Tag: Vlad Ursulean

Trenul amintirilor: ”Prima dată”, ultimul volum al seriei, coordonat de Laura Albulescu și Andra Matzal

Am tot auzit vorbindu-se despre colecția Prima dată de la Editura Art și am tot văzut cărțile pe rafturile librăriilor. Ba chiar am și cumpărat câteva volume (Primii mei blugi, Primul meu fum și Primul meu porno) cadou pentru câțiva prieteni. Însă acum a fost prima dată (puțin amuzant, nu?) când am citit un volum din această colecție. Și, nu știu cum s-a întâmplat, dar am ajuns direct la ultimul volum publicat. O întâmplare pe care o numesc acum fericită pentru că mi-a deschis apetitul pentru colecția Prima dată - care a luat și premiul pentru cea mai bună colecție la Gala Bun de Tipar în 2012 - așa cum mă îndoiesc că ar fi făcut-o unul dintre celelalte volume.  Citeşte tot articolul

Lansarea cărții ”Breaking the news. Iepurele mizantrop”

Editura Humanitas Multimedia va invita marti, 14 ianuarie, ora 19.00, in libraria Humanitas de la Cismigiu (bd-ul Regina Elisabeta 38), la o intalnire off-line cu iepurele mizantrop, cu ocazia lansarii cartii "Breaking the news - Iepurele mizantrop. Mic atlas de realitati" de Madalina Raileanu si Adrian Raileanu. Participa, discuta si zambesc: Teodor Tita, Vlad MixichVlad UrsuleanSorin Ionita si autorii. Citeşte tot articolul