Tag: gaudeamus 2017

Gabriel Liiceanu în dialog cu Sorin Lavric

Vă invităm sâmbătă, 27 ianuarie, ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o întâlnire cu Gabriel Liiceanu și Sorin Lavric despre volumul „Continentele insomniei“, bestseller Humanitas la Gaudeamus 2017. Dialogul va fi urmat de o sesiune de autografe. Citeşte tot articolul


Cele mai vândute cărți la Gaudeamus 2017

În urmă cu 4 zile, pe 26 noiembrie 2017, s-a încheiat cea de-a XXIV-a ediție a celui mai mare târg de carte autohton, Gaudeamus. Ca de obicei, au fost peste 300 de expozanți, peste 800 de evenimente (din nou, cei care ați mai citit ce am mai scris de-a lungul timpului despre târguri de carte, știți că opinia mea e că sunt mult prea multe evenimente pe metrul pătrat, în special lansări de cărți, care se „canibalizează” unele pe altele), peste 125.000 de vizitatori (am avut senzația, totuși, că a fost mai aglomerat de atât anul acesta, mai ales în primele două zile, ceea ce m-a bucurat, desigur). Invitatul de onoare al ediţiei Gaudeamus de anul acesta a fost Uniunea Europeană, prin intermediul Reprezentanței Comisiei Europene - o alegere cel puțin stranie, dacă mă întrebați pe mine, dat fiind că „tradiția” e să fie invitată o țară, plus că în program au fost mult prea multe evenimente culinare/financiare/nelegate propriu-zis de domeniul editorial -, iar preşedintele de onoare al Târgului a fost scriitorul și jurnalistul Matei VișniecCiteşte tot articolul


Audiobook „Iubirile pentru care a plâns și Dumnezeu” – 14 poeme de dragoste scrise de Adrian Artene și recitate de Ion Dichiseanu

Editura Tracus Arte a lansat, în cadrul Târgului internațional de carte „Gaudeamus”, excepționalul audiobook „Iubirile pentru care a plâns și Dumnezeu. Cu o grafică remarcabilă, acesta conține 14 poeme de dragoste scrise de jurnalistulAdrian Artene și recitate, într-un mod original, de renumitul actor de teatru și film Ion Dichiseanu. Citeşte tot articolul


Poeți de colecție, la Gaudeamus

Standul Cartier. Nivelul 00, standul 20 Poeți de colecție: Claudiu Komartin, Emil Brumaru, Nichita Stănescu, Petre Stoica, A.E.Baconsky Invitaţi: Claudiu Komartin, Matei Vișniec, Radu Vancu, Marius Chivu, Em.Galaicu-Păun.

(Închis) Concurs: Câștigă un pachet de cărți Nemira în valoare de 200 lei!

Mai este tare puțin până începe cea de-a XXIV-a ediție a Târgului Internațional Gaudeamus - Carte de Învățătură, care va avea loc anul acesta între 22 și 26 noiembrie, în același pavilion central al Romexpo. Spre sfârșitul toamnei și la fix pentru vacanța de iarnă apar, grație Gaudeamus, cele mai numeroase cărți din an, așa că noi ne pregătim să ne umplem casele, ca de obicei, cu multe, multe, cât de multe volume putem, să avem ce citi până la anul. La acest lucru s-au gândit și prietenii de la Editura Nemira, de aceea au pregătit pentru noi nu numai noutăți editoriale faine (le puteți consulta aici, aici și aici), ci și reduceri consistente - toate cărțile au reducere de 20%, iar pachetele de cărți au 35% reducere (și, bonus pentru cei care nu ajung la târg, toată oferta e valabilă și pe nemira.ro). În plus, pentru a ne face cumpărăturile la standul lor mai plăcute, ne-au propus și un concurs simpatic. Toate detaliile de care ai nevoie sunt de găsit în cele ce urmează. Citeşte tot articolul


„Nopţi albe. Jurnal de călătorie în Egipt”, de Oana Păun – fragment

O bursă de nouă luni la Cairo, alături de alte colege din România, este ocazia perfectă pentru o tînără absolventă a secţiei de arabă de la Universitatea din Bucureşti să descopere Egiptul la începutul anilor 2000. Cazată la un cămin pentru studenţii străini veniţi să înveţe limba arabă, reuşeşte pe parcurs să se amestece printre locuitorii capitalei, să le înţeleagă cultura şi obiceiurile, să savureze mîncarea şi băuturile locale, dar şi să viziteze alte locuri din Egipt, de la Alexandria la Luxor şi de la oaza Siwa la Muntele Sinai. Iar araba literară pe care o aprofundează la universitate este completată de limba vorbită de oamenii obişnuiţi, mult simplificată şi greu de înţeles pentru cei care au studiat doar pe băncile facultăţii. Nopţi albe este o carte despre locuri, istorii şi personaje dintre cele mai diverse, dar şi despre prietenii legate între străini aflaţi departe de casă, o carte despre un altfel de Egipt, văzut aproape din perspectiva localnicilor. Citeşte tot articolul


Arta fotografică și albumele de familie – unele dintre cele mai mari pasiuni ale Romanovilor, ultima familie de țari ai Rusiei

Editura Trei va lansa la Târgul International de carte Gaudeamus (22-26 noiembrie), în colecția de Istorie, cartea-fenomen: Romanovii 1613 – 1918, de Simon Sebag Montefiore. Saga istorică ce a cucerit deja întreaga lume și este bestseller internațional spune povestea intimă a ascensiunii și prăbușirii fabuloasei dinastii a Romanovilor. Citeşte tot articolul


Lansare de carte: „Vedere din Turnul Eiffel. Portrete civile, crochiuri politice”, de Cristina Hermeziu

Lansarea cărții  „Vedere din Turnul Eiffel. Portrete civile, crochiuri politice - 10 ani de jurnalism de la Paris, de Cristina Hermeziu, va avea loc în cadrul celei de-a 24-a ediții a Târgului Internațional Gaudeamus - Carte de Învățătură, duminică, 26 noiembrie, ora 11:00,  Nivel 7.70, Stand 368, editura Junimea. Participă: Doina Jela, Mircea Vasilescu. Amfitrion: Lucian Vasiliu, directorul editurii Junimea.

Radio România vă invită la GAUDEAMUS 2017!

Iniţiat şi organizat de Radio România, Gaudeamus, „cel mai citit târg de carte de la cel mai ascultat radio” - va avea loc în intervalul 22 – 26 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo. Invitatul de onoare al ediţiei cu numărul 24 este COMISIA EUROPEANĂ, prezentă la târg cu un stand generos şi cu un program de evenimente bogat şi variat, adresat deopotrivă profesioniştilor din industria de editare şi publicului larg, de toate vârstele. Citeşte tot articolul