Tag: gotic

Doppelgänger-ul și Geamănul Parazit. Ipostazele dublului gotic în „Frankenstein sau Prometeul modern” și „Portretul lui Dorian Gray”

Prin intermediul lucrării de față propun o explorare a motivului dublului și a manifestării acestuia în literatura gotică a secolului al XIX-lea. Decodarea în plan simbolic a binarității urmărește două direcții distincte – cea a unui dublu activ și anihilator, completată de cea a unuia pasiv și asimilator. Prin urmare, aceste ipostaze configurează un cuplu arhetipal format din Doppelgänger și din geamănul parazit, manifestări care își stabilesc reperele proprii de evoluție pe seama unui fond comun. Coabitarea acestora în contextul aceluiași secol aduce cu sine și multiple puncte de intersecție, transferuri accidentale de trăsături. Cele două manifestări descriu o relație caracterizată de o dimensiune fraternă, a doi embrioni dezvoltați în același pântec. Atât Doppelgänger-ul, cât și geamănul parazit ar putea fi interpretați prin ceea ce Sebastian Vlad-Popa descrie drept cuplu de „gemeni vitregi” (1), care „își joacă jocul lor de violență și nedespărțire, de libertate și de supunere” (2), incubați de aceeași figură maternă - identificată, contextual, cu goticul și rezultați din figuri paterne distincte. Acest simbol al gemenilor vitregi este plasat sub semnul mitologic al dioscurilor, al lui Castor și al lui Pollux, cei care, odată despărțiți, se recuperează unitar.

Eseu de Cristina Șuică Citeşte tot articolul


„Păienjenel”, de Patrick McGrath: Metamorfoza reloaded sau despre patologie

Întunericul e mai intrigant decât lumina, un degenerat – mai interesant decât un ins așa-zis normal –, o crimă – mai ofertantă ficţional decât o zi cenușie în care nu se întâmplă nimic. Iată premisa de la care porneşte prozatorul britanic Patrick McGrath, şi nu e singurul. Autor de adevărate studii de patologie, mai curând decât de thrillere psihologice, McGrath e etichetat şi ca fiind un scriitor de „gothic fiction”, fapt care-i asigură și un considerabil succes de piață. E limpede că prozatorului care trăiește între Londra și New York îi plac adrenalina și teroarea sublime ascunse în cotloanele cele mai întunecate ale minții omenești, dovadă că romanele sale – dintre care cele mai cunoscute sunt, probabil, The Grotesque (1989), Spider (1990), Asylum (1996) și Martha Peak: a Novel of the Revolution (2000) – ating teme puternice, dificile, de la afecțiuni psihiatrice și homosexualitate reprimată, la crime stranii și relații adulterine. În mod surprinzător, singurul său titlu tradus în românește până acum e Spider (1990), adică Păienjenel, la Editura Art, în 2007, și de atunci se pare că rafinatul stil gotic-calofil al prozatorului britanic nu și-a mai găsit cititori la noi. Citeşte tot articolul


Destinații literare

Destinații literare – din H. Miller, H. Murakami, C.R. Zafon, M. Duenas

Să pornești în descoperirea unor destinații literare având în minte niște trasee relative din cărți preferate e o provocare destul de mare. Întâi de toate, pentru că aceste “trasee” nu au aproape nimic din cele obișnuite, gândite special pentru turistul nerăbdător să vadă cât mai mult într-un timp relativ scurt. În al doilea rând, vizitarea unor astfel de locuri poate fi destul de costisitoare. Destinațiile (reale) din cărți sunt, însă, niște obiective posibil de atins - spre deosebire de zeci și sute de alte detalii privind locuri, mâncăruri etc. (din cărțile de literatură fantastică, în special) pe care nu ai avea posibilitatea să le încerci decât, poate, într-o altă viață -, așa încât dorința de a ajunge la ele ar putea deveni cu atât mai arzătoare. Citeşte tot articolul

Orele îndepărate şi din nou despre cititul de plăcere

Am citit Orele îndepărtate cu o plăcere care mi-a amintit de verile lungi de cînd eram mici şi trăiam direct în cărţile pe care le citeam la umbră, pînă la ameţeală. Am dat peste o poveste în care se descoperă şi se tot descoperă cîte ceva: e despre o carte din copilăria unei întregi generaţii, Omul noroaielor, e cu un castel din Estul Angliei, cu trei surori bătrîne care încă îl locuiesc şi cu fată care dă peste nişte secrete foarte vechi. Da, are ceva gotic, deci ceva de împrumut, ceva de inimă albastră şi  în acelaşi timp ceva foarte, foarte  nou. Citeşte tot articolul

Prizonierul cerului sau Barcelona întunecată a lui Zafon

Am avut întotdeauna în minte o altă Barcelona. Solară, artistică până în măduva oricărui zid, luminoasă și veselă, Barcelona mea nu avea mistere, cel puțin nu dintre cele întunecate. A lui Carlos Ruiz Zafon da. Un mister greu de pătruns aduce Prizonierul Cerului în bătrânul oraș într-un moment de cumpănă, când o lume se schimbă cu alta, după victoria lui Franco - agitații ani de la sfârșitul primei jumătăți a secolului 20, când Spania trece prin schimbări sociale și polituce majore. "The haunting of history is ever present in Barcelona," spune Ruiz Zafón. "I see cities as organisms, as living creatures. I'm haunted by the history of my city". Dar nu politica este fundamentul acestei cărți, până la urmă nici misterul care se rezolvă sau nu, ci prietenia. Da, este o carte despre prietenie. Dar și una despre istoria subterană sau una despre dragostea pentru cărți. Citeşte tot articolul