Tag: carmen lidia vidu

„Pescarul și sufletul său” după Oscar Wilde, în regia Carmen Lidia Vidu

Textul spectacolului Pescarul și sufletul său are la bază un basm scris de Oscar Wilde, publicat în 1891 în colecția de basme Casa cu rodii, continuare a volumului Prințul fericit și alte povești. Este o poveste dedicată lui Alice Heine, prințesă de Monaco și a fost scrisă ca o reacție la Micuța Sirenă a lui Hans Christian Andersen, unde o sirenă își dorește un suflet și să fie muritoare. Citeşte tot articolul


Carmen Lidia Vidu: “Cred că Bulgakov ar trebui uitat pentru o vreme” (interviu)

Carmen Lidia Vidu a intrat în viaţa mea în momentul în care a montat la Teatrul Naţional din Bucureşti Privighetoarea şi trandafirul de Oscar Wilde, cu Marius Manole, Eduard Adam şi Carmen Ungureanu în distribuţie, şi i-a dat acel "je ne sais quoi" de care orice piesă de teatru are nevoie.

Nu e uşor a pune un text atât de sensibil în scenă, mai ales într-o epocă în care încă există lupta între ce e convenţional şi ce nu în artă şi cultură. Dar deşi Wilde este autorul pe care însăşi recunoaşte că l-ar monta în întregime, Carmen a avut un traseu în lumea teatrală care a intrigat pe cei mai tineri dintre noi, suficient încât să îi căutăm spectacolele atât la TNB, cât şi în Green Hours. Citeşte tot articolul


Ziua Îndrăgostiților – o anchetă despre dragostea dintre cititori și personaje

Fiind primul Sfânt Valentin prin care trece Bookaholic, a trebuit să lăsăm şi noi inimioarele să zburde prin literatura universală şi să lăsăm câţiva "cuceritori" fictivi să iasă la lumină. Nu ne-am putut abţine din a întreba pe câţiva din prietenii noştri dacă ar fi să aleagă un personaj literar cu care ar avea (sau ar fi vrut la un moment dat să aibă) o aventură sau o poveste de dragoste, care ar fi acela şi de ce. Au răspuns Luiza Vasiliu, Răzvan Țupa, Adina Rosetti, Octavian Soviany, Chris Simion și Carmen Lidia Vidu!

Citeşte tot articolul