David Pelham este art director-ul care în anii ’70 schimbă destul de mult faţa copertelor Penguin. Atât de mult încât cele mai multe din cănile şi sacoşele pentru cărţi Penguin poartă şi acum acea faţă. Câteva poveşti despre designul acestor coperte cu artistul care în final şi-a creat o carte a lui, o artisticăraie superbă, decupată în hârtie. Le luăm însă pe rând.
Penguin este unul dintre cei mai iubiţi publisheri, care a reuşit întotdeaună să ne atragă prin felul în care şi-a prezentat cărţile. În 2005, sărbătorindu-şi cei 70 de ani, designerii cărţilor din mai multe generaţii s-au reunit la Victoria & Albert Museum, iar în urma acestei faimoase întâlniri a apărut şi albumul Penguin by Designers, care cred că e o istorie vizuală demnă de urmărit în titlurile ei.
Acesta a fost contextul în care undele valului Pelham au revenit la suprafaţă, în care s-a vorbit de copertele altfel pemtru marile titluri ale colecţiei de ficţiune, dar şi de prima carte a cărei copertă nu a constat decât dintr-o poză… şi atât, care s-a întâmplat pentru prima dată (şi, se pare, pentru ultima dată) în era Pelham. Poza era a lui John Lennon.
Coperta propusă de Pelham în 1972 pentru Portocala Mecanică – de succesul ei deja ştim cu toţii.
Pelham ajunge la Penguin în 1968, după ce timp de 5 ani fusese art director la Harpers Bazar. Relaţiile sale cu artişti, fotografi, designeri au contat mult în noua aventură editorială. Nu numai că imaginea copertelor propusă de Pelham venea cu noi provocări grafice, vizuale, dar când simţea că provocarea îi depăşeşte simpatiile, avea în jurul lui specialiştii pe care se putea baza.
Coperta lui Pelham pentru Cu sânge rece, a lui Truman Capote, în 1970.
Aşa arăta Leagănul Pisicii, by Pelham, în 1973. Şi pentru că am ajuns aici, trebuie să vedeţi copertele propuse de el penru colecţia Fantasy a Penguin: aici. Sunt artă!
O poveste faină este cea în care Pelham se trezeşte în faţă cu, pe atunci, cel mai nou roman al lui John Barth, Lost in the Fun House. Nu se omora după John Barth şi nu avea nici cea mai mică idee pentru copertă. Îi pomeneşte la prânz despre roman prietenului său, Eduardo Paolozzi, sculptor şi artist preocupat de designul cărţilor. Acesta se dovedeşte nu numai un cititor împătimit al lui Barth, dar şi entuziasmat la culme de a se ocupa de coperta cu pricina:
While I had struggled with the manuscript and had found it to be unreadable, here was Eduardo saying he would provide a cover simply for the pleasure of reading Barth’s latest novel. Obviously I was relieved and delighted and this is the cover image that Paolozzi came up with, which was a detail from an existing print. While I found the image nothing more than visually pleasing, John Barth absolutely loved it and found it ‘so appropriate’. – spune Pelham într-un interviu pentru Creative Review.
Coperta pentru Barth şi foarte pe placul lui Barth, semnată de Eduardo Paolozzi în 1972.
Şi, cum spuneam, prima carte fără o literă pe copertă – The Penguin John Lennon, 1973:
I thought that – as we have two very famous icons here, Penguin and John Lennon – why not let the images do the work. If in doubt, you only have to look at the spine to see that it’s The Penguin John Lennon. This may possibly be the only commercial paperback ever to be published without a single word on its front cover. Possibly the first, and equally possibly the last.
O altă poveste ar fi cea cu Nabokov, care trimite editurii o scrisoare cerând ca nici o copertă a romanelor sale să nu fie ilsutrată de personaje (excepţia acceptată fiind doar Lolita) şi că totul trebuie transmis din “lettering”. Ca să-şi sublinieze intenţiile, aplică scrisorii o semnătură ale cărei linii îl fascinează pe designerul John Gorham, care, în ciuda restricţiilor auctoriale serios impuse, cere să se ocupe doar el de copertele cărţilor lui Nabokov. Şi totul începe cu Pnin şi continuă minunat, spre fericirea lui Nabokov însuşi.
Pentru toate aceste poveşti cu mari nume ale literaturii din anii ’70 şi mari designeri trebuie citit interviul cu David Pelham de aici şi de ascultat discuţia cu el, editorul şi actualul art director Penguin, din 2009, de la Design Museum, Londra: despre imporanţa copertei şi cum, spun ei, grija detaliului care s-a cam pierdut, aici.
Între timp, Davild Pelham şi-a construit o carte a lui, lansată în 2007, o minicapodoperă din hârtie frumos decupată. Se numeşte Trail şi lasă o urmă fantastică în lumea cărţilor, ilustraţiilor şi formelor.
Peisaje suprareale din Trail.
Mai multe despre poezia albă a lui Trail, care te iniţiază într-o altfel de privire şi conştientizare a contururilor, aici.
Am aruncat la un moment dat un ochi şi asupra copertelor de la noi, bucuroasă că încep să fie semnate de artişti contemporani români. Să se înmulţească, în spiritul Pelham şi a conexiunilor lui cu diferite medii, artişti!
