Să citeşti un roman englezesc de secol XIX poate fi plictisitor, extravagant, delectabil, enervant sau dimpotrivă. Să ţi se vorbească însă despre el e, mai de fiecare dată, o plictiseală. Am început să citesc Jane Austen pentru că numele ei declanşează foarte des grimase greu de controlat şi foarte simplu de citit. Şi bărbaţii şi femeile fac asta, ele, ce-i drept, mai rar. Nu neapărat pentru că i-au citit din scoarţă în scoarţă romanele, ci, dacă nu din solidaritate feminină, măcar pentru că încearcă o senzaţie de posibil confort  emoţional la gîndul că Mr. Darcy chiar ar putea să existe, indiferent de ce s-ar putea întâmpla cu Colin Firth. Citeşte tot articolul