Tag: cele mai vandute carti la gaudeamus

Cele mai vândute cărți la Gaudeamus 2017

În urmă cu 4 zile, pe 26 noiembrie 2017, s-a încheiat cea de-a XXIV-a ediție a celui mai mare târg de carte autohton, Gaudeamus. Ca de obicei, au fost peste 300 de expozanți, peste 800 de evenimente (din nou, cei care ați mai citit ce am mai scris de-a lungul timpului despre târguri de carte, știți că opinia mea e că sunt mult prea multe evenimente pe metrul pătrat, în special lansări de cărți, care se „canibalizează” unele pe altele), peste 125.000 de vizitatori (am avut senzația, totuși, că a fost mai aglomerat de atât anul acesta, mai ales în primele două zile, ceea ce m-a bucurat, desigur). Invitatul de onoare al ediţiei Gaudeamus de anul acesta a fost Uniunea Europeană, prin intermediul Reprezentanței Comisiei Europene - o alegere cel puțin stranie, dacă mă întrebați pe mine, dat fiind că „tradiția” e să fie invitată o țară, plus că în program au fost mult prea multe evenimente culinare/financiare/nelegate propriu-zis de domeniul editorial -, iar preşedintele de onoare al Târgului a fost scriitorul și jurnalistul Matei VișniecCiteşte tot articolul