Tag: fatalism

Fatalitate şi realism în “Familia lui Pascual Duarte” de Camilo José Cela

Familia lui Pascual Duarte este romanul care a impus un scriitor aparte, pe spaniolul Camilo José Cela. De ce aparte? Pentru că, la numai 26 de ani, reuşea să se impună printr-un roman bine scris, bine strunit, atât la nivelul tramei, cât şi la nivelul limbii. Deşi prima ediţie, apărută în 1942, a avut succes imediat, cea de-a doua ediţie a fost interzisă prin intervenţiile deloc voalate ale Bisericii Catolice. Limbajul brut, imoralitatea personajelor, mediul imund surprins în carte, iată numai câteva argumente care au stat, probabil, la baza acestei decizii, decizie care nu miră, totuşi, căci, în 1942, în plin război, în plin haos, cuvântul Bisericii, fie ea ortodoxă sau catolică, cu greu putea fi contestat. Asta nu înseamnă că, în timpuri ceva mai liniştite, ea nu a încercat, cu succes chiar, să îşi impună voinţa în diverse ocazii, afurisind cărţi şi autori. Citeşte tot articolul

Jose Luis Peixoto, „Nici o privire”: despre implacabil, într-un roman de debut care-i schimbă viața autorului

„Tăcerea așteptării mă înfioară. Ultima oaie s-a culcat alături de corpurile încolăcite ale celorlalte, sub stejarul de plută cel mare. Mă gândesc: oamenii sunt oi care nu dorm, sunt oi care pe dinăuntru sunt lupi. Soarele e în continuare foc și pară în lenta combustie aerului și a pământului. Sub aceeași umbră ca și mine, rezemată de același trunchi, bâta pare un om care mă privește cu milă. În fața mea, greoaie, cățeaua ridică din când în când privirea, știind și ea ce va urma.” Este unul dintre primele monologuri din carte, și sunt condensate aici și ritmul bolnăvicios și narcotizant al scrierii lui Jose Luis Peixoto și arșița copleșitoare ce învăluie micul sat de sub Muntele Măslinilor, dar mai ales plumbul așezat peste destinele tuturor  personajelor ciudate, magistrale. Citeşte tot articolul