Noutăți

Informații în strânsă legătură cu lumea cărții din România de la prietenii și partenerii Bookaholic, comunicate de presă, cărți proaspăt ieșite de la tipar, traduceri, premii ș.a.m.d.

Augusto Boal, Michael Chekhov, N.M. Gorceakov și George Banu – noutățile Yorick la FITS 2017

Colecția Yorick a editurii Nemira lansează în cadrul Festivalului de Teatru Internațional de la Sibiu, ediția 2017, 4 cărți fundamentale pentru cultura teatrală.

Sâmbătă, 10 iunie, ora 14.00 – Lecțiile de regie ale lui Vahtangov, de Nikolai Mihailovici Gorceakov, traducere de Raluca Rădulescu (lansarea de carte are loc în cadrul conferintei George Banu – Rimas Tuminas). Vorbesc despre carte Raluca Rădulescu, Dana Ionescu. Citeşte tot articolul


„Trei prieteni, în căutarea înţelepciunii”. Un călugăr, un filosof şi un psihiatru ne vorbesc despre lucrurile esenţiale

Ce ar trebui să faci, cum ar trebui să fii pentru a reuşi să te bucuri de viaţă şi în acelaşi timp s-o priveşti cu detaşare, să călăreşti valurile, dar şi să te ridici atunci când ele te doboară? Această carte oferă trei perspective diferite şi totuşi îngemănate, trei căi pe care oamenii, de-a lungul timpului, le-au parcurs pentru a ajunge la înţelepciune: cea a religiei, cea a filosofiei şi cea a psihologiei. Cititorul este invitat să reflecteze şi să îşi ia din fiecare ce are nevoie, servindu-se de sfaturile autorilor ca de nişte repere luminoase. Citeşte tot articolul


Rezidențele FILIT pentru scriitori români. Au început înscrierile

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) anunță startul înscrierilor în cadrul rezidențelor FILIT pentru scriitori români, program care încurajează creația contemporană. Inițiativa aparține Muzeului Național al Literaturii Române Iași și sprijină șase autori români care vor beneficia de transport, cazare timp de o lună, precum și de o sumă forfetară de 2.000 lei. Citeşte tot articolul


„Crevice”, revistă de literatură și multimedia

La începutul lunii iunie 2017 a apărut primul număr al revistei de literatură și multimedia Crevice (www.crevice.ro). Echipa redacțională este formată din scriitori, traducători și cercetători specializați în artă: Andra Rotaru (fondator, editor coordonator), Iulia Dondorici (editor coordonator), Monica Manolachi, Ana Maria Negoiță, Arina Rotaru, Anca Roncea, Henry Finch și Toby Altman (editori). Citeşte tot articolul


Drumul către succes e pavat cu… povești care te inspiră! – Conferințele BookLand Evolution Arad

De-a lungul vieții ajungem sa fim suma experiențelor noastre și a celor împărtășite de către cei din jur. Pentru că fiecare om ne modelează în felul său! Fie că avem aceleași opinii sau nu. Unii iți întăresc propriile tale convingeri, alții îți câștigă încrederea și te fac să realizezi că încă ai foarte multe lucruri de învățat. Dincolo de profesionalism, cheia succesului constă în felul în care înțelegem și ne însușim realitatea înconjurătoare. Iar cel mai ușor este să învățăm de la cei pe care îi admirăm, de la cei care nu numai că au găsit cheia, dar au și deschis poarta succesului într-un anumit domeniu. Dacă ți-ai pus în gând să dobândești succesul în cariera ta, ei bine, acum e momentul pentru o porție bună de tips&tricks direct de la sursă, care să te inspire și din care să extragi cele mai relevante învăţăminte pentru tine. Citeşte tot articolul


Cu Litera și Uber ajungi gratis acasă cu cărțile tale preferate!

Ca în fiecare an, Uber este partenerul de mobilitate al Editurii Litera la Bookfest!

Astfel, pe toată perioada târgului de carte, 24-28 mai, Litera și Uber asigură transportul gratuit de la Bookfest către casă, tuturor celor care folosesc aplicația Uber pentru prima dată. E simplu! Cititorii trebuie să își facă un cont nou Uber și să introducă în aplicație codul promoțional Litera25. Un șofer partener va ajunge în câteva minute pentru a îi duce de la Bookfest acasă. Citeşte tot articolul


3 zile de evenimente gratuite pentru copii la „Șotron. Târg de cărți, jocuri și distracții”

Ateliere practice (de îndemânare, gastronomice, de conversație în limbi străine, de pictură, grafică etc.), concerte, jocuri ale copilăriei, de orientare în natură, lecturi în aer liber, jonglerii, activități sportive și de cățărat, demonstrații de dans, cursuri de mers pe bicicletă, hămăceală – acestea sunt câteva dintre activitățile pentru copii organizate de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași în perioada 2-4 iunie 2017, la „Şotron. Târg de cărţi, jocuri şi distracţii”. Citeşte tot articolul


Editurile Aramis și Minerva la Bookfest 2017

Editurile Aramis și Minerva vor participa la cea de-a XII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc între 24 și 28 mai 2017, în Complexul expozițional Romexpo din București. La standul B 14 din pavilionul C 2, ne vom întâmpina în fiecare zi cititorii cu peste 500 de titluri, dintre care 100 de noutăți editoriale, cu prețuri speciale și reduceri de până la 60%. Citeşte tot articolul


Nonfiction Polirom la Bookfest 2017

Cele mai recente apariții Polirom din sfera nonfiction – semnate atît de autori români, cît și străini – vor fi lansate la standul editurii în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest, ediția 2017. Noi titluri semnate de Aurora Liiceanu, Marta Petreu, Grete Tartler, Madeea Axinciuc, Vintilă Mihăilescu, Sorin Mitu, Ştefan Lemny, Orlando Figes etc. vor putea fi achiziționate de la standul editurii din cadrul ediției cu numărul 12 a tîrgului, care va avea loc la Complexul Romexpo (pavilioanele C1, C2, C4, C5), București, în perioada 24-28 mai 2017. Citeşte tot articolul


Lansarea unui proiect inedit românesc de bandă desenată încheie cea de a V-a ediție a Salonului European de Bandă Desenată

La începutul săptămânii viitoare se încheie cea de a V-a ediție a Salonului European de Bandă Desenată (SEBD).

După două săptămâni intense, pe 22 mai, de la ora 18.30, la Rezidența Scena9 din strada I.L. Caragiale nr. 32 sunt programate 3 evenimente aparte: două dialoguri așezate semantic în aria preocupărilor cu privire la situația benzii desenate de astăzi, urmate de lansarea unui BD românesc inedit. Citeşte tot articolul


Laureat al Premiului Pulitzer pentru Poezie, în închiderea Festivalului Internațional de Poezie București, ediția 2017

Poetul american Yusef Komunyakaa, laureat al Premiului Pulitzer pentru Poezie și al altor numeroase distincții importante dedicate poeziei, prezent astăzi la MNLR.

• Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (15-21 mai 2017) a reunit la București peste 100 de poeţi din peste 30 de ţări.

• Conferințe, mese rotunde, dezbateri, performance-uri şi recitaluri de jazz, lansări de carte, evenimente dedicate copiilor: www.fipb.ro

• Evoluția din ultimii ani precum și amploarea ediției din acest an transformă Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) în cel mai important festival de gen din România.

Astăzi, 21 mai, de la ora 17.00, la sediul Muzeului Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8), are loc închiderea ediției din acest an a Festivalului Internațional de Poezie București. Citeşte tot articolul