„Am primit romanul ăsta exact aşa: gata scris. Mi l-a dăruit, la ceas de seară, un bărbat ciudat, cu un ochi ceva mai mare decît celălalt. Nu s-a prezentat, i-am aflat mai tîrziu numele. Mi-a spus că are încredere în mine şi că eu voi şti mai bine ce să fac cu manuscrisul lui. L-am întrebat despre ce e vorba înăuntru. Mi-a spus că despre lucruri mici, aproape invizibile, despre o lupă şi nişte insecte, despre iubiri şi cuvinte într-o limbă necunoscută. Mi-a zis că, dacă îmi place, îl pot semna eu, el n-o să se supere. M-a rugat la sfîrşit să-i promit însă că nu-i voi schimba titlul ăsta imposibil: Cexina Catapuxina. I-am promis. Mi-a strîns mîna, apoi a plecat. Sper că, oriunde ar fi acum, îi e bine.” (Matei Florian)

Citeşte tot articolul