Tag: amor

Un roman detectivistic şi erotic – “La belle Roumaine” de Dumitru Ţepeneag

„O veritabilă trilogie nomadă – scrie criticul şi istoricul literar Sanda Cordoş – realizează Dumitru Ţepeneag prin romanele Hotel Europa, Pont des Arts şi Maramureş. Naraţiune la persoana întâi (naratorul e un scriitor român exilat la Paris, având nostalgia limbii sale materne: «limba asta pestriţă şi peticită», Hotel Europa), trilogia reuneşte istoriile mai multor români migranţi pentru că «românii astăzi sunt ca italienii la începutul secolului» (Maramureş). Unele personaje schiţează explicaţii. «În ţara asta jalnică şi plină de băşcălie» - potrivit studentului Ion – «suntem toţi nişte comici nomazi». În opinia naratorului, plecarea în străinătate a devenit «program pentru viitor. Plecarea apărea în ochii acestor tineri ca unică şansă de salvare» (Hotel Europa). Părăsesc ţara – ajungând să se intersecteze – studenţi săraci, tineri cu handicap, pictori, femei frumoase şi cu spirit de aventură, ţărani din Maramureş.” (am citat din eseul Sandei Cordoş Noii nomazi. Tema migraţiei în literatura română postcomunistă, din volumul Lumi din cuvinte. Reprezentări şi identităţi în literatura română postbelică, Ed. Cartea Românească, 2012).   Citeşte tot articolul