Când biografiei balcanizate a muzicianului franco-flamand Josquin des Prez i se adaugă o călătorie în Dobrogea, fresca istorică se scorojeşte brusc ca într-o reclamă şi devine o parodie sprintenă. Aici Hanul Ancuţei e, cum-necum, o tabără de creaţie, cu fonduri renascentiste nerambursabile, pentru scriitorii şi muzicienii dintr-o Uniune Europeană medievală. Singurătatea lipseşte din acest roman. Se glumeşte, în gând sau nu, cu pretexte gârlă, de la concursul scolastic pentru cea mai complicată alegorie despre Dumnezeu la conflictul dintre birocraţie şi amour courtois. Este o variantă europeană a celor 1.001 de nopţi, una în care se trăieşte din dragoste, pe muzică şi fără discernământ. Romanul de iubire este camuflat într-o cercetare a „trecutului absolut”, stocat integral în „grădina întristării şi havuzul snoavelor” ca într-un hard disk. Citeşte tot articolul