Tag: mihai mitrica

Peste 20 de editori din Lituania și Regiunea Valencia vin la Bookfest 2018

 Întâlnirile oaspeților străini cu profesioniștii cărții din România de la Bookfest 2018 sunt parte a unui proiect european, PUBCOOP, al cărui partener roman este AER • PUBCOOP își propune realizarea de colaborări pe termen lung între editorii din cele trei țări, în ceea ce privește vânzarea de drepturi de autor, promovarea cărților și a autorilor, precum și dezvoltarea unei rețele online dedicate vînzării de de copyright-uri • Ediția din 2018 a Salonului Internațional de Carte Bookfest: 30 mai – 3 iunie, Romexpo, Pavilionul B2; Statele Unite ale Americii – invitat de onoare Citeşte tot articolul


Specialiști ai pieței de carte alături nume importante din domeniul cultural salută apariția Librăriei „La Două Bufnițe”

La Două Bufniţe – noua librărie independentă din Timişoara, proiect care le are drept asociate pe Oana Doboși-Potcoavă și Raluca Selejan – se pregăteşte de deschidere. În perioada 2 - 7 decembrie, librăria se va lansa, printr-o campanie de comunicare având sloganul Săptămâna Bufniţelor. Programul acoperă 7 zile şi cuprinde nu mai puţin de 11 evenimente şi 30 de invitaţi atât din Timişoara, cât şi din ţară: muzicieni, artişti, scriitori şi prieteni ai Bufniţelor îi aşteaptă pe iubitorii de carte din Timișoara la evenimentele pregătite cu ocazia deschiderii. Citeşte tot articolul