O întâlnire cu Herta Müller nu este ceva obișnuit pentru spațiul cultural românesc (și nu numai). Câștigătoarea premiului Nobel pentru Literatură în 2009 evită întâlnirile cu presa – spunea chiar la un moment dat că interviurile îi amintesc de interogatorii și participă rar la conferințe sau evenimente. Bucuria de a o vedea la Iași a fost cu atât mai mare cu cât, după cum știți, probleme de natură personală au împiedicat-o să vină anul trecut. Iar bucuria mea a fost și mai mare pentru că am avut ocazia să particip la două evenimente – o conferință de presă în cerc restrâns și conferința de pe scena teatrului ieșean, în fața unui public extrem de numeros, care s-a înghesuit să o vadă pe cea care vorbește cu atâta intransigență, delicatețe și sofisticare despre perioada comunistă. 

Conferința de presă de la Muzeul Literaturii

Însoțită de Denisa Comănescu (directorul editurii Humanitas), Simona Kessler (agent literar), Dan Lungu (directorul FILIT) și Corina Bernic (traducătoarea cărților), timp de jumătate de oră, Herta Müller a răspuns întrebărilor presei.

Am aflat că scriitoarea are în pregătire un volum de memorii cu un titlu cel puțin la fel de provocator și poetic ca cele cu care ne-am obișnuit: “Patria mea e un sâmbure de măr”. Am aflat povestea sa: când era chemată la interogatorii, Herta obișnuia să-și spună poezii în cap pentru a se sustrage. Uneori, în rime vorbea și cu prietenii ei din Aktionsgruppe Banat, până ajungeau, spune, la o beție de rime. Un vers din acea perioadă a fost chiar acesta: “patria mea e un sâmbure de măr” – în germană, Mein Vaterland ist ein Apfelkern (unde rimează).

DSC02227

Volumul se bazează pe dialogul dintre scriitoare și o doamnă critic literar din Austria, dar nu este propriu zis un volum de interviuri, și urmărește viața ei din satul șvăbesc unde a copilărit, mutarea la oraș, lucrurl în fabrică, interogatoriile, securitatea sau plecarea din țară.

“Aș fi foarte simplu croșetată dacă m-aș lăsa copleșită de celebritate”, spune ea, întrebată de efectul Nobelului asupra scrisului și vieții sale. “Pentru mine e ceva abstract”, adaugă ea, spunând că vorbim de ceva exterior ei. Cărțile sunt celebre. “Trebuie să suport această idee greșită că sunt celebră.’ Spune că are o viață normală și că nu are în minte mereu că a câștigat Nobelul.

Foarte frumos a vorbit Herta despre limbaj, despre transformarea vieții prin scris. “Experiențele se reconstituie, limbajul are propriile legi”. Sunt importante cuvintele, nuanțle lor, doza de intimitate pe care o au. Prin cuvinte, intri în realitate din alte perspective, punctele de greutate se schimbă, echilibrul e altul, lucrurile mici devin mari și invers, limbajul e plin de capcane.

Învățând română după germană, a sesizat atentă diferențele între limbi, greutatea cuvintelor și cum se raportează ele la felul unui popor de a vedea lucrurile, diferențele de mentalitate. Luna, moartea sunt feminine în română, în germană sunt masculine. A vorbit despre zonele poetice ale limbajului, cum e în cazul blestemelor românești. “În germană, nu poți blestema, nu ai cuvintele”, spune ea. În nici una dintre limbi nu se simte sigură, ambele i se par împrumutate.

Despre îndepărtarea de România și ce simte atunci când pune piciorul pe păâmânt românesc, Herta Muller a fost foarte tranșantă: “Pământul e peste tot la fel, nu mă mănâncă talpa nici de plăcere nici de durere. Nu mi se potrivește chestia cu pământul. M-am îndepărat de România pentru că asta trebuia atunci.” A fost singură, furioasă și revoltată când a plecat, într-o perioadă cu amenințări, cu trădări din partea celorlalți, cu izolare și frică.

“Populația a suportat”, spune Herta, iar acest lucru a deranjat-o. La noi a fost diferit, mai rău, ca în alte țări comuniste, și oamenii au reacționat altfel. “Ni s-a furat viața”, adaugă ea.

Conferință Herta Müller la Teatrul Național din Iași

Spre deosebire de întâlnirea cu Gabriel Liiceanu de acum ceva timp de la București când s-a vorbit mai mult despre politică și rezistență, aici am avut bucuria să o ascultăm pe Herta Müller vorbind în special despre literatură, citind din cărțile sale și chiar din colajele din reviste, care au fost și proiectate.

Moderator a fost Ernest Wichner, scriitor și traducător, iar invitatul special a fost scriitorul și psihiatrul Ion Vianu, pe care Wichner ne spune că l-a întâlnit în anii ’70, prin intermediul Hertei Muller, atunci când începuse să aibă probleme cu securitatea.

Puteai să te opui, spune Ion Vianu, prin gesturile din viața ta de zi cu zi în momentele în care interacționai cu securitatea, povestind un episod în care a primit vizita acesteia, în clinica de psihiatrie unde lucra, cerându-i-se să spună dacă un tânăr care protesta împotriva regimului era nebun sau nu. “Medicina este în slujba omului, nu a societății”, spune el. Anii ’50 ne proiectaseră atunci într-o hipnoză profundă, cu toate reeducările, închisorile, teroare, frică ce s-a păstrat și apoi.

DSC02266

Pentru că tot vorbeam mai sus de titlurile poetice ale Hertei Muller, scriitoarea a povestit și cum a ajuns la “Omul e un mare fazan pe lume”. Când a fost dată afară de la fabrica unde lucra, mergea acasă la oameni să facă ore de germană cu copiii. Atunci, un tată, lucrător la o fabrică de blană, a venit beat acasă, unde soția lui făcea clătite. Ea a pus schaps în tigaia fierbinte, care a sărit în toată bucătăria. Doamna a spus atunci: “omul e un mare fazan pe lume”, expresie ce pornește de la faptul că fazanul este primul prins într-o vânătoare chiar și de cei neexperimentați. E cel mai “fraier”, naiv. În germană, fazan înseamnă încrezut, închipuit. Din aceste ambivalențe de limbaj legate de sensurile dintr-o limbă sau alta se naște ceea ce spun criticii despre cărțile Hertei, anume că practică un soi de ermetism prin construcții elaborate. De fapt, ele au sens în română, râde ea.

DSC02263

“Când am plecat din România eram distrusă nervos”, mărturisește scriitoarea, era obsedată, preocupată de ce se întâmplă acasă și foarte singură. Când a scris ceea ce a fost numită apoi o trilogie – “Omul e un mare fazan pe lume”, “Animalul inimii” și “Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi” (ultima tocmai publicată la Humanitas), problematica nu se liniștise și, chiar dacă nu au fost concepute împreună, după un plan, ele s-au legat. “Niciodată nu m-aș fi gândit să scriu despre altceva, e o experiență prea puternică ca să nu fii marcat”, adăugând că “jumătate din bibliotecile lumii e formată din oameni care nu și-au ales temele”, lucru confirmat și de Ion Vianu: “Nu noi ne alegem temele, temele ne aleg pe noi”. Despre scrierile Hertei Muller, Vianu punctează “extraordinara întindere a sentimentelor, latura acidă, latura ironică, cea funerară, cea grațioasă, toate îmbăiate în umor”, dar și “Scriitura colorată, variată, metafore surprinzătoare”. Herta e un curier de metafore pentru că a avut un contact atât de direct cu viața și a sesizat nuanțele”. “E imposibil să fii sec când te doare ceva. Rezist la durere prin ceva ce fac eu, nu mă las bătută”, răspunde Herta.

Prin scris te pui la dispoziția realității, dar te și sustragi. Vorbind despre tehnicile de sustragere, Herta Müller povestește cum obișnuia să-și impună teme atunci când era disperată: număra alunițele oamenilor de pe stradă, bastoanele, femeile gravide.

DSC02270

“Ajută să știi teorie despre ceea ce simți? Să fii mai calm, mai liber, să știi?” l-a întrebat Herta Muller pe Ion Vianu, iar el i-a răspuns că nu, că e mai grav. Ajungi să te identifici cu bolnavul, în cazul lui, să te regăsești în problemele celor cu care nu ai nimic în comun. “În literatură, te întâlnești cu personajele tale și încep să te tiranizeze, dar pe măsură ce le dezvolți capătă însă o libertate”.

“În artă, dacă ceva e frumos, trebuie să doară. Durerea e necesară, mă doare, dar mă și ajută” spune Herta despre rolul terapeutic al scrisului. Poezia e ceva ce nu se termină în conținutul cuvântului, ci suma sensurilor e de fapt cea care contează. Ion Vianu o completează: “lucrurile sumbre, pentru că pot fi spuse într-un mod remarcabil, conțin în ele propria vindecare” și “pentru a scrie, îți trebuie curaj și disperare”.

DSC02272

Herta Müller a vorbit și despre cum ar fi fost dacă nu ar fi scris. Sensibilitatea ei ar fi rămas aceeași, poate ar fi fost croitoreasă, ar fi avut aceeași privire, aceleași observații, doar că le-ar fi băgat, spune ea poetic, într-un ciorap. Îți pui structura psihică în munca pe care o faci.

“Este necesar să știu realitatea pentru a scrie ceva care seamănă”, spune ea. Ficțiunea e întotdeauna prezentă.

Povestește de experiența din lagpr a mamei ei și despre urmele pe care aceasta le-a lpsat, cunoscute indirect mai ales prin discuțiile cu poetul Oskar Pastior, și el fost deținut, experiență descrisă în “Leagănul respirației”. A înțeles astfel  felul de a mânca al mamei ei, raportarea sa la lume, felul de neînțeles în care se comporta uneori. “E fascinant să descoperi misterele părinților”, spune Ion Vianu.

DSC02275

Ne-am bucurat că Herta Muller a citit atât din ultima sa carte tradusă în România, “Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi” (pe care v-o recomandăm), dar și din colajele făcute cu ajutorul decupajelor din reviste.

A fost o discuție grea, plină de înțelesuri, nuanțe, între trei prieteni care împart o istorie comună și dificilă. A fost un public extrem de numeros la teatru, s-a stat pe jos, în picioare, înghesuit, am aflat apoi că ar mai fi fost foarte multe persoane care și-au dorit să intre dar nu s-a mai putut. E extraordinar interesul pe care l-a stârnit venirea hertei Muller în România, interes care, sper, se va reflecta în citirea cărților sale.

Cristina Foarfă

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


3 comentarii
  1. AvatarWilli

    La ce comentarii pe fb a stârnit vizita HM, acest articol mai echilibrează balanta. Atâta energie negativa, împotriva unui scriitor care a confirmat. Poate invidia ?!

    Reply
  2. Pingback: Prin blogosfera literara (6 – 12 octombrie 2014) | Recenzii filme si carti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *