Citind Pendulul lui Foucault (1988), înţelegi de unde s-au inspirat Dan Brown şi alţi scriitori amatori de literatură senzaţionalistă, cu iz ezoteric, dar cartea nu a fost un bestseller, căci nu face compromisul unei intrigi uşurele, tot mai des întâlnită în literatura de gen din următorii ani, mergând pe o reţetă sigură, cu succes la publicul larg. Aşadar, nu Dan Brown a fost iniţiatorul acestei tendinţe de resuscitare a interesului faţă de misterele templierilor şi faţă de ceea ce se presupune că s-ar afla în spatele „adevărurilor” religioase, ci Umberto Eco, în Pendulul lui Foucault, o carte amplă, construită multiplu, îmbinând romanul istoric cu cel de mistere şi, evident, cu cel ironic, postmodern. Citeşte tot articolul