Tag: Ruxandra Demetrescu

Eveniment Victor Ieronim Stoichiță: lansarea volumului „Imaginea celuilalt. Negri, evrei, musulmani și țigani în arta occidentală în zorii epocii moderne, 1453-1800”

Sâmbătă, 21 aprilie, la ora 17.30, librăria Humanitas de la Cișmigiu va găzdui o întâlnire cu reputatul istoric de artă și profesor la Universitatea din Fribourg Victor Ieronim Stoichiță, care revine în fața cititorilor din București pentru prezentarea volumului Imaginea celuilalt. Negri, evrei, musulmani și țigani în arta occidentală în zorii epocii moderne. 1453-1800, cea mai recentă carte publicată în seria de autor de la Editura Humanitas. Vorbim despre reprezentările în artă ale Celuilalt interior, prezent deja pe teritoriul Europei sau care o invadează și a unei alterități exterioare, cea văzută și imaginată de la distanță odată cu descoperirea Americii. Invitați alături de autor sunt Anca Oroveanu și Ruxandra Demetrescu, istorici de artă și traducătoare ale volumului. Ioana Măgureanu, istoric de artă, și Andrei Oișteanu, etnolog, antropolog, istoric al religiilor și mentalităților. Citeşte tot articolul


Eveniment Victor Ieronim Stoichiţă sâmbătă, 18 aprilie, ora 17.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu

Editura Humanitas vă invită sâmbătă, 18 aprilie, ora 17.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu  pentru o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă prilejută de lansarea noului său volum Cum se savurează un tablou și alte studii de istoria artei. Alături de autor, la eveniment vor participa prof. univ. Anca Oroveanu, Universitatea Naţională de Arte, prof. univ. Ruxandra Demetrescu, Universitatea Naţională de Arte, dr. Ioana Măgureanu, Facultatea de Istoria şi Teoria Artei, Universitatea Naţională de Arte şi dr. Cosmin Ungureanu, Muzeul Naţional de Artă al României. Citeşte tot articolul

Întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă la Librăria Humanitas de la Cişmigiu

Luni, 31 martie, ora 19.00 vă aşteptăm în librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă, profesor al Universităţii din Fribourg. În dezbatere, "Efectul Sherlock Holmes.Trei intrigi cinematografice"cel mai recent titlu apărut în seria de autor Victor Ieronim Stoichiţă la editura Humanitas. Participă, alături de autor, Anca Oroveanu, profesor al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti şi director ştiinţific New Europe College - Institut de Studii Avansate Bucureşti, Ruxandra Demetrescu, profesor al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Sorin Alexandrescuprofesor al Universităţii din Bucureşti şi director al Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI) şi Vlad Russo, redactor al editurii Humanitas. Citeşte tot articolul