În urmă cu o săptămână făceam o incursiune în poezia care de-a lungul timpului a fost pusă pe muzică. De altfel, poezia şi muzica au fost iniţial două arte ce mergeau mână în mână, inseparabil una de cealaltă. Ori epocile au curs ciclic şi, invariabil, istoria a ajuns să se repete, ori poezia pusă pe muzică a devenit actualmente un experiment artistic, la care din când în când se apelează pentru sublinierea unor idei şi/ sau sentimente. Spun asta pentru că aseară am fost la lectura "mizele poeziei", susţinută de poetul Răzvan Ţupa la librăria Bastilia, primul dintr-o serie pe care instituţia ante-menționată doreşte să o continue şi cu alţi poeţi, și care a adus muzica și poezia sub același acoperiș. Citeşte tot articolul
