Al treilea volum al seriei HANNE WILHELMSEN

Într-un orfelinat din Oslo, un băiat în vârstă de doisprezece ani, pe nume Olav, provoacă haos. Agnes Vestavik, directoarea severă a instituţiei, vede ceva înspăimântator în ochii băiatului: o ură neostoită.

Când Vestavik este găsită moartă în biroul său, înjunghiată în spate cu un banal cuţit de bucătărie, iar Olav e de negăsit, cazul ajunge în mâinile rebelei poliţiste Hanne Wilhelmsen, recent promovată în funcţia de inspector-sef în cadrul Poliţiei din Oslo.

Este Olav un criminal sau doar o victimă?

Şi, pentru a rezolva acest caz, va putea Hanne să înveţe să aibă încredere în ceilalţi, nu doar în propriile instincte?

„Hanne Wilhelmsen e un Sherlock Holmes modern.” – Booklist

„E o serie care cere să fie citită, şi cu cât mai repede, cu atât mai bine.” – Bookreporter

„Dacă vreţi să vă familiarizaţi cu genul crime scandinav, romanul lui Anne Holt e ghidul perfect.” – Kirkus Reviews

Fost ministru al justiţiei, avocat, jurnalist de televiziune şi reporter, Anne Holt este autoarea unor serii de romane poliţiste ce au cunoscut un succes imens în ţările scandinave, fiind ulterior traduse în peste 25 de limbi.

A fost recompensată cu mai multe premii, printre care Riverton Prize şi The Norwegian Booksellers’ Prize. În 2012 a fost nominalizată la Edgar Award. De asemenea, a fost nominalizată la Shamus Award şi Macavity Award.

În octombrie 2012, lui Anne Holt i s-a acordat Great Calibre Award of Honor în Polonia pentru întreaga operă.

La Editura Trei, de aceeaşi autoare, au apărut: În spatele norilor întunecaţi, Fericiţi cei însetaţi, Zeiţa oarbă, Doamna preşedintă, Eroare judiciară, Aşa ceva nu se întâmplă niciodată.

MOARTEA DEMONULUI

Autoare: Anne Holt
Traducere din norvegiană de Ivona Berceanu
Colecţia Fiction Connection
Nr. de pagini: 304
Preţ: 39.00 lei

Editura Trei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *