
- A apărut un roman scris de un suedez, Kjell Espmark, despre viaţa lui Bartok în al Doilea Război Mondial. Din când în când îl ascult pe Bartók, pentru că îmi aduce aminte de Enescu, şi întotdeauna am admirat la amândoi pasiunea lor de culegători, valorificatori ai cântecelor populare care ar fi rămas multora necunoscute.
De curând am realizat cât de mulţi străini ne pot repera mai bine datorită lor – confirmarea a venit şi din partea lui Paul Bailey, scriitorul britanic prezent la FILB, ce recurge la personaje din România de pe vremea lui Enescu şi care îl şi aminteşte pe compozitor în romanul său Unchiul Rudolf, recunoscând că s-a apropiat de România datorită muzicii lui Enescu şi Bartók.
În continuare regret că nu vedem aşa ceva şi azi. Bine, mai mult sau mai puţin cu legătură, asta face parte dintr-o dilema a mea: de ce nu mai dăm un Enescu şi o Maria Tănase? Fond este, măcar de la Subcarpaţi şi tot ştim că este suficient 🙂
Revenind la carte, Espmark vorbeşte despre drama lui Bartók în vremea fascismului, despre confruntarea sa cu Goebbels, despre comedia umană faţă în faţă cu privarea de libertate. L-aş citi, clar. Dar până atunci, că tot e weekend, hai să ascultăm un Bartók frumos:
- A doua veste bună ar fi că fragmente din romanul În iad toate becurile sunt arse, de Dan Lungu, vor fi citite pe 20 ianuarie şi publicului vienez. Dan Lungu e la Viena cu o bursă de rezidenţă din partea Museumsquartier Viena, iar lectura fragmentelor în versiunea germană îi revine actorului de teatru şi film austriac Till Firit.
Mie mi-a plăcut romanul (recenzia aici), aşa că voi relua un fragment:
“Să-mi trag una, îmi amintesc totul, de-a fir a păr, că mă şi sperii, să nu fie vreo boală, ceva. Nimic din ce s-a întâmplat în viaţa aia din liceul ăla de doi bani nu vrea să se şteargă. Stau toate căcaturile lipite ca abţibildurile pe creierul meu alcoolizat, în puii mei, şi, oricât le-ai râcâi cu unghia, nu se lasă zgâriate un milimetru, parcă-s tatuate pe pielea creierului, dacă scârba asta de creier o fi având vreun fel de piele.”
- Vestea bună cu numărul 3: Viţelul de Aur, de Ilf şi Petrov, se pune în scenă la ArCub. Cartea celor doi ruşi teribili e considerată cel mai amuzant roman al secolului XX, prezentând aventurile simpaticului escroc Ostap Bender prin Uniunea Sovietică a anilor 1920.
De Ilf şi Petrov nu am citit decât America fără etaje (şi recenzia), dar îmi e de ajuns pentru a recomanda orice e semnat de ei 🙂 Spectacolul de la ArCub, în regia lui Eugen Gyemant, se joacă pe 29 ianuarie, iar eu vă sfătuiesc să vă luaţi bilete şi să trageţi cu ochiul la distribuţie aici.
- Vestea cu numărul 4 este că tocmai am ascultat ceva extrem de frumos de Mihai Eminescu. Nu mă credeţi? Imediat vă arăt, dar mai întâi vă spun vestea. Editura Casa Radio tocmai a lansat un audiobook Mihai Eminescu, intitulat Vis şi alte treizeci de poeme necunoscute.
Pare o bijuterie pentru că: antologia de poeme (care a stat la bază) a fost descifrată de regretatul eminescolog Petru Creţia; poemele sunt alese şi prezentate de Mircea Cărtărescu; în lectura lui Marcel Iureş. Volumul (carte cu CD inclus) vine însoţit de 5 pasteluri originale semnate de ilustratorul Tudor Jebeleanu. Mai frumos nici că se putea! Să ascultăm:
- Luni, pe 16, în podul de la Bastilia, vă aşteaptă la Porc cu Piper şi madlena lui Proust, cu Matei Martin şi Luca Niculescu. Despre madlenă şi uitare, cu ceai şi vin bun. Până atunci un pic de Proust.
matei martin 🙂
hahahaha, intotdeauna imi iese cum nu vreau :)) de-ar sti matei :))