Tag: allen carr

În sfârșit, nefumător de Allen Carr și câte ceva despre Samsung Readers Hub

M-am lăsat de fumat acum doi ani și ceva. Simplu, aproape natural, într-o zi am încetat să fumez. Fără plasturi cu nicotină, fără cărți, fără frisoane, fără nervi. Până atunci, fumam peste un pachet de țigări pe zi, încercasem de câteva ori să mă las fără succes (ba chiar fumasem mai mult după tentativele nereușite), trecusem prin toate fazele pe care le știe atât de bine orice nefumător aspirant. Lăsatul meu brusc și firesc de fumat din decembrie 2010 nu mi-l explic nici acum. Și atunci de ce scriu despre cartea lui Allen Carr? E simplu. Simt că mă cam reapuc de fumat (o țigară la bere, două la vin, trei la cafea, mereu fur țigări de la prieteni) iar chestiunea aceasta trebuie abordată de data asta științific. Citeşte tot articolul

Mă gândesc să ascult mai multe cărţi

Înainte să înveți să citești, cineva ți-a povestit. Când timpul nu prea mai e de partea ta, ai putea la fel de bine să te întorci la asta. Oricine locuieşte fără părinţi, petrece zilnic 8 ore la birou şi încă vreo două în trafic înţelege unde bat. Drumul până la birou e şi el fragmentat între metrou, autobuz şi mers pe jos, aşa că am cam renunţat la citit, pentru că nu prea se leagă nimic. Îmi mai rămân serile- sau, aşa cum mă sfătuieşte tot mai multă lume în ultima vreme, cărţile audio. Ar însemna să am de două ori mai mult timp pentru „citit” şi, uneori, să am vocile  unor tipi faimoşi ca Robin Williams, Burt Reynolds, Johnny Cash, Stephen Fry sau Sean Penn, spunându-mi poveşti la mine acasă- sau oriunde trebuie să-mi ţin ochii în monitor, pe fereastră, sau la grimasa demanding a șefului :) Citeşte tot articolul