Bookaholic

În viața oricărui bookaholic sunt perioade când nu citește. A nu se înțelege prin “nu citește” că “nu citește deloc”, dar nici nu mai consumă cărți pe pâine la micul dejun, prânz și mai ales la gustarea de noapte, după cina cu o carte în mână. Își dă seama că n-a terminat o carte de două luni, că mai are cinci pe noptieră, că nu e la curent cu noile apariții și a ratat o nouă traducere dintr-un autor preferat sau că a uitat începutul la o carte părăsită cu ceva timp în urmă. Nu-mi spuneți că nu se întâmplă. Și atunci ne dăm cu capul de pereți și visăm la cărțile alea bune care ne dau ele cu capul de pereți, doar că nu avem timp chiar acum să le citim.

Se întâmplă. Sunt perioade aglomerate, când muncești ca apucatul și te îngropi în lucruri mult mai puțin plăcute sub formă de incipituri de powerpoint, conflicte de html și intrigi de excel și tot ce visezi seara e să ai timp de-o bere cu prietenii pe care nu i-ai văzut de câteva luni, să arunci mingea câinelui care a uitat cum arăți sau să nu adormi în timpul sexului, pe care oricum ai uitat cum se face. Asta dacă nu zaci la televizor, ceea ce, ca om care e bine mersi fără el de vreo 14 ani, nu vă doresc.

Mai sunt și perioadele “hedonistice”. Când ieși maniacal, socializezi în stânga și-n dreapta, îți petreci serile în club, ești nelipsit de la evenimente, dai cu subsemnatul la toate cârciumile proaspăt deschise și-ți faci prieteni noi. Când perioada asta se lungește însă peste limitele permise de lege și ficatul începe să dea semne de epuizare, te întorci spășit în dormitor cu o carte cu mult mai interesantă decât nota de plată de la bar.

Să nu uităm de momentele încărcate emoțional. Te-ai despărțit, ai o perioadă nasoală, s-au reactivat niște traume din copilărie, te-au pocnit revelațiile despre viață și mai ales moarte, faci un copil, nu faci un copil, te-a înșelat iubita, ți-ai înșelat iubitul, te-ai certat cu prietena cea mai bună despre care dintre voi e agresor emoțional și care victimă (nu întrebați, zău…), plângi că nu știi care-i sensul vieții și, cumva, nu-ți trece prin cap să citești chiar atunci că poate îl afli din cărți.

Sau perioadele de lentoare, depresive sau poate doar foarte obosite, când n-ai energie să te ridici din pat sau să fixezi altceva cu privirea decât tavanul, când mâncatul o dată pe zi e un efort prea mare și când nu bei nici cafea că nu se face singură.

Te simți vinovat atunci. Îți spui că nu va mai dura mult, că te vei reapuca de citit “ca pe vremuri”, îți cauți scuze și faci planuri, ba chiar cumperi mai multe cărți decât în perioadele normale. E ok, știi bine, o să treacă perioada asta, despărțirea nu e definitivă. 🙂

Și, decât să citești de dragul de-a citi și pentru că “trebuie” (celebra “mă forțez să citesc 10 pagini înainte să adorm), cu gândul la altceva, fără chef și cu energia de bookaholic jos, mai bine îți dai un pic de timp și spațiu să-ți revii și iei apoi o carte despre care știi că te va da cu capul de pereți. 🙂 Iar asta îți cam dai seama dacă o deschizi de câteva ori, e ceva puternic care te atrage acolo și care te va face să uiți de ppt-uri, beri sau drame amicale.