Noutăți

Informații în strânsă legătură cu lumea cărții din România de la prietenii și partenerii Bookaholic, comunicate de presă, cărți proaspăt ieșite de la tipar, traduceri, premii ș.a.m.d.

Noutate editorială: „Ghid pentru înțelegerea minții copilului”, de Alistair Cooper, Sheila Redfern

Cartea de față este o bine-venită alternativă la abordările de parentaj superficiale, care se rezumă la rețete pentru controlul și disciplinarea copilului și trec cu vederea bogata viață afectivă și motivațională din spatele manifestărilor copilului. În acest sens, autorii arată că, dincolo de „gestionarea” comportamentelor, un aspect principal al sarcinii de a fi părinte constă în a fi conectat, într-un mod constat și autentic, la ceea ce gândește și simte copilul. Citeşte tot articolul


Singur în spațiu – „Astronautul din Boemia”, de Jaroslav Kalfař

Finalist la Center for Fiction’s First Novel Prize 2017

New York Times Book Review Editors' Choice 

Orfan de mic, crescut într-un sat din Cehia de bunicii săi iubitori, Jakub Procházka devine dintr-un cercetător modest primul astronaut al țării. Când o misiune periculoasă către Venus îi oferă atât șansa de a fi erou, așa cum și a dorit dintotdeauna, cât și un mijloc de a ispăși păcatele tatălui său, fost informator comunist, Jakub se aventurează curajos în necunoscut, lăsând-o în urmă pe Lenka, soția și prietena lui cea mai bună. Citeşte tot articolul


„Matei Brunul”, cel mai premiat roman semnat de Lucian Dan Teodorovici, a apărut în limba engleză

• „S-au scris atît de multe romane excelente despre viaţa în comunism în Rusia sovietică şi în ţările din Europa de Est, încît este greu pentru un scriitor să găsească azi un mod original de a descrie opresiunea, cruzimea şi nedreptatea instituţionalizate ale acestor regimuri înainte de colapsul lor din 1989. Dar Lucian Dan Teodorovici a reuşit să facă asta în Matei Brunul. (…) Este o realizare remarcabilă a unui scriitor care s-a născut în 1975 și care nu a cunoscut personal epoca pe care o descrie, putînd fi comparat cu clasici ai genului, precum Milan Kundera cu romanul Gluma.” (David Lodge) Citeşte tot articolul


„Tour de France” – declarația de dragoste a britanicului Julian Barnes pentru Franța

Editura Nemira vă invită miercuri, 14 martie, de la ora 19.00, la evenimentul de lansare a volumului „Tour de France”, de Julian Barnes – o declarație de dragoste pentru Franța de la un britanic. Evenimentul va avea loc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

Vorbesc despre carte: Marina Constantinescu, Adina Dinițoiu și Radu Paraschivescu.  Moderator: Dana Ionescu, redactor-șef Nemira. Citeşte tot articolul


Romanul „Stalin, cu sapa-nainte”, de Radu Ţuculescu, tradus în Germania

Romanul Stalin, cu sapa-nainte (Cartea Românească, 2009), de Radu Ţuculescu, a apărut la Mitteldeutscher Verlag, în traducerea lui Peter Groth, cu titlul Stalin, mit dem Spaten voran!, şi va fi lansat în cadrul Tîrgului Internaţional de Carte de la Leipzig, 15-18 martie 2018.

La aceeaşi editură va apărea, pînă la finalul acestui an, şi Măcelăria Kennedy (Polirom, 2017), tot în traducerea lui Peter Groth. Citeşte tot articolul


Doina Ruşti, Liliana Corobca şi Ioana Baetica Morpurgo, invitate la Madrid

Vineri, 9 martie, ora 19.00, la sediul Ambasadei României în Regatul Spaniei (Avenida Alfonso XIII nr. 157, 28016, Madrid), Doina Ruşti, Liliana Corobca şi Ioana Baetica Morpurgo sînt invitatele „Serilor Acasă la Ambasadă”, eveniment prilejuit de celebrarea Zilei Internaţionale a Femeii şi organizat de Ambasada României în Regatul Spaniei și de Asociația Freedom Smile, cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Citeşte tot articolul


Scriitorul Lucian Dan Teodorovici, invitat la Seriile Literary Arts Reading 2018 din SUA

Luni, 12 martie, de la ora 17:00, la Chapman University din California, Statele Unite ale Americii, în cadrul unei noi ediţii a Seriilor Literary Arts Reading, scriitorul Lucian Dan Teodorovici este invitat să vorbească studenţilor şi celor pasionaţi de literatură despre „cuvîntul scris” şi despre cei ce-l scriu. Evenimentul se va desfăşura sub egida John Fowles Center for Creative Writing şi este deschis publicului larg. Citeşte tot articolul


10 curiozități despre univers pe care le-am aflat din cartea „Astrofizica pentru cei grăbiți”, de Neil deGrasse Tyson

Poate încăpea esența universului într-o carte? Ei bine, cunoscutul astrofizician Neil deGrasse Tyson spune că da. El combină vastele sale cunoștințe despre astrofizică și abilitatea extraordinară de a rezuma datele științifice în volumul „Astrofizica pentru cei grăbiți”, apărut în colecția Acum pentru Viitor de la editura Trei, într-o abordare fascinantă a universului. Care este natura spațiului și a timpului, ce s-a petrecut după Big Bang, cum caută oamenii de știință alte planete sau alte forme de viață? Acestea sunt doar câteva dintre tematicile cosmice pe care cartea lui deGrasse Tyson le abordează într-un mod clar și succint, în capitole bine structurate, ce pot fi citite oriunde și oricând. Citeşte tot articolul


Cristina Andrei și Mara Wagner – invitate la festivalul Orașul și Literatura (LOFEST)

Scriitoarele Cristina Andrei și Mara Wagner sunt invitate la a treia ediție a festivalului „Orașul și Literatura” (LOFEST), care aduce laolaltă prozatori din România și din alte țări europene.

Festivalul se va desfășura în perioada 8-10 martie, la Institutul Cultural Român și la Muzeul Național al Literaturii Române. Evenimentele vor fi moderate de Paul Cernat, Caius Dobrescu, Ovidiu Șimonca și Cezar Gheorghe. Trei seri de lecturi publice, întâlniri cu cititorii și dezbateri pe marginea orașului văzut de scriitori din spațiul european. LOFEST e o contribuție la revigorarea prozei românești în spațiul public prin interacțiunea cu cititorii care vor participa la lecturile-dezbateri din fiecare seară. Citeşte tot articolul


Noutate editorială TREI: „Hygge. Arta daneză a fericirii”, de Marie Tourell Søderberg

Conceptul scandinav, pronunțat „hiu-gă”, face din Danemarca cea mai fericită țară de pe pământ. Fără să aibă un echivalent în română, acest cuvânt descrie un moment de fericire, căldură şi apropiere și îl întâlnim în lucrurile mărunte din viața noastră. Cu toții cunoaștem instinctiv acest sentiment de hygge. Îl trăim atunci când ne cuibărim în locul nostru preferat cu o carte de care ne lăsăm captivați sau când luăm masa împreună cu prietenii noștri. Dar nu toți știm cum să ne facem timp pentru asemenea momente. Citeşte tot articolul


Patru premii Oscar pentru „Forma apei”/„The Shape of Water”, de Guillermo del Toro

Forma apei/ The Shape of Water de Guillermo del Toro este câștigătorul a patru premii Oscar, ediția 2018: cel mai bun film, cel mai bun regizor, cea mai bună coloană sonoră (Alexandre Desplat), cea mai bună scenografie. Cea de-a 90-a ediție a Premiilor Academiei Americane de Film a avut loc duminică, 4 martie 2018, la Dolby Theater din Hollywood, Los Angeles. Mai multe detalii, aici. Citeşte tot articolul


Ediția germană a romanului „Mâța Vinerii”, de Doina Ruști, prezentă în expoziția „Strada Lipscani – Leipzigerstrasse”, Leipzig

Romanul „Mâța Vinerii” de Doina Ruști, apărut recent la Berlin (Klak Verlag), sub titlul „Freitagskatze”, în traducerea lui Roland Erb, va fi inclus în expoziția „Strada Lipscani – Leipzigerstrasse”, organizată de Ambasada României la Berlin, în colaborare cu Muzeul de Istorie al Municipiului București. Vernisajul va avea loc la Primăria orașului Leipzig, în data de 6 martie a.c., ora 17.00. Citeşte tot articolul


Jodi Picoult a învățat să citească la 3 ani, iar la 7 ani publica deja primul său poem

Jodi Picoult este o scriitoare americană extrem de prolifică, recunoscută și iubită de cititorii săi în primul rând pentru subiectele sensibile și delicate pe care le abordează în cărțile sale. Opt dintre cele douăzeci și trei de romane scrise de ea până acum au intrat direct în lista de bestselleruri a publicației New York Times, iar cărțile sale s-au vândut în peste 40 de milioane de exemplare peste tot în lume. Editura Trei a publicat în colecția Fiction Connection Mici lucruri mărunte și Vremea plecării. Citeşte tot articolul


Noutate editorială TREI: „Încă aud muzica noastră în gând”, de Agnès Martin-Lugand

De la autoarea fenomenului internațional Oamenii fericiți citesc și beau cafea

O meditație profundă asupra visurilor și ambițiilor fiecăruia dintre noi.

Yanis și Véra au tot ce le trebuie ca să fie fericiți: se iubesc ca în prima zi și au trei copii superbi. Singurul lucru îngrijorător este colaborarea tot mai problematică a lui Yanis cu Luc, partenerul lui de la firma de arhitectură și fratele Vérei. Ruptura dintre ei se produce în momentul în care Luc refuză o schimbare majoră pe care Yanis o așteaptă de mult. Susținut de soția sa și ajutat financiar de Tristan, un client apărut pe neașteptate și care îl admiră necondiționat, Yanis pornește până la urmă propria afacere. Citeşte tot articolul