Tag: odeon

Bookaholic a câștigat premiul pentru Media Culturală – Proiecte Online la Gala Radio România Cultural

Aseară, în cadrul Galei organizate de Radio România Cultural, Bookaholic a primit premiul pentru Media Culturală - Proiecte Online. Este un premiu care ne bucură foarte mult, o nouă confirmare a faptului că modul nostru de-a privi și de a face lucrurile este unul bun. Ne onorează cu atât mai mult premiul primit în cadrul galei de la teatrul Odeon cu cât printre laureați s-au aflat nume importante și proiecte impresionante, pe care le admirăm, cum ar fi Victor Rebengiuc, Angela Gheorghiu, Dan Sociu, filmul Poziția Copilului sau Astra Film Festival de la Sibiu. Citeşte tot articolul

O dramă codată oniric. „Mă întorc de departe”, Sala Studio, Teatrul Odeon

Având la bază studii de literatură şi debutând ca actriţă, Claudine Galéa s-a remarcat mai degrabă prin textele sale pentru scenă şi pentru teatrul radiofonic, pentru care a şi fost recompensată cu premii prestigioase, precum Marele Premiu pentru Literatură Dramatică sau Prix des Radiophonies. Una dintre piesele ei, Mă întorc de departe (2003), a ajuns şi pe scenele româneşti – adaptată de Theo Herghelegiu pentru Sala Studio a Teatrului Odeon (cu o structură ideală pentru proiecte experimentale) şi montată în luna iunie, la sfârşitul stagiunii 2011-2012 –, propunând o poveste în care comedia se îmbină cu o profundă şi neaşteptată dramă, dezvăluită abia în final şi conferind noi valenţe întregii trame. Theo Herghelegiu, care, ca mulţi oameni de teatru, a trecut întâi pe la Litere, ajungând apoi la UNATC, este, de mai bine de zece ani, cunoscută în mediul teatral pentru promovarea producţiilor independente, alternative, câştigând şi Premiul Uniter, în 2001, pentru teatru alternativ şi pentru înfiinţarea companiei „Teatrul Inexistent”. Citeşte tot articolul

Trecutul apare întotdeauna ca „belle époque“. Farmecul decadenţei în „joi mega.Joy”

Pe scena Teatrului Odeon, Radu Afrim a montat, în 2006, un spectacol care se mai joacă şi azi, ce e drept destul de rar, dar care şi-a păstrat acelaşi farmec, precum şi un public fidel. Nu ştiu alt regizor care să aibă un public mai constant şi mai pasionat, care să îl urmeze peste tot în ţară, la orice nouă producţie. Aş spune eu din două motive: unul ar fi o distribuţie care îi aduce în acelaşi tablou pe unii dintre cei mai buni actori ai teatrului românesc (e ca şi cum ai vedea istoria teatrului recent desfăşurându-se în timp real), precum Rodica Mandache, Dorina Lazăr, Irina Mazanitis sau Constantin Cojocaru; al doilea motiv l-aş pune sub semnul decadenţei cu care Afrim îşi învăluie povestea, o modalitate unică de a face teatru în România. După cum bine se ştie, Afrim, care a primit pentru acest spectacol Premiul Uniter în 2007, este un regizor al poeticului, iar anul 2006 era încă într-o perioadă când estetismul său era mai pur, mai izolat de amestecul cu socialul. Vorbim de joi mega. Joy. Citeşte tot articolul

Cel de-al zecelea cerc al infernului – amintirile

„Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva”, la Teatrul Odeon „Iartă-mă, dar te urăsc!” Scurt, tăios, dureros şi, în acelaşi timp, sincer. Au fost cu siguranţă ocazii când am fi vrut să rostim aceste vorbe. Uneori, poate chiar cuiva cu care suntem înrudiţi şi care ne-a făcut viaţa un iad. Dar un asemenea sentiment e păstrat sub cheie, căci cum să acceptăm, până şi faţă de noi, că putem să simţim ceva atât de puternic negativ pentru cineva de acelaşi sânge cu noi? Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc intră din nou pe un teritoriu delicat (aşa cum nu se sfiesc să o facă nici în „Grădinile groazei”, montat tot la Odeon) şi pun în scenă drama unei femei, Agnes (Diana Gheorghian), a cărei viaţă este anulată, indirect, chiar de sora sa, Viola (Oana Ştefănescu). Citeşte tot articolul

Tirania familiei – Grădinile Groazei la Teatrul Odeon

Ce Hitler, ce Stalin, ce războaie mondiale, ce criză economică? Adevăratele războaie, crude şi absurde, se poartă chiar în ograda noastră, în propria noastră casă, iar duşmanii ne devin înseşi rudele. Uneori, totul porneşte de la un pitic ornamental pe care cumnata, de la care l-am primit cadou, insistă să-l ţinem în propria curte. Apoi, picătură cu picătură, lucrurile degenerează: încă un scaun kitsch în livingul stilat, pe urmă vechiturile din garaj, moştenire de familie, care înlocuiesc mobila scumpă (dar cam sumară) din noua casă, amplasată, tragic, chiar lângă casa cumnatei. Citeşte tot articolul

Carmen Lidia Vidu: “Cred că Bulgakov ar trebui uitat pentru o vreme” (interviu)

Carmen Lidia Vidu a intrat în viaţa mea în momentul în care a montat la Teatrul Naţional din Bucureşti Privighetoarea şi trandafirul de Oscar Wilde, cu Marius Manole, Eduard Adam şi Carmen Ungureanu în distribuţie, şi i-a dat acel "je ne sais quoi" de care orice piesă de teatru are nevoie.

Nu e uşor a pune un text atât de sensibil în scenă, mai ales într-o epocă în care încă există lupta între ce e convenţional şi ce nu în artă şi cultură. Dar deşi Wilde este autorul pe care însăşi recunoaşte că l-ar monta în întregime, Carmen a avut un traseu în lumea teatrală care a intrigat pe cei mai tineri dintre noi, suficient încât să îi căutăm spectacolele atât la TNB, cât şi în Green Hours. Citeşte tot articolul