Jorge Luis Borges își pierduse demut vederea când, în anii ’60, avea să scrie mai multe poeme dedicate tangoului, muzica lui de suflet, și chiar să colaboreze cu celebrul Astor Piazzolla la crearea unor memorabile milongas, precum Jancinto Chiclana. Citeşte tot articolul
Tag: jorge luis borges
Borges la 80 de ani. Conversații. Cărțile și noaptea
Aveam cinci ani în 1986, când a murit scriitorul argentinian Jorge Luis Borges. Deci ar fi fost imposibil, cel puțin din acest motiv, să-l întâlnesc deși mi-ar fi plăcut. Și nu puținele poeme și povestiri pe care le-am citit din opera lui m-au făcut să mă gândesc, în mod stupid, la asta, ci altceva: “Borges la 80 de ani. Conversații. Cărțile și noaptea” (Polirom), o carte care nici măcar nu e a lui, ci una editată de poetul american Willis Barnstone, dar care cuprinde prelegeri și discuții purtate de Borges la New York, Boston, Chicago cu diverși oameni de litere sau de radio/tv pe când acesta avea 80 de ani. Citeşte tot articolul
Inscrieri la atelierul de scriitura creativa „Secretele capodoperei”
”Windows on the World” sau ce văd scriitorii de la ferestrele lor
Cinci manuscrise cu desene – Dostoievski, Proust, Borges, Tolkien, Beckett
Acum puțin timp vă arătam câteva fotografii cu scriitori în compania mașinilor de scris. Singurul lucru care le poate întrece, în opinia mea, este scrisul de mână.
Când descoperi (chiar și virtual) manuscrise ale unor autori faimoși nu poți să nu te bucuri. Întotdeauna mi s-a părut că felul în care scriem - mai ales în epoca tehnologiei - spune foarte multe lucruri despre noi, despre personalitatea noastră și, de ce nu, despre gusturile noastre. Cam așa este și cu scriitorii. Chiar nu contează că nu înțeleg limba rusă pentru a-i admira manuscrisele lui Dostoievski, de exemplu. Citeşte tot articolul
Insolitul în povestirile lui Adolfo Bioy Casares – O păpușă rusească
Pe bună dreptate prozatorul argentinian Adolfo Bioy Casares s-a revendicat de la scriitori ca Franz Kafka sau Borges – în colaborare cu cel din urmă, de altfel, a şi scris câteva volume. Imaginarul său, apropiat şi de cel al lui Mircea Eliade, este unul care, prin stranietatea sa, desfide cotidianul, uzualul. Cu alte cuvinte, personajele lui Casares sunt puse în situaţii în care banalul de zi cu zi este pur şi simplu anulat. Printr-un stil simplu, direct, concis, lipsit de orice podoabă stilistică inutilă, uşor histrionic, poveştile lui Adolfo Bioy Casares – mici bucăţi de virtuozitate literară – surprind acel insolit încapsulat în realitatea noastră de zi cu zi, care se dezvăluie unor personaje mai mult sau mai puţin pregătite pentru această revelaţie.