Încep cu o mărturisire: nu am simțit niciodată nostalgie pentru jucăriile pe care le aveam când eram copil, pentru guma Turbo sau pentru televizoarele alb-negru. Sau, mai precis, nu în sensul strict de obiecte, ci doar în legătură cu experiențele personale legate de ele, cu amintirile legate de oameni dragi sau cu anumite momente. Înțeleg greu idolatria față de trecut și chiar nu cred că înainte era mai bine sau pe vremea mea lucrurile erau mai frumoase. Ba chiar erau ceva mai urâte, memoria subiectivă le înfrumusețează. Peste 30 de ani, copiii noștri, atunci maturi și la casa lor, se vor uita la tablete în muzeu și-și vor aminti de aplicațiile interactive de pe iPad-uri sau smartphone-uri cu aceeași nostalgie cu care ne amintim noi de Cireșarii. Citeşte tot articolul