Pătura groasă de zăpadă îmi face poftă să scriu despre o carte numai bună de scuturat în zile ca astea. E un clasic de proporţii respectabile, genul în jurul căreia te învîrţi mult pînă s-o alegi, una pe care  aş pune-o în oglindă cu Război şi pace. Şi e, mai ales, acel gen de roman care nu se mai scrie şi care nu se mai poate scrie azi: buna şi vechea panoramă cu vedere de sus, oferită cînd cu maliţie, cînd cu ironie, cînd cu înţelegere de un observator care are acces la fiecare gînd şi copcă de corset. E o carte cu personaje de toată mîna, dar foarte clar distribuite în rol, excepţii confirmînd doar regulile unei lumi bine aşezate, chiar şi în ficţiune. E Bîlciul deşertăciunilor. Citeşte tot articolul