Este facil și în același timp atât de dificil să vorbești despre copilărie, despre propria ta copilărie. Este o provocare să te cauți, să te recompui, să te regăsești, readuci și să reintri în conștiința ta de atunci, să îți amintești cum gândeai, ce îți plăcea, ce te fascina sau dimpotrivă, ce te speria, care îți erau temerile. Există riscul de a te contamina cu idei târzii, cu prejudecăți și grile de interpretare nespecifice minții unui copil. Se poate să condamni postum ceea ce cândva adorai și te făcea fericit, să blamezi persoane pe care le respectai sau pentru care îți manifestai devoțiunea. Există acest risc, și este un risc asumat. Cu siguranță însă că printre gânduri și amintiri, se recompun fragil și sentimentele autentice, păstrate intacte undeva într-un colț de suflet. Sunt lucruri despre care nu mai știi, pe care nu le mai conștientizezi, care stau ghemuite acolo timid într-o firidă fină pentru că nu le-ai mai chemat, nu le-ai mai interogat de ani și ani. Dar ele nu au pierit, ci au stat într-o încremenire cuminte așteptându-și timpul. Citeşte tot articolul