDormeai” de Horia Ghibuțiu

Cu o experiență jurnalistică de peste 28 de ani în presa scrisă, TV, radio și online, Horia Ghibuțiu debutează ca scriitor, cu un volum inedit, născut din ideile și notițele publicate inițial pe Facebook.

Cu ocazia lansării, vor vorbi despre carte scriitoarele Ana Barton și Camelia Cavadia, precum și editoarea Virginia Costeschi.

Din 3 septembrie, cartea jurnalistului Horia Ghibuțiu, ”#ÎnTimpCeTuDormeai”, publicată de Editura Trei, e disponibilă în librăriile din toată țara.

Lansarea are loc la Qreator by IQOS (Bulevardul Aviatorilor 8A), la parter, miercuri, 12 septembrie, ora 20.00. Evenimentul se adresează exclusiv persoanelor cu vârsta minimă de 18 ani.


Despre Ivo Andrić și ”E un pod pe Drina…”, la Timișoara

Joi, 13 septembrie 2018, de la ora 18.30, la librăria La Două Bufnițe din Timișoara (Piața Unirii nr. 11) are loc un eveniment dedicat lui Ivo Andrić, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1961, unul dintre cei mai cunoscuţi şi traduşi autori de limbă sârbo-croată, cu ocazia apariției cărții ”E un pod pe Drina…” în Colecția Biblioteca Polirom, traducere şi note de Gellu Naum şi Ioana G. Seber. La eveniment vor vorbi Adriana Babeți, Radu Pavel Gheo și Dumitru Tucan.

Citeşte tot articolul

Călătoria conştienţei – Noi perspective asupra morţii

Editura Herald şi Librăria Cărtureşti Verona din Bucureşti (Strada Pictor Arthur Verona nr. 13-15) au plăcerea să vă invite miercuri, 12 septembrie 2018, ora 18.30, la evenimentul Călătoria conştienţei – noi perspective asupra morţii, eveniment cultural ce se înscrie în seria întâlnirilor cu cititorii din cadrul campaniei „Te aşteptăm în librărie” organizată şi în acest an de către Editura Herald. Citeşte tot articolul


Lansare „Poveşti cu o pisică roşie şi alte reverii”

Editura Herald şi Librăria Seneca Anticafe (P-ţa 1 Mai, str. Arhitect Ion Mincu, nr. 1) au plăcerea de a vă invita joi, 12 iulie 2018, ora 18.30 la un eveniment special de poezie şi artă fotografică și lansarea cărţii „Poveşti cu o pisică roşie şi alte reverii” de Sorin Lucaci, cu fotografii de Paul Suciu, expoziție de fotografie şi recital de poezie. Citeşte tot articolul


„Pădurea întunecată”, bestseller național în SUA și cel mai bun roman de până acum al lui Nicole Krauss

Joi, 14 iunie, la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, Editura Humanitas Fiction vă invită la o discuție despre noul roman al lui Nicole Krauss, Pădurea întunecată. Publicat în colecția Raftul Denisei, cu traducere și note de Luana Schidu, Pădurea întunecată este un succes comercial și de critică din șirul cu care Nicole Krauss și-a obișnuit cititorii, dar este considerată și cea mai valoroasă carte scrisă de ea până acum. O reușită remarcabilă, mai ales după primirea pe care au avut-o romanele precedente, Istoria iubirii și Marea casă. La dialogul moderat de Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction, vor lua parte criticii literari Tania Radu și Cosmin Ciotloș și jurnalistul Andrei Crăciun. Citeşte tot articolul


Lansare de carte și dezbatere: „12 Reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru” de Jordan B. Peterson

Citează cu aceeași plăcere din Nietzsche și din desenele animate cu Familia Simpson. Polemizează cu vervă cu reprezentanții feminismului si marxismului. Își susține cu fermitate adevărurile, apelând ba la secvențe biblice, ba la etologia homarilor, ba la statistici socio-economice. Într-o lume bulversată, fragmentată și terorizată de „corectitudinea politică”, încurajează reîntoarcerea la valori și reguli, la onestitate și fermitate. „Avem nevoie de rutină și tradiție”, susține psihologul canadian Jordan B. Peterson, cel mai controversat intelectual al momentului, tradus de curând la Editura Trei. Citeşte tot articolul