În ultimul roman – neterminat – al lui F. Scott Fitzgerald, „Dragostea ultimului magnat”, povestea Hollywood-ului e spusă din perspectiva genialului Monroe Stahr, inspirat din viaţa lui Irving Grant Thalberg – „copilul minune”, director al legendarelor studiouri MGM la începuturile secolului XX.
Autorul a scris romanul în perioada în care lucra pentru Universal Studios, un job întreprins doar din nevoi financiare. Aceeaşi perioadă i-a servit drept inspiraţie pentru 17 povestiri avându-l ca protagonist pe Patt Hobby, „venerabilul scenarist ratat de patruzeci şi nouă de ani”, parte din imaginea satirică a unei realităţi ceva mai obscure a Holywoodului anilor ‘40. Povestirile au fost publicate, iniţial, în revista Esquire, cu puţin înainte de moartea neaşteptată a autorului, şi abia după douăzeci de ani, transformate în volumul „Povestiri cu Pat Hobby”. De curând, cartea a fost lansată de editura Polirom, în traducerea Alexandrei Coliban.
Anti-eroul Pat Hobby e un amator, veşnic nostalgic după era filmului mut, când lucrurile mergeau bine, salariul era decent, munca puţină, iar arta nu se transformase, încă, în industrie. Epoca de Aur a Hollywood-ului îl găseşte într-o continuă disperare de a mai strânge un bănuţ, din tot felul de combinaţii năucitoare: fură ideile altora, şantajează, minte un grup de turişti naivi că vor face turul casei lui Shirley Temple, alegând o casă la întâmplare – însă nimic nu îi iese. Aşa cum spunea autorul:
“He was a writer but he had never written much, nor even read all the ‘originals’ he worked from, because it made his head bang to read much. But the good old silent days you got somebody’s plot and a smart secretary and gulped Benzedrine ‘structure’ at her six or eight hours every week. The director took care of the gags.”
Volumul a stârnit suficiente controverse apropo de cât de inspirate ar fi fost povestirile din propria depresie a autorului – nevoit să întreprindă o serie de joburi într-o industrie pe care o detesta, pentru a-şi salva situaţia financiară, şi având în spate o carieră strălucitoare. Răspunsurile au variat, de-a lungul timpului, pornind toate de la o chestiune destul de limpede: cu cât o poveste se prezintă într-o formă mai amuzantă, cu atât ascunde ascunde un adevăr mai tragic : )
Mai jos, vă lăsăm cu un fragment dintr-una dintre povestiri, în varianta audio, „Secretul lui Pat Hobby”.
