
Herta Müller la FILIT
O întâlnire cu Herta Müller nu este ceva obișnuit pentru spațiul cultural românesc (și nu numai). Câștigătoarea premiului Nobel pentru Literatură în 2009 evită întâlnirile cu presa - spunea chiar la un moment dat că interviurile îi amintesc de interogatorii și participă rar la conferințe sau evenimente. Bucuria de a o vedea la Iași a fost cu atât mai mare cu cât, după cum știți, probleme de natură personală au împiedicat-o să vină anul trecut. Iar bucuria mea a fost și mai mare pentru că am avut ocazia să particip la două evenimente - o conferință de presă în cerc restrâns și conferința de pe scena teatrului ieșean, în fața unui public extrem de numeros, care s-a înghesuit să o vadă pe cea care vorbește cu atâta intransigență, delicatețe și sofisticare despre perioada comunistă. Citeşte tot articolul