Tag: recital

Săptămâna aceasta punem ”Carte peste Carte” pentru o bibliotecă

Carte peste Carte”, un eveniment anual de strângere de cărți, prin donații, pentru instituţiile defavorizate din punct de vedere al fondului de carte, a ajuns la cea de-a 4-a ediție și are loc între 26 august și 1 septembrie, La un ceai (strada Luigi Cazzavillan, nr. 25).

Orice bookaholic știe cât de rău i-a fost când nu a avut suficienți bani pentru a-și cumpăra cărți și a apelat la vreo instituție publică pentru a și le împrumuta; și, cum știm cu toții, nici acolo nu poți găsi chiar ce vrei. Așa că ideea proiectului ”Carte peste Carte” este una firească și vine o dată cu normalitatea într-un spațiu civilizat: într-ajutorarea instituțiilor care au nevoie de cărți, fără a arăta cu degetul și a se lamenta Vai, dar cine e de vină?. Citeşte tot articolul


Cultura coboară iar în stradă la Strada de C’Arte

Începe pe 17 septembrie şi e primul festival de C'Arte în stradă. E mare, pentru că va cuprinde o parte din Str. C. A. Rosetti, străzile Golescu şi Boteanu, adică spaţiul din jurul Bibliotecii Central Universitare, organizatorul acestui eveniment, şi Ateneu (harta aici). Această zonă devine pietonală pentru 7 zile, plină de standuri de cărţi, spectacole de teatru si film, discuţii despre arhitectura tânără, ateliere de creaţie pentru copii, locuri de relaxare amenajate de Libro Bistro şi Readers Caffe, biciclete şi internet gratuit. Citeşte tot articolul