Sîmbătă, 28 octombrie, ora 18.00, pe scena Ateneului Român, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, va avea loc un dialog între două personalităţi marcante ale lumii artistice contemporane: George Banu – profesor, teoretician și reputat critic al teatrului european, şi Ion Caramitru – actor, regizor, director al Teatrului Naţional din Bucureşti. Citeşte tot articolul
Cautare dupa "conferinte"
Drumul către succes e pavat cu… povești care te inspiră! – Conferințele BookLand Evolution Arad
De-a lungul vieții ajungem sa fim suma experiențelor noastre și a celor împărtășite de către cei din jur. Pentru că fiecare om ne modelează în felul său! Fie că avem aceleași opinii sau nu. Unii iți întăresc propriile tale convingeri, alții îți câștigă încrederea și te fac să realizezi că încă ai foarte multe lucruri de învățat. Dincolo de profesionalism, cheia succesului constă în felul în care înțelegem și ne însușim realitatea înconjurătoare. Iar cel mai ușor este să învățăm de la cei pe care îi admirăm, de la cei care nu numai că au găsit cheia, dar au și deschis poarta succesului într-un anumit domeniu. Dacă ți-ai pus în gând să dobândești succesul în cariera ta, ei bine, acum e momentul pentru o porție bună de tips&tricks direct de la sursă, care să te inspire și din care să extragi cele mai relevante învăţăminte pentru tine. Citeşte tot articolul
Drumul către succes e pavat cu… povești care te inspiră! – Conferințele BookLand Evolution Oradea
De-a lungul vieții ajungem sa fim suma experiențelor noastre și a celor împărtășite de către cei din jur. Pentru că fiecare om ne modelează în felul său! Fie că avem aceleași opinii sau nu. Unii iți întăresc propriile tale convingeri, alții îți câștigă încrederea și te fac să realizezi că încă ai foarte multe lucruri de învățat. Dincolo de profesionalism, cheia succesului constă în felul în care înțelegem și ne însușim realitatea înconjurătoare. Iar cel mai ușor este să învățăm de la cei pe care îi admirăm, de la cei care nu numai că au găsit cheia, dar au și deschis poarta succesului într-un anumit domeniu. Dacă ți-ai pus în gând să dobândești succesul în cariera ta, ei bine, acum e momentul pentru o porție bună de tips&tricks direct de la sursă, care să te inspire și din care să extragi cele mai relevante învăţăminte pentru tine. Citeşte tot articolul
Drumul către succes e pavat cu… povești care te inspiră! – Conferințele BookLand Evolution Satu Mare
De-a lungul vieții ajungem sa fim suma experiențelor noastre și a celor împărtășite de către cei din jur. Pentru că fiecare om ne modelează în felul său! Fie că avem aceleași opinii sau nu. Unii iți întăresc propriile tale convingeri, alții îți câștigă încrederea și te fac să realizezi că încă ai foarte multe lucruri de învățat. Dincolo de profesionalism, cheia succesului constă în felul în care înțelegem și ne însușim realitatea înconjurătoare. Iar cel mai ușor este să învățăm de la cei pe care îi admirăm, de la cei care nu numai că au găsit cheia, dar au și deschis poarta succesului într-un anumit domeniu. Dacă ți-ai pus în gând să dobândești succesul în cariera ta, ei bine, acum e momentul pentru o porție bună de tips&tricks direct de la sursă, care să te inspire și din care să extragi cele mai relevante învăţăminte pentru tine. Citeşte tot articolul
Drumul către succes e pavat cu… povești care te inspiră! – Conferințele BookLand Evolution Baia Mare
De-a lungul vieții ajungem sa fim suma experiențelor noastre și a celor împărtășite de către cei din jur. Pentru că fiecare om ne modelează în felul său! Fie că avem aceleași opinii sau nu. Unii iți întăresc propriile tale convingeri, alții îți câștigă încrederea și te fac să realizezi că încă ai foarte multe lucruri de învățat. Dincolo de profesionalism, cheia succesului constă în felul în care înțelegem și ne însușim realitatea înconjurătoare. Iar cel mai ușor este să învățăm de la cei pe care îi admirăm, de la cei care nu numai că au găsit cheia, dar au și deschis poarta succesului într-un anumit domeniu. Dacă ți-ai pus în gând să dobândești succesul în cariera ta, ei bine, acum e momentul pentru o porție bună de tips&tricks direct de la sursă, care să te inspire și din care să extragi cele mai relevante învăţăminte pentru tine. Citeşte tot articolul
Drumul către succes e pavat cu… povești care te inspiră! – Conferințele BookLand Evolution Cluj-Napoca
De-a lungul vieții ajungem sa fim suma experiențelor noastre și a celor împărtășite de către cei din jur. Pentru că fiecare om ne modelează în felul său! Fie că avem aceleași opinii sau nu. Unii iți întăresc propriile tale convingeri, alții îți câștigă încrederea și te fac să realizezi că încă ai foarte multe lucruri de învățat. Dincolo de profesionalism, cheia succesului constă în felul în care înțelegem și ne însușim realitatea înconjurătoare. Iar cel mai ușor este să învățăm de la cei pe care îi admirăm, de la cei care nu numai că au găsit cheia, dar au și deschis poarta succesului într-un anumit domeniu. Dacă ți-ai pus în gând să dobândești succesul în cariera ta, ei bine, acum e momentul pentru o porție bună de tips&tricks direct de la sursă, care să te inspire și din care să extragi cele mai relevante învăţăminte pentru tine. Citeşte tot articolul
Drumul către succes e pavat cu… povești care te inspiră! – Conferințele BookLand Evolution Târgu Mureș
De-a lungul vieții ajungem sa fim suma experiențelor noastre și a celor împărtășite de către cei din jur. Pentru că fiecare om ne modelează în felul său! Fie că avem aceleași opinii sau nu. Unii iți întăresc propriile tale convingeri, alții îți câștigă încrederea și te fac să realizezi că încă ai foarte multe lucruri de învățat. Dincolo de profesionalism, cheia succesului constă în felul în care înțelegem și ne însușim realitatea înconjurătoare. Iar cel mai ușor este să învățăm de la cei pe care îi admirăm, de la cei care nu numai că au găsit cheia, dar au și deschis poarta succesului într-un anumit domeniu. Dacă ți-ai pus în gând să dobândești succesul în cariera ta, ei bine, acum e momentul pentru o porție bună de tips&tricks direct de la sursă, care să te inspire și din care să extragi cele mai relevante învăţăminte pentru tine.
Cel mai amplu proiect cultural – prin seria de 115 zile de conferințe organizate pentru tinerii de 14-24 ani din 23 orașe – oferă liceenilor și studenților o oportunitate excelentă de dezvoltare prin discuții libere, bazate pe experiență personală și interacțiune directă cu peste 500 profesioniști consacrați, care se alătură BookLand Evolution.
Peste 30,000 tineri sunt așteptați să participe şi în acest an!
A 4-a ediție a Conferințelor BookLand Evolution își redeschide porțile pentru tinerii din Târgu Mureș pe 10 -13 aprilie 2017 la Palatul Culturii, Sala Mică. De luni până joi (10-13 aprilie’17), în intervalul orar 14:30–16:00, vor urca pe scenă 11 profesioniști, care îi vor încuraja și motiva, prin exemplul personal, să facă alegerile potrivite, povestindu-le despre provocările care-i așteaptă, dar care nu trebuie să-i oprească din a-și continua drumul sau a-și asculta vocația. Astfel că, tinerii din Târgu Mureș îi vor avea în fața lor, pregătiți să le raspundă la orice întrebare, pe: Liviu Pancu, Adriana Constantin, Claudia Togănel, Vizi Imre, Titus Ilovan, Cristian Constantin, Hamar Alpár Benjámin, Dan Farcaș, Gal Sandor, Hermina Man, Laura Borotea.
Intrarea la conferințe este LIBERĂ!Despre BookLand BookLand a luat naștere in 2011, ca prim târg urban de carte la mall. S-a dezvoltat rapid într-o caravană națională activă timp de peste 600 zile, care a vizitat anual peste 40 orașe. Librăria online www.book-land.ro şi Tabăra Coolturală BookLand au devenit extensii naturale ale brandului cultural, iar seria de Conferinţe BookLand Evolution şi platforma www.inPractică.ro completează abordarea social-educațională asumată.
Reîncep Conferinţele BookLand Evolution în Alba Iulia!
Luni, 03 aprilie 2017, debutează seria de primăvară-vară a Conferințelor BookLand Evolution (ediţia a 4-a), cel mai amplu proiect cultural, care oferă liceenilor şi studenţilor din 23 de oraşe o oportunitate excelenţă de dezvoltare personală prin discuţii libere cu peste 500 de profesionişti consacraţi. Citeşte tot articolul
Drumul către succes e pavat cu… povești care te inspiră! – Conferințele BookLand Evolution Sibiu
De-a lungul vieții ajungem sa fim suma experiențelor noastre și a celor împărtășite de către cei din jur. Pentru că fiecare om ne modelează în felul său! Fie că avem aceleași opinii sau nu. Unii iți întăresc propriile tale convingeri, alții îți câștigă încrederea și te fac să realizezi că încă ai foarte multe lucruri de învățat. Dincolo de profesionalism, cheia succesului constă în felul în care înțelegem și ne însușim realitatea înconjurătoare. Iar cel mai ușor este să învățăm de la cei pe care îi admirăm, de la cei care nu numai că au găsit cheia, dar au și deschis poarta succesului într-un anumit domeniu. Dacă ți-ai pus în gând să dobândești succesul în cariera ta, ei bine, acum e momentul pentru o porție bună de tips&tricks direct de la sursă, care să te inspire și din care să extragi cele mai relevante învăţăminte pentru tine. Citeşte tot articolul
Drumul către succes e pavat cu… povești care te inspiră! – Conferințele BookLand Evolution Brașov
De-a lungul vieții ajungem sa fim suma experiențelor noastre și a celor împărtășite de către cei din jur. Pentru că fiecare om ne modelează în felul său! Fie că avem aceleași opinii sau nu. Unii iți întăresc propriile tale convingeri, alții îți câștigă încrederea și te fac să realizezi că încă ai foarte multe lucruri de învățat. Dincolo de profesionalism, cheia succesului constă în felul în care înțelegem și ne însușim realitatea înconjurătoare. Iar cel mai ușor este să învățăm de la cei pe care îi admirăm, de la cei care nu numai că au găsit cheia, dar au și deschis poarta succesului într-un anumit domeniu. Dacă ți-ai pus în gând să dobândești succesul în cariera ta, ei bine, acum e momentul pentru o porție bună de tips&tricks direct de la sursă, care să te inspire și din care să extragi cele mai relevante învăţăminte pentru tine. Citeşte tot articolul
Reîncep Conferinţele BookLand Evolution în Ploiești!
Luni, 13 martie 2017, debutează seria de primăvară-vară a Conferințelor BookLand Evolution (ediţia a 4-a), cel mai amplu proiect cultural, care oferă liceenilor şi studenţilor din 23 oraşe o oportunitate excelenţă de dezvoltare personală prin discuţii libere cu peste 500 profesionişti consacraţi. Citeşte tot articolul
Reîncep Conferinţele BookLand Evolution în Bucureşti!
Luni, 6 martie 2017, debutează seria de primăvară-vara a Conferinţelor BookLand Evolution (ediţia a 4-a), cel mai amplu proiect cultural, care oferă liceenilor şi studenţilor din 23 oraşe o oportunitate excelenţă de dezvoltare personală prin discuţii libere cu peste 500 profesionişti consacraţi. Citeşte tot articolul
Alice Roberts, realizator de emisiuni de știință BBC, invitată via Skype la conferințele Zilele Evoluției
În weekendul 10-12 februarie, echipa ASUR și Editura Humanitas vă invită la întâlnirile Zilele Evoluției - evenimente de știință asociate Darwin Days, serie care se organizează anul peste tot în lume. În fiecare zi va fi abordat un alt aspect al evoluției – riscurile și beneficiile vaccinării, ce ne spun embriologia și paleontologia despre evoluția noastră, cât de mare este influența genelor în viața noastră și cum a schimbat teoria evoluției felul în care vedem lumea. Citeşte tot articolul
Jorge Luis Borges despre tango: patru conferințe vor fi publicate în Spania
Jorge Luis Borges își pierduse demut vederea când, în anii ’60, avea să scrie mai multe poeme dedicate tangoului, muzica lui de suflet, și chiar să colaboreze cu celebrul Astor Piazzolla la crearea unor memorabile milongas, precum Jancinto Chiclana. Citeşte tot articolul