”Cum o să trăim” este o antologie de povestiri, nu un roman. Treaba asta, în sine, este dezamăgitoare. Pare să afecteze seriozitatea cărții, făcând autorul să pară doar un novice care bate la porțile Literaturii și nu un scriitor instalat în siguranță dincolo de ele. (proza Ficțiune, p. 69)

Prima mea întâlnire cu Alice Munro datează de mai bine de un an, pe vremea când, în România, puțini auziseră de ea - de altfel, și eu am dat de cartea aceasta, Prea multă fericire (Editura Litera, 2011, 2013, traducere de Ioana Opaiț), pur întâmplător, citisem un material despre scriitorii de proză scurtă și cursă lungă și mi-a făcut cu ochiul autoarea canadiană. Partea bună când ai o memorie ce șterge, în câteva săptămâni, detaliile unei cărți este că, la recitire, te bucuri de surpriza (re)descoperirii. Citeşte tot articolul