Până de curând, nu aflasem că poți trata actul de a citi, în sine- și nu obiectul său- într-o manieră introspectivă ce presupune progrese, recompense, cronometru și autodepășire. Recent, dau din ce în ce mai des de programe ce vin în pachete cât mai colorate, cu promisiuni fabuloase, din seria: „parcugerea unei cărți greoaie: o chestiune de câteva ore!” având toate, la bază, un concept nu tocmai proaspăt, însă desul de vag, încă, și privit adesea cu scepticism: citirea rapidă. Există, astăzi, numeroase studii și cercetări pe tema asta, și toate au pornit de la îndoieli și reconsiderări ale celor mai banale lucruri pe care le știam despre citit: de la stânga la dreapta, cuvânt cu cuvânt, „rumegând” fiecare înțeles. Citeşte tot articolul