De fiecare dată când Nicolae Manolescu revine în ochiul public în calitatea sa de critic literar, ceva valuri par a se produce. Să însemne oare acest amănunt ceva? Și daca da, ce?
După ce, în weekend, criticul și presedintele USR a prezentat la Ateneu lista sa de poeți români, seară care s-a soldat cu diverse opinii divergente (ca cea a lui Răzvan Țupa, publicată aici) sau convergente (cum ar fi cea a lui Liviu Ioan Stoiciu publicată aici), cu privire la autorii invitați de acesta, aseară am asistat la decernarea Premiului Cartea Anului. Premiul în cauză este dat de 19 ani de România Literară, împreună cu Fundația Anonimvl, cea din urmă oferind câștigătorului 10.000 de lei. Citeşte tot articolul
Pe coperta a patra a volumului unelte de dormit, Nicolae Manolescu spune despre Ioan Es. Pop că ar fi penultimul debut remarcabil din generaţia poeţilor optezecişti. Eu, una, nu am stat să număr (cu toate că am cochetat cu wikipedia), nici să analizez în ce măsură Ioan Es. Pop e optzecist sau nouăzecist, două luntre în care criticii ar spune că poetul ar fi cu ambele picioare. Cert este că nu am putut să nu îi pun în oglindă volumul de debut, "Ieudul fără ieşire", şi cea mai recentă apariţie publicistică, unelte de dormit.
