În urmă cu o săptămână vă spuneam, entuziasmată, că mai este puțin până la premiera filmului ”Sunt o babă comunistă!”, ecranizare a cărții omonime semnată de Dan Lungu, în regia lui Stere Gulea. Din fericire, grație invitației MediaPro, așteptarea a luat sfârșit. L-am văzut. Pe scurt, mi-a plăcut. Mult. Și vreau să vă rog să mergeți în cinematografe din 23 august. Despre de ce este acest film altfel, o briză nouă în cinematografia românească, mai jos.
Tag: Dan Lungu
(ÎNCHIS) Câștigă două pachete ”Sunt o babă comunistă!” (cartea + invitație dublă la film)
Filmul ”Sunt o babă comunistă!” va avea premiera pe 23 august
Nu știu dacă am avut ocazia să vă spun, dar sunt fană Dan Lungu - i-am citit aproape toate cărțile, inclusiv ”Sunt o babă comunistă!”, cartea sa care a avut cel mai mare ecou atât în România, cât și în străinătate.
De aceea, zvonul de mai bine de un an că tocmai acest volum va fi ecranizat nu m-a surprins, dar m-a intrigat și m-a făcut să aștept cu nerăbdare confirmarea acestuia. Când am primit-o, m-am bucurat tare. Acum sunt iar în așteptare - în așteptarea premierii filmului. Citeşte tot articolul
Noutăți în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași
Vara a debutat cu o veste excelentă pentru noi, iubitorii de cărți, sub numele de Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT). Aflat la prima ediție, festivalul va avea loc între 23 și 27 octombrie, preconizându-se a fi cel mai mare eveniment de acest tip din Europa de Est. Iașiul va deveni, timp de cinci zile, centrul industriei editoriale din Europa de Est, având în plan peste 150 de invitați speciali - autori premiați Nobel, vedete internaționale, profesioniști din domeniul cărții. Publicul larg va avea ocazia să întâlnească în cadrul evenimentului cei mai importanți scriitori, traducători, oameni de media, directori de festivaluri, critici literari din România și din întreaga lume. Citeşte tot articolul