
Timp de calitate… acest mult căutat element al parentingului contemporan este o nebuloasă. După ce criterii îl judecăm? Cum ne dăm seama că am ajuns la el? Sau ce înseamnă timpul de calitate petrecut împreună cu copiii, până la urmă?
Aici intră în scenă proaspăta colecție Corint pentru părinți, gata să răspundă la aceste întrebări: petreci timp de calitate cu copiii când îi ajuți să își dezvolte abilitățile, când îi lași să exploreze și să cerceteze lumea, când îi oferi prilejul să se joace. Pe scurt, tot ce vă îndeamnă noul Ghid Usborne pentru părinți – Hai să învățăm în joacă! – prima carte a colecției Corint pentru părinți.
Despre carte
Această carte vă propune numeroase activităţi şi idei de joacă pentru copiii cu vârste între 1 și 6 ani. Toată lumea știe că aceştia nu au nevoie de multă încurajare pentru a se juca: în majoritatea orelor în care sunt treji vor face asta cu jucării, cu alţi copii, singuri sau cu voi.
Copiii explorează şi cercetează lumea prin joc şi, treptat, ajung să o înţeleagă. Rolul vostru în creşterea lor, dragi părinţi, este vital pentru a vă asigura că ei vor avea cât mai multe ocazii de a învăţa prin joc… şi aici intervine ajutorul cărţii Hai să învățăm în joacă!
Ce pot face?
Ai putea crede că a inventa cât mai multe ocazii de joacă va fi o misiune destul de greu de îndeplinit, dar reţine un lucru simplu. De exemplu, mersul la cumpărături poate deveni cel mai captivant eveniment al zilei pentru copii dacă te vei strădui. Copiii învaţă din experienţele de zi cu zi, iar pentru ei totul este nou şi incitant.
>> De asemenea, această carte poate deveni un manual util atât pentru educatori, cât și pentru învățătorii claselor pregătitoare, precum și pentru cei care își pregătesc susținerea examenului de definitivat în învățământ.
Și o surprizăăăă 🙂
În perioada 6-16 mai, Hai să învățăm în joacă are un preț promoțional pe www.edituracorint.ro, cu 35% mai mic!