
Probabil că fiecare are criteriile proprii după care alege cărțile pe care și le pune în geanta de plajă. Mie cele mai potrivite mi se par cărțile care te țin în suspans, sunt ușor de citit, dar nu sunt facile, au subiecte interesante, dar nu sunt prea profunde, pe scurt, care se citesc repede și „te prind”. De la romane de dragoste la policier, de la thrillere la romane istorice sau, de ce nu?, cărți de memorii, de preferință nu foarte lungi, dar nici prea scurte. Trebuie să recunosc și faptul că, de fapt, marea mea provocare e să mă rezum la a lua o singură carte cu mine. Deși e clar că nu apuc să citesc două, rar reușesc să plec din casă doar cu o carte în sacoșă. Dar sunt perseverentă, așa că încerc în continuare. La un moment dat, voi reuși.
Așadar, iată, mai jos, o listă cu zece cărți de luat la plajă, volumele ce mi se par potrivite pentru o zi de lenevit la soare.
Seria Comisarul Montabano, de Andrea Calogero Camilleri (Nemira)
Spun seria pentru că mi-e absolut imposibil să mă opresc la o singură carte. Până acum o săptămână erau cinci cărți traduse în română (Forma apei, Câinele de teracotă, Hoțul de merinde, Sunetul viorii și Excursie la Tindari) pe care eu le recitesc în fiecare vară. De curând a apărut și un al șaselea volum, Mireasma nopții, și puteți citi pe site un fragment în avanpremieră. Cred că nu am recitit nici o carte la fel de des precum cele care îl au pe Salvo Montalbano ca protagonist. De fapt, el și cu Raymond Chandler (și el bun de pus în geanta de plajă) sunt cei care m-au convins că literatura polițistă nu e literatură slabă (așa cum greșit am fost învățată în facultate). Le puteți începe în orice ordine, deși ar fi bine să le luați în ordinea în care au apărut (și în care le-am enumerat și eu).
Casa de la Riverton, de Kate Morton (Humanitas Fiction)
Sau, în fine, orice roman scris de Kate Morton (Grădina uitată, Păzitoarea tainei sau Orele îndepărtate) pentru că toate par scrise după aceeași formulă: un secret de familie, o poveste pe trei generații, o casă veche, un mister în cele din urmă rezolvat. Deși „scheletul” e, în mare, același, decorul se schimbă de fiecare dată, iar cărțile sunt bine scrise și te țin în suspans. Kate Morton se pricepe foarte bine să recreeze atmosfera și decorul unor vremuri trecute, iar scriitura ei este foarte dinamică, ceea ce face ca romanele să fie ușor de citit.
Trei într-o barcă, de Jerome K. Jerome (Leda)
Rareori mi-a fost dat să râd atât de mult ca atunci când am citit Trei într-o barcă (sau Trei pe două biciclete) de Jerome K. Jerome. Umorul subtil, dialogurile delicioase, răsturnările de situație și întâmplările prin care trec prietenii din romanele lui sunt demențiale. Fără să mai punem la socoteală și faptul că toate se petrec de fiecare dată în vacanță sau, în fine, într-o tentativă de vacanță pentru că numai de relaxare nu au parte personajele.
Oceanul de la capătul aleii, de Neil Gaiman (Paladin)
Nu e cel mai reușit roman al lui Gaiman, deși ar fi putut fi unul foarte bun. La un moment dat povestea se „subțiază” și pierde din profunzime. Însă e un foarte bun roman de vacanță. Are suspans, are puțin umor, o poveste frumoasă, o nostalgie puternică după copilărie și, mai ales, după vacanțele ei, când te puteai pierde ziua-ntregă explorând poteci, păduri, câmpuri sau iazuri și inventând universuri paralele în care să te pierzi (în cazul în care nu reușeai să te pierzi în cel real). Tot „de vară” e și Coraline, dar asta parcă se citește și mai ușor, ar trebui să mai aveți una de rezervă în caz că o luați la plajă.
O vară fără bărbați, de Siri Husvedt (Polirom)
Nu pentru titlu e o carte „de vară”, ci pentru că e, în același timp, amuzantă și inteligent scrisă. Mie-mi place tare mult Siri Husvedt, am descoperit-o prin romane acum câțiva ani și, apoi, și prin eseuri. O vară fără bărbați e dulce-amară, condimentată cu reflecții ironice și profunde (fără a fi abisale), o carte ce te împacă cu micile neajunsuri ale vieții, ale iubirii, ale relațiilor (de mai scurtă sau mai lungă durată). Îți lasă un zâmbet în colțul buzelor și certitudinea că lucrurile nu sunt așa de grele cum par.
Mireasa hoțomană, de Margaret Atwood (Leda)
Pentru mine, Margaret Atwood face parte din aceeași categorie de scriitoare ca și Siri Husvedt: inteligente, dar cu simțul umorului, capabile de autoironie, dar și de surprinzătoare profunzimi. Mireasa hoțomană mi s-a părut cea mai jucăușă și mai „ușurică” carte a ei (deși e destul de groasă, în rest). Tot timpul am avut impresia că se joacă cu convențiile și locurile comune mai mult decât în celelalte romane. De asta mi se pare cea mai potrivită de luat la plajă. Neapărat să aveți însă și un creion la îndemână pentru că vor fi multe pasaje pe care veți dori să le subliniați ca să le țineți minte.
Adevărul despre Harry Quebert, de Joël Dicker (Trei)
Cartea asta a fost o revelație absolută pentru mine. După câtă publicitate i s-a făcut la vremea apariției și după zâmbetele largi ale lui Dicker, credeam că e un roman ușurel, bun de citit când n-ai ceva mai bun. Nu mi-a trebuit mult să-mi dau seama că nu e așa și, pe măsură ce citeam, eram tot mai surprinsă. Am citit-o de două ori: o dată pe nerăsuflate și a doua oară mai atentă la „lucrătură”. Mi-a plăcut de fiecare dată. Joël Dicker se joacă cu convenții literare și sociale, amestecă suspansul cu intertextualitatea, iar cartea este scrisă într-un stil foarte dinamic ceea ce o face foarte ușor de citit în ciuda celor peste 600 de pagini.
Proiectul Rosie, de Graeme Simsion (Polirom)
Extrem de amuzantă (de un umor subtil, oarecum fără voie, ai zice), cartea povestește încercările prin care trece un bărbat cu Sindromul Asperger ca să-și găsească o parteneră. Un tip foarte inteligent și ordonat, Don Tillman caută o parteneră cu aceleași calități și evident că găsește taman opusul: pe Rosie, neglijentă și nonconformistă, întruchipând tot ceea ce nu ar fi trebuit să fie femeia visurilor (sau mai bine zis, a regulilor) sale. Dacă ar fi fost film, ar fi fost o comedie romantică, dar una foarte bună, la care ai râde cum nu ai mai râs de mult (și cum nu s-a mai făcut de mult, de altfel).
Dulcele bar, de J.R. Moehringer (Publica)
Nostalgică, foarte bine scrisă, dar ușor de citit, Dulcele bar e o lectură relaxantă și amuzantă. Moehringer e un excelent povestitor (nu degeaba a luat Premiul Pulitzer) și am citit/auzit că la fel de bune sunt și biografa lui Agassi, Open (pe are eu am tot evitat-o crezând că e potrivită doar pentru cei care înțeleg regulile complicate din tenis, dar se pare că m-am înțelat) sau Sutton. Puteți opta și pentru alte cărți din „Colecția Narator” a Editurii Publica: sunt povești de viață interesante, scrise lejer, dar emoționant.
Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry, de Rachel Joyce (Litera)
E o carte care chiar te invită la o plimbare și la o vacanță făcută „ca pe vremuri”. Când în loc să alergi după obiective de fotografiat și după selfi-uri, mergeai până nu te mai țineau picioarele și erai atent la oameni, la case, la drum, la natură, la toată lumea înconjurătoare pe care ne-am obișnuit s-o vedem mai degrabă prin obiectivul aparatului de fotografiat. E amuzantă și relaxantă, ușurică și, în același timp, profundă.
Click pe titlurile cărților pentru a le comanda din librăria online Cărturești!
dorinta implinita: Jennifer Lawrence to star in film of The Rosie Project
http://www.theguardian.com/film/2015/jul/13/jennifer-lawrence-to-star-in-film-of-the-rosie-project
Daaa, am văzut. Cred că e cea mai potrivită 🙂