Cautare dupa "George Onofrei"
Programul evenimentelor Polirom la Gaudeamus 2018
Doina Jela despre ”Efectul fluturelui”
Lansare de carte ”Râsul” de Dorina Rusu
Luni, 17 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta, nr.38, Bucureşti), va avea loc lansarea volumului Râsul de Dorina Rusu, apărut de curînd în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom.
Citeşte tot articolulLansare de carte „Ultima dorință. Comédii”
Joi, 13 septembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta 38, Bucureşti), va avea loc lansarea volumului ”Ultima dorinţă. Comédii”, de Radu F. Alexandru, apărut de curînd la Editura Polirom. Vor vorbi, alături de autor:
Sanda Vișan Alex. Ștefănescu George Mihăiță
Va modera: George Onofrei
„Îi cunosc bine pe toţi care se bălăcesc în burta caşalotului în care trăim. Pe cei de azi şi pe cei de ieri: preşedinţi, prim-miniştri, înalţi demnitari – leadership-ul, cum i se spune acum. Au făcut şi continuă să facă tot ce este în puterile lor ca lucrurile să rămînă pe pămîntul ăsta aşa cum sunt de cînd e lumea. Nu le-a fost uşor: mai tot timpul au fost tentative ale unora şi ale altora să ne destabilizeze, să ne colonizeze, să ne facă să ne mişcăm în rînd cu ceilalţi. Nu au reuşit şi nu vor reuşi în veci. Pentru că mereu şi mereu se ridică un «nou val» de români verzi care îşi iubesc ţara şi duc mai departe lupta de rezistenţă.” (Radu F. Alexandru)
„Scriitor, dramaturg, scenarist, eseist, dar şi om politic angajat în apărarea valorilor demnităţii umane, Radu F. Alexandru este astăzi şi cel mai răsfăţat dramaturg al scenelor bucureştene. Piesele lui, viu aplaudate, fac săli pline. Plac în egală măsură publicului şi criticii, performanţă rară, pentru că, de regulă, criteriile celor două tabere nu se prea întîlnesc.” (Manuela Cernat)
„Nu avem mulţi dramaturgi care să-şi fi însuşit atît de bine limbajul acestui dificil gen artistic. Radu F. Alexandru îl cunoaşte ca pe o limbă maternă, astfel încît se şi joacă folosindu-l. Răsturnările de situaţie, paradoxurile, umorul de idei, dizolvarea neaşteptată a frivolităţii în tragism şi depăşirea disperării prin amuzament, toate aceste manifestări ale unei mobilităţi intelectuale ieşite din comun fac ca piesele de teatru să fie imprevizibile şi captivante. Nu întîmplător, după ce urmăresc un spectacol care are la bază un text de Radu F. Alexandru, îi aplaud pe actori, îl aplaud pe regizor, dar vreau neapărat să-l aplaud şi pe dramaturg.” (Alex. Ştefănescu)
„Cele cinci piese din «Ultima dorinţă» alcătuiesc deopotrivă un volum puternic şi tulburător de literatură, care abordează cu umor amărui crizele omului contemporan, şi o ofertă de repertoriu de nerefuzat pentru scenele noastre. Arta lui Radu F. Alexandru de a vedea universalul în spatele deambulărilor clipei prezente mi se pare magistrală, venind direct din marea tradiţie caragialiană.” (Răzvan Voncu)
Radu F. Alexandru s-a născut pe 12 iulie 1943 la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Matematică (1965) şi Facultatea de Filozofie (1974), Universitatea din Bucureşti, şi un curs postuniversitar de regie de teatru la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (1983). Este doctor în comunicare audiovizuală, dramaturg, scenarist, prozator, publicist. A fost profesor asociat la UNATC. Senator în legislaturile 1996-2000, 2000-2004, 2008-2012. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, preşedintele Filialei de Dramaturgie. A debutat în 1971 cu volumul de proză ”Cu faţa spre ceilalţi”. Volume de teatru: ”Buna zi de mîine” (1981), ”Mlaştina” (1992), ”Nimic despre Hamlet” (1995), ”Poveste despre tatăl meu” (2006), ”Tsunami” (2008). Spectacole de teatru, jucate pe scenele teatrelor din Bucureşti (TNB, Bulandra, Teatrul Mic, Nottara, TES) şi din ţară: Dilema, Dinu, Saltimbancii, Mansarda, Iubiri, O şansă pentru fiecare, Omul care face minuni, Privind în jur cu ochi fără lumină, Nimic despre Hamlet, Domnul Sisif, Poveste despre tatăl meu, La vita e bella, Luminiţa, de la capătul tunelului. Scenarii de film: ”La capătul liniei” (1981), ”Punct. şi de la capăt” (1986), ”Omul zilei” (1997), ”Damen-Tango” (2004), ”Second hand” (2005). I s-au decernat numeroase premii şi distincţii pentru dramaturgie, scenariu de film şi publicistică în ţară şi în străinătate.
Întâlnire cu Ohara Donovetsky: „Casting pentru ursitoare”
Luni, 25 iunie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38), va avea loc lansarea romanului Casting pentru ursitoare, de Ohara Donovetsky, apărut de curînd în colecția „Ego.Proză” a Editurii Polirom. Citeşte tot articolul
Evenimente Polirom la Târgul Internațional de Carte Bookfest 2018
În perioada 30 mai-3 iunie 2018, Editura Polirom va participa la cea de-a XIII-a ediție a Târgului Internațional de Carte Bookfest, cu peste 1000 de titluri, toate aflate la reducere (15-20%). Noutăți în colecțiile noastre de ficțiune și nonficțiune, întâlniri cu scriitorii voștri preferați, toate la standul Editurii Polirom, pavilionul B2, Romexpo.
Mai jos, programul nostru de evenimente.
*Cu excepția celor pentru care se precizează alt loc, evenimentele vor avea loc la standul Editurii Polirom.
Joi, 31 mai
• ora 18.00: Andreea PAUL (coord.), Forța civică a femeilor Invitate: coordonatoarea volumului și 100 de reprezentante active ale societății civice românești Moderator: George ONOFREI Evenimentul va avea loc la SCENA ARCA.
Stejărel Olaru despre „Agentul nostru Victor” la Cărturești Verona
Miercuri, 23 mai, ora 18.30, la Librăria Cărturești Verona (Mansardă) din București, va avea loc lansarea volumului Agentul nostru Victor, de Stejărel Olaru, apărut de curînd la Editura Polirom, postfaţă de Marius Oprea.
Vor vorbi, alături de autor: Aurora Liiceanu Ion M. Ioniță
Va modera: George Onofrei Citeşte tot articolul
Ioan T. Morar despre „Șapte ani în Provence” la Arad, Timișoara, București și Iași
În perioada 16-25 mai 2018, Ioan T. MORAR va avea mai multe întîlniti cu cititorii, cu prilejul lansării volumului Șapte ani în Provence, apărut la Editura Polirom. Mai jos, programul de evenimente: Citeşte tot articolul
Aurora Liiceanu despre „Putere și sînge. O aventură indiană” la București
Vineri, 4 mai, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38), va avea loc o întîlnire cu Aurora Liiceanu, prilejuită de lansarea volumului Putere şi sînge. O aventură indiană, apărut de curînd la Editura Polirom, şi în ediţie digitală.
Vor vorbi, alături de autoare: Sabina Fati și Alina Purcaru
Va modera: George Onofrei Citeşte tot articolul
„Chihlimbar”, de Cătălin Pavel – lansare de carte
Marţi, 3 aprilie, ora 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona – Ceainărie (Str. Pictor Arthur Verona 13-15), va avea loc lansarea celui mai recent roman semnat de Cătălin Pavel, Chihlimbar, apărut în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală. Invitate, alături de autor: Bianca Burţa-Cernat, Adina Diniţoiu Moderator: George Onofrei Citeşte tot articolul
Dezbatere și videoproiecție Clara Usón, „Fiica Estului”, la Librăria Mihai Eminescu
Marți, 27 martie, la ora 18.00, la Librăria Mihai Eminescu din București (Bdul Regina Elisabeta nr. 16), va avea loc un eveniment dedicat romanului Fiica Estului, de Clara Usón, apărut în colecția „Biblioteca Polirom”, în traducerea Marianei Sipoș.
Fiica Estului – laureat al Premiului Ciudad de Barcelona şi al prestigiosului Premio de la Crítica, o recompensă literară acordată anual celui mai bun roman scris în limba spaniolă din întreaga lume – va fi punctul de pornire a unei dezbateri despre melanjul dintre istorie și ficțiune, la care vor lua parte, alături de traducătoarea romanului, Magda Cârneci, Andrei Crăciun și Pablo Diez Astruga, atașat pentru învățământ și cultură al Ambasadei Spaniei la București, reprezentant în România al Ministerului Educației, Culturii și Sportului din Spania. Dezbaterea va fi însoțită de o videoproiecție dedicată autoarei și va fi moderată de George Onofrei. Citeşte tot articolul
Bogdan Răileanu despre „Tot spaţiul dintre gândurile mele”, la Bucureşti
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:30, la Librăria Cărtureşti Verona – Cafenea (str. Arthur Verona, nr. 13-15) din Bucureşti, Bogdan Răileanu va fi invitatul unei sesiuni de Q&A cu prilejul apariţiei volumului său de debut, Tot spaţiul dintre gândurile mele, publicat recent la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”, disponibil şi în ediţie digitală.
Invitaţi, alături de autor: Luiza Vasiliu şi Florin Iaru. Moderator: George Onofrei Citeşte tot articolul
„Grajdurile lui Augias”, de Dan Pavel, în discuţie la Bucureşti
Miercuri, 20 decembrie, de la ora 18:00, Editura Polirom vă invită la Librăria Cărtureşti Verona din Bucureşti (Str. Arthur Verona, nr. 13-15), la o discuţie pe marginea recentului volum, Grajdurile lui Augias. Rituri de purificare în posttotalitarism, semnat de Dan Pavel, disponibil în curînd şi în ediţie digitală. Citeşte tot articolul
Turneu de lansări: „Istoria lacunelor. Despre manuscrise pierdute”, de Bogdan Suceavă
În perioada 17-23 noiembrie, scriitorul Bogdan Suceavă se va întîlni cu cititorii din Bucureşti şi Cluj cu prilejul apariţiei celui mai nou volum, Istoria lacunelor. Despre manuscrise pierdute, publicat recent la Editura Polirom, disponibil şi în format electronic. Citeşte tot articolul