Editura Humanitas Fiction vă invită marți, 15 mai, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la o întâlnire cu António Lobo Antunes, cel mai important scriitor portughez contemporan, prilejuită de lansarea romanului Pe râurile ce duc..., recent apărut în traducerea lui Dinu Flămând în colectia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu. La eveniment vor participa alături de autor, Dinu Flămând, traducător și scriitor și Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe. António Lobo Antunes va fi prezent la București ca invitat de onoare al Festivalului Internațional de Poezie București (ediția a -IX-a, 14-20 mai 2018) organizat de Muzeul Literaturii Române. Citeşte tot articolul
